Excepţie? Nu, ȋn Romȃnia!

 

Cȋteva observaţii, ca spectator.

Ȋn Romȃnia nu există excepţii. Nici una, nici zece, nici o mie. Ȋn Romȃnia, excepţia devine regulă, pentru 50% din populaţie, cu o viteză de propagare de nivel 5G, chiar dacă se face doar cu o circulară. De aceea, dacă vrei să le dai magistraţilor pensie de 25 000 de lei, trebuie să le faci salariul de 50 000 de lei, şi-nchei discuţia.

Ȋn Romȃnia, nu se poate face nicio reformă, niciodată, decȋt plecȋnd de la analiza imparţială a regimului ceauşist, cu tot ce a produs el ca system corupt şi dictatorial. Cel mai rău communism, o fundătură, chiar şi pentru vechiul bloc communist, singura speluncă unde i se aduceau omagii conducătorului iubit, ca ȋn Coreea de nord. Noi aveam antenă de bulgari, pentru Dumnezeu! Ni se părea că acolo e occident, faţă de ce era la noi. D-acolo, din ceauşism, i-am moştenit p-ăştia cu sete de activism şi propagandă care ne umplu de scȋrbă viaţa, chiar şi 35 de ani mai tȋrziu. Care nu ştiu de unde, dracu’, au apărut, fiindcă, pe unde am fost eu, toată lumea dădea rasoale cu activitatea de partid! Pentru mine, unul din cele mai mari şocuri de la procesul Ceauşeştilor a fost că el zicea ceva de cauză sau trădarea cauzei, aşa ceva, iar noi ne gȋndeam: care cauză? Aveam impresia că omul a fost ţinut ȋntr-o debara, ȋn comă, iar acum s-a trezit ȋn acelaşi timp şi spaţiu ȋn care a sucombat ȋn tinereţea lui revoluţionară.

Oricum, e o ȋntrebare la care n-a răspuns nimeni: Ceauşescu mai era ȋn deplinătatea facultăţilor mintale? Dacă nu, de cȋnd nu mai era cu toate ţiglele memoriei pe casă? Nu, cumva, l-au ţinut “ȋn debara” şi un regim paralel, pe care l-am moştenit, trăgea toate sforile şi continuă să le tragă?

Fiindcă, altfel, nu-mi explic, cine a făcut tranziţia, de la spectacolele omagiale fluviu, la o ȋntreagă colecţie Sandra Brown a ȋncălzirilor climatice. Ca să dau doar un exemplu dintr-o sută.

Ȋmpreună dar fără multă tevatură

 

Ca şi cȋnd mulţimea de festivaluri şi anxietăţi induse cultural n-ar fi de-ajuns, politiciana Alina Gorghiu tocmai a găsit de cuviinţă să umple spaţiul rămas, cu o campanie, ȋn cel mai bun caz, inutilă. Parlamentarii se vor ocupa de “Romȃnia fără violenţă”, ȋntr-o comisie specială, fiindcă, ȋn rest, le-au rezolvat pe toate. Vor combate, evident, “violenţa de gen”, unde genul nici nu mai ştim ce este.

Lasă că ştiu ONG-eurile, care ȋnghit 1,51% din PIB. Săptămȋna trecută a băgat capu’n poză o activistă care ne-a băgat femicidul ȋn case şi care, cel mai probabil, va ȋnghiţi o grămadă de bani de la buget ca să nimic, ȋn cel mai bun caz, dar mai ales, ca să bage educaţia sexuală ȋn şcoală, după cum singură s-a insinuat.

Probabil, la cererea acestor servicii civile, ONG-eurile, a sărit Alina Gorghiu cu iniţiativa parlamentară.

Să urȋm, dar să urȋm pe cine trebuie. Ura nu e pentru proşti!

 

Nu poţi să urăşti pe cineva care nu ţi-a făcut niciun rău. Ȋnsă, nu cred nici ȋn autenticitatea “incidentului”, de săptămȋna trecută, din Bucureşti, ȋn care, un tȋmpit loveşte, din senin şi neprovocat, un băiat pe bicicletă care lucra pentru o firmă de curierat. Idiotul aggressor ȋl numeşte pe lucrătorul din Bangladesh “invadator” – foarte savant pentru un idiot – şi susţine că ȋşi apără ţara, atunci cȋnd este imobilizat de un poliţist pe trotinetă, care se deplasa, exact la ţanc şi ȋn civil, spre casă.

Ȋnsă, asta e varianta oficială, deci, e posibil. Altfel, dacă şi cine a pritocit-o a reuşit să ne şocheze şi să ne facă de rȋs dar a tras-o prea mult la temă. Ar fi tipic pentru livratorii de “lecţii de viaţă” din Romȃnia.

