joi, 31 octombrie 2019

Prezidențiale și caritate

1928 - “Caritatea, ca și afacerile - dar și politicile și literatura intră aici - a trebuit să adopte propaganda, pentru că publicul trebuie înregimentat în donarea de bani așa cum trebuie înregimentat în profilaxia tuberculozei.” 1928, Edward L. Bernays, Propaganda (The New Propaganda)
2012 -Zece nou-născuți au ajuns la spital cu tuberculoză, după ce au fost vaccinaţi tocmai împotriva bacilului care provoacă boala.Medicii spun că reacţiile adverse au fost atât de grave încât au fost nevoiţi să îi opereze pe bebeluşi.”  https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/evenimente/vaccinarea-anti-tbc-a-copiilor-cu-serul-din-danemarca-a-fost-suspendata-1295

Culmea penibilului, susținătorii lui Klaus Iohannis au picat, din senin, peste comemorarea de la Colectiv, cu o campanie nevrotică despre un spital construit în sistem oengist, din donații, care de-acum, trebuie să se susțină din bani publici și scandal. Asta, în condițiile în care, “Guvernul meu nr. 2” e în chinurile peristaltismului iar rezultatul promis este o comisie care să se ocupe de repatrierea tezaurului de la Moscova.

joi, 24 octombrie 2019

115 legi, Senat



115 legi. Atît au trecut prin Senat, ca acceleratul prin Bobolia, adică tacit. Hush! Hush! Cum au trecut prin Senat, așa s-au strecurat și pe lîngă dezbaterea publică.

Brand de țară: Doamne ferește de un cutremur! #Colectiv



Dezgropăciunea națională continuă. Astăzi, ziarul LIBERTATEA a primit, pe surse, o înregistrare cu “salvatorii” de la Colectiv, din care adevărul se vede așa cum cel mai bine a spus-o, la Digi 24, Cristian Tudor Popescu: “toți oamenii aceia în uniformă par niște impostori travestiți dintr-o operetă neagră”.

De ce-o fi apărut caseta tocmai acum, treaba ei!

miercuri, 23 octombrie 2019

Guvernul Adidas Torsion și cancerul solidar



Pentru cine nu știe, în zorii anilor “90, cam pe cînd se crăpa capitalismul și pe plaiurile noastre, una din primele mostre preventive, a ce va să vină, a fost experimentul Adidas Torsion. Pe modelul “Acum și-n România!”, “Cado’!”.

Pe scurt, locuitorii tărîmului nostru (de basm atunci, de poveste și-acum), au fost îmbuibați săptămîni în șir, zi și noapte, cu publicitate la niște adidași, frumoși în poză cum nu mai văzuse miorița și Făt-Frumos, măre, de cînd se știau ei a paște în colbul de la marginea drumurilor noastre toate. Românii, iuți, din fire, inclusiv la desprinderea ariciului de buzunar, băteau buticurile, într-un pelerinaj continuu, disperați să nu piardă primele loturi și, vecinul de bloc, de pildă, să se primenească la obiele înaintea lui.

Cred că, încă de pe atunci, ușile magazinelor au devenit batante, de prea mult du-te-vino: Adidas Torsion? Nu, încă n-au venit. Adidas Torsion? Nu. Şi tot așa, săptămîni, poate luni, cine mai știe?! Dacă le-am ține minte exact, pe toate, n-am mai merita să fim surprinși…

Cînd așteptarea a ajuns la paroxysm și înainte de primele leșinuri, adidașii au invadat piața. Toată lumea a contribuit, în solidar, la acest experiment, cumpărînd pentru sine sau pentru a-i face cadou. Stocul s-a epuizat rapid și înainte de primele crăpături.
Asta fiindcă falșii adidași erau pantofi de mort, cum se spune la noi.

joi, 17 octombrie 2019

Popa pupă poala lui Oprișan, Presa pupă poala Pro-tv



RISE PROJECT a făcut o dezvăluire de sezon (sezon electoral) și l-a scos în fața clasei pe unul dintre candidații la președinție, D. Barna, care, ca orice agent al schimbării, și-a netezit drumul în viață și prin implicarea în cea mai mare și profitabilă afacere globală, Mafia Facerii de bine.

După 30 de ani de invazie a filantropiei forțate dinspre vest, încă de pe vremea cînd veneau pedofilii, trași în reportaje, să salveze copiii din canale ca să-i violeze și trecînd prin sutele de apeluri la donații și prevenții care i-au îmbogățit pe “voluntarii” implicați, am ajuns, în sfîrșit, să-l prindem pe Acarul Păun. E drept că acarul a făcut mare caz de “fără penali în funcții publice” dar, ce, el e penal? A luat vreodată DNA-ul, DIICOT-ul, un parchet oarecare, la cercetat, Afacerea Binefacerea?
Sau alte afaceri, cum ar fi “sacoșele cu bani”, despre care fostul președinte T. Băsescu a spus public, pe B1, că se duc în presă, în perioada campaniilor electorale? A cercetat cineva asta? Nu, și nici presa nu s-a sesizat din oficiu să-l dea în judecată pe T. Băsescu.

În schimb, auzim că postul de televiziune Pro-tv e gata să dea în judecată ziarul Libertatea fiindcă a scris ceva despre un show, din ramura a proastă, și despre cum șefii i-ar fi cerut prezentatorului să ridice ratingul. Mare scofală și ce tupeu!

joi, 10 octombrie 2019

A picat guvernul PSD?



Foarte bine! Se urcaseră în capul Bucureștilor toți moșierii parveniți, și cam interlopi, cu aere de baroni. Plus: “Sunt un om care sunt foarte corectă și onestă.” – V. Dăncilă.

Dar, chiar și așa, cei mai buni trei miniștri, de multă vreme încoace, guvernul PSD i-a avut. Trei miniștrii care au știut, au vrut, le-a păsat și-au făcut ceva.


Ei sunt Sorina Pintea (Sănătate), Marius Budăi (Muncă) și Petre Daea (Agricultură).

Abia îi aștept pe ceilalți! După atîta plictiseală, direct la jugulară…

Alegeri prezidențiale 2019



PSD-ul promite doar 300 de parlamentari, scientologii de la USR ar vrea fără rubedenii în funcții publice iar Președintele aderă la depolitizare. În realitate, următorii ani de mandat, de orice fel, ne vor aduce exact ce ne-au adus, sau cel puțin au încercat să ne aducă, ultimii de 30 de ani.

D-ale Parlamentului, guvernelor, politicienilor, în general