Astrologii (în gura cărora mă uit eu, nu ăștia
politico-religioși), sunt împotriva pedepsei cu moartea nu numai din principiu
dar și deoarece s-a constatat că, imediat după execuția unui criminal, de
pildă, au avut loc un val de crime.
Se
consideră, deci, că e ca și când ai tăia capul unui balaur și te-ai trezi că-i cresc
în loc șapte capete.
Asta pare că
s-a întâmplat după executarea dictatorilor Ceaușescu: în locul lor au răsărit o
mulțime de dictatori nebuni, dacă nu cumva e vorba de o epidemie de nebunie,
având în vedere că, în 2012, Nebunii, ziceam noi, care loveau în statul de
drept cu “exercițiul democratic” ne acuzau înapoi că suferim de “delir de
interpretare” a legii.