Cetăţeanul turmentat
Vorba vine! Dac-am reuşi să ne turmentăm, cine şi-ar mai
pierde vremea cu d-astea! Altfel, cu aşa cap limpede şi deştept ca un insomniac,
nu se poate să nu cȋntăreşti ofertele electorale, ȋntre două turme de oi, şi să
te-ntrebi cu cine ai vota, la o adică.
Am zis oferte fiindcă, ȋn principal, e un bȋlci de toamnă cu comedii,
produse tradiţionale şi ceva marfă expirată, adusă de consilierii de import – toate
pe aceeaşi tarabă. La ideologie, valori şi alte insigne, nu-i p-alese, fiindcă cele
zeci de partide s-au pus de acord: anti-PSD! Chiar şi pesediştii par c-au
aderat la acest curent care, atȋt s-a ȋmpămȋntenit, ȋncȋt ar trebui să aibă o
zi a lui, o baladă, un haiduc, un cros...
Deci, alegătorul are nevoie de alte criterii electorale. Să zicem că, fiind sincer evlavios, ȋţi propui să-l alegi pe acela care merge ȋn circumpscripţia de la Iaşi, la moaştele Sfintei Parascheva.