Oricum îi
spui, îți dă la fel.
“O s-avem bănuții noștri”, cum spunea, în
vremea lui Ponta, Ioan Rus din grupul PSD-ist de la Cluj iar acum vedem și de
unde: din datorii pitite! Acum, presa nu mai titrează în draci Dezastrul Greciei spre România!
“E
clar mecanismul? Primarul, din exemplul lui Liviu Avram, care vrea să plăteacă
un milion pe un creion (și care n-are de ce a se teme de DNA, căci Codul Penal
se va fi modificat) primește banii printr-o formulă decisă de Dragnea, cu
semnătura (ordin de ministru) lui Sevil Shhaideh, care îi ia prin Fondul de
Urgență sub forma unor credite de angajament. Și hai noroc! Deficitul fie se
aruncă pe anii următori, fie Grindeanu și Ștefan trebuie apoi să taie din altă
parte sau să împrumute, că oricum nu se mai încadrează nici în mama lu’ 3%.
Dar nu vă opriți din citit, partea spectaculoasă, abia urmează!” http://www.biziday.ro/2017/01/29/killer-preda-te/
Dar nu vă opriți din citit, partea spectaculoasă, abia urmează!” http://www.biziday.ro/2017/01/29/killer-preda-te/
Graba cu care guvernul PSD a stricat
treaba cu grațierea și amnistia - dorite cu atîta patimă de toate televiziunile
cu patronii și patrioții aflați pe mîna Justiției - a bătut la ochi fără însă a
fi lămurită, o vreme. Amnistia și grațierea sunt, pentru PSD, un fel de gripă
aviară, porcină, aflatoxina din lapte, E-coli-ul etc. pentru alte guverne nou instalate
la vremea lor. Cu alte cuvinte, de fiecare dată cînd se schimbă Puterea, o
plagă, ceva, agită fumul de scenă pentru ca, în spatele ceții, să fie tăiată
bucăți femeia cu talere, să se plătească tributul sponsorilor nevăzuți din
campanie cu bani bine dosiți între degete, să se prelingă șerpește ordonanțe cu
dedicație – altele decît cele scoase în față – să fie numiți în funcții înalte
șoferii, prostituatele din ministere, streaperii și restul lipitorilor de
afișe, la grămadă, să n-aibă timp presa ca să-i ia la mînă pe toți.
Nimic nou sub soare, același Rău mare ieșit la iveală, post-alegeri, din mîna iluzioniștilor politico-mediatici care l-au ținut strîns, în pumn, alimentînd speranța, aducătoare de voturi, c-ar fi Rău mic.
"Uite de ce a ajuns Sorin Grindeanu acolo unde a ajuns! Mama lui și soția lui Ilie Sârbu sunt surori! Sorin Grindeanu și Daciana Sârbu(Ponta) sunt verișori de gradul întâi. Restul sunt detalii..." http://www.comisarul.ro/articol/detaliul-exploziv-despre-grindeanu!-mama-lui-si-ma_869336.html