miercuri, 17 decembrie 2014

PROŞTII- 1


           PROŞTII- 1  SMURD, tragedie aviatică
Plecând de la ideea că prostia e o percepție subiectivă și constatând, empiric vorbind, că originalitatea poporului din care facem parte constă, nu în faptul că suntem o turmă de proști originală, ci că suntem o adunătură de grupuri diverse - fiecare cu prostia lui surprinzătoare și extravagantă - a venit vremea să-i facem și noi proști pe alții ca să nu rămânem datori.

În capul listei acestei teme a prostiei lumii în care trăim se află proștii tragediei umane unde se-nghesuie cei mai mulți tâmpiți pe metru pătrat.

Având la îndemână ultimul accident aviatic, unul din multele unde, ca de fiecare dată, prostia s-a manifestat disciplinat după același tipar, studiul pe viu poate fi aproape complet. Aproape, pentru că, pe de o parte, și noi, din prostie, putem să omitem câte ceva iar pe de altă parte, bântuiți fiind de originalitate perpetuă, în viitor, aceeași prostie se va manifesta din ce în ce mai nuanțat bătând recorduri și câștigându-și privilegiul de unicat.