joi, 8 august 2024

Doctorii noilor norme

 


Precizare: La Sp. Sf. Pantelimon, e vorba de mai mult decȋt lăsarea pacienţilor irecuperabili, să moară, mai devreme! E vorba de o practică din pandemie.

Cele mai grele ministere, ȋn momentul ăsta, ţin de sănătate şi poliţie. Droguri ȋn ambele sectoare. Festivaluri de droguri şi farmacii de droguri. Toate plătesc reclamă. D-aia, ȋn loc să se concentreze pe subiectul eutanasierii pacienţilor de la Sp. Pantelimon (ȋn fapt, e o practică ȋn mai multe spitale, pe care Doctorul Dumnezeu a transformat-o ȋn dezmăţ ȋn timpul pandemiei) se cere demisia Ministrului Sănătăţii. Pentru c-a ieşit la iveală, odată cu introducerea testării anti-drog la volan, că de la cel cu suzeta-n gură, pȋnă la cel cu barba sură, ne cam drogăm toţi, cu pastile, chiar fără să ştim.

Ȋn plus, postul Realitatea TV, a fost Comandantul acţiunii pentru introducerea testării genetice obligatorii - pentru cancer, desigur – fără nici o precizare referitoare la scopul acţiunii.