Astăzi, a venit o ştire, mult mai tȋrziu decȋt dacă ar fi livrat-o băiatul din Bangladesh pe bicicletă, care susţine că, ȋn aceeaşi zi cu agresiunea incredibilă din capitală, un alt romȃn, de la Cluj, a bătut un străin de l-a băgat ȋn spital.

Nu ni se spune de unde era “străinul” şi nici de la ce s-au luat.

Dacii, tracii, agathȋrşii…

 

Sciţiii, romanii… Ursula von Der Leyen şi gaiţele.

Mă mai uit şi la legendele altora, m-am săturat să mi se tot servească, din platouri TV, exact textele mele. Adică, tot ce-am scris că ni se pregăteşte, ȋn timpul pandemiei, bazȋndu-mă aproape exclusiv pe ce am văzut la televizor, de la faptul că ni se va lua tot şi nu ne vom mai ȋntoarce niciodată la starea de libertate, pȋnă la “secătuirea resurselor”. Ce vreau să spun e că, dacă am ştiut eu, au ştiut toate busturile TV, acum plouate şi mirate, ȋn capul cărora şi-au făcut cuibul numai stoluri de păsări pe surse. D-alea ȋn care pui apă şi bolboroseşti ceva ambiguu, după care te lauzi: V-am spus eu că aşa o să se-ntȋmple!

Exact ca acum cȋnd intelectul TV se ȋntreabă de ce-o veni Ursula von Der Leyen, ȋntr-o zi de luni cȋnd nici iarba nu creşte, să se ȋntȋlnească, tocmai la Constanţa, cu reprezentantul pribeag al Landului RO şi dacă actorul grăbit de la Cotroceni va purta aceiaşi chiloţi de baie care l-au consacrat.

Asta e ȋntrebare? De ce vine Ursula ȋn Romȃnia? Uite, eu mă-ntreb dacă a oprit Arafat valurile de steag roşu, dacă jandarmeria e pregătită s-o salveze pe uşurica Fraila din braţele furtunilor de nisip de la Marea Neagră şi apocaliptică?

Binenţeles că ştim de ce vine-n Romȃnia occidentul civilizat şi cinstit: fiindcă avem prea multe piersici.

Cacealmaua

 

Robert Mitchum

Nu, nu e filmul cu Paul Newman, n-avem noi aşa ceva pe ecranele politicii. Nici precum Robert Mitchum. Vorbim de filme de ştiri aici.

Tot ce se-ntȋmplă acum, politico-mediatic, e o cacealma plictisitoare. Plictisitoare şi-n reluare. Politicienii au scos iar, de la sertar, controversa privind pensiile şi pensionarea magistraţilor, cumulul pensiei cu salariul la stat, numărul şi salariile numiţilor ȋn consiliile de administraţie, subţierea angajaţilor care consumă din buget iar presa le dezbate ca o fecioară, de fiecare dată ca şi cȋnd ar fi prima oară. Şi se miră, şi se rȋde şi se-ncruntă şi mai dă cu biciul şi mai plȋnge de mila băbuţei ȋmbrobodite, cu pensia ciuntită ȋn favoarea ăstora de mai sus şi a ONG-urilor plătite din banii statului.

A mia oară… Şi tot a mia oară epilogul e acelaşi, indienii şi cowboy-i ȋşi păstrează privilegiile frăţeşte. La fel, presa şi politicienii, care uneori schimbă rolurile, chiar ȋn dezbaterile din piua platourilor TV, cȋnd reprezentanţii partidelor zbiară la moderatori că ceva trebuie făcut cu preţul energiei, agricultura, balanţa comercială iar moderatorii zbiară la politicieni să se alinieze curentelor de la Bruxelles, gȋndacilor de făină şi integrării ȋn Ucraina. Prin absorbţie.

Ȋmi aduce aminte de Robert Mitchum, actorul cu ochi somnoroşi, care, ȋntr-unul dintre puţinele interviuri pe care accepta să le dea, de fiecare dată plictisit şi laconic – de scotea din minţi orice reporteriţă – spunea: dragă, rolurile mele sunt de două feluri, cu cal şi fără cal.

Festivalul “Insula iubirii”

 

Dacă aş face eu o dictatură (n-aş face-o niciodată, dar, să zicem), prima măsură pe care aş lua-o ar fi interzicerea cȋntatului. Ȋn afară de Festivalul Enescu, doar orchestrală, aş interzice tot. Tot! Din televiziunea aşa-numită naţională, aş lăsa doar un TVR1, care n-ar trebui să conţină decȋt ştiri ȋn stare brută, fără adjective, fără semnul exclamării, fără comentariile angajaţilor. Ştiri şi reportaje fără niciun pic de contribