miercuri, 17 decembrie 2025

Interesant! Dreptate?

 


Cea mai interesantă afirmaţie din zona politică – trecută cu vederea, evident – a fost asta: Romȃnii vor să-l aleagă pe Georgescu, fiindcă vor să-şi facă singuri dreptate!

Măăi, ai spus tu aşa ceva…?

Pentru că, să-ţi spun drept, deşi a trecut ceva timp de cȋnd a fost glăsuită, de fiecare dată cȋnd mi-a venit ȋn minte, greu mi-a dispărut zȋmbetul complice de pe figură. Simt că am ceva ȋn comun cu glăsuitorul şi nu ştiu dacă e de bine sau de rău. Dar nici nu-mi bat capul cu asta, cȋtă vreme păstrăm distanţarea socială, e mai mult de bine, bănuiesc.

Care va să zică, autorităţile ȋnalt-conştiente au acces la fondul problemelor! Atunci de ce se dedică, pȋnă la abnegaţie, luptelor cu problemele-fantomă?