“Taicămare, la ce bun să spui tu mereu lucruri care nu le știe nimeni? intrebă el. Stacojiu nu ie nimic, da’ roșu e roșu. De ce nu zici roșu atunci?
- Roșu nu e cuvîntul care-mi trebuie, veni răspunsul. Ciuma era stacojie. Toată fața și corpul se făceau stacojii într-o oră. Nu știu eu? N-am văzut eu destul? Şi vă zic că era stacojie pentru că – ei bine, pentru că era stacojie. Nu e un alt cuvînt pentru asta.” Jack London, Ciuma stacojie
P-un picior de mai,
Pe un dor și-un vai!,
Iată se prăvale,
Legănați de șale,
După treij’ dă ani,
Trei turme de șobolani.
Şobolanii roșii, Ciuma porfirie,
Şobolanii queer, Ciuma stacojie,
Şobolanii negri, Ciuma fosilie.
Se mușcau-ntre ei,
Cu vorbe,-ntr-o doară,
Nu ca să se-omoară
Şi să sîngereze,
Ca să nu turbeze.
Soileau o sfadă
Cît o autostradă!
