joi, 1 iulie 2021

Deep state și Statul parallel


Șmecheria cu globalizarea e că nu mai există agenți străini. Mă rog, unii mai stau o vreme acoperiți fiindcă poporul prost n-ar înțelege, dar agenturile lucrează aproape la vedere și n-ai ce să le faci fiindcă, de cînd cu globalizarea, oricine și orice “prevalează” asupra legilor interne. Cel mai “la vedere” atac a fost atunci cînd căutătorii de gaze de fracking șist au invadat terenurile private ca să facă prospecțiuni. N-am văzut statul de drept să intervină, fie el deep state sau statul parallel - fiindcă noi le-avem pe amîndouă.

Tot timpul, deep state a urmărit să-și consolideze poziția, angajîndu-și neamurile, cerîndu-și dreptul (șpaga), punînd talpă dezvoltării țării și a fiecărui român “simplu”, în timp ce pretindea și-și mărea veniturile după standarde occidentale. Statul parallel (în principal, ong-uri cu finanțare străină) băga bani în publicitate și cîștiga victorii de etapă pe greșeala adversarului. Pînă cînd, statul parallel a ajuns la putere, exact la timp, odată cu pandemia lumii noi și build back better. Adică, demolare și preluare.

Acum, toată lumea se miră cum se poate ca franțuzoaica Clotilde să nu respecte legile țării și nimeni să nu se sesizeze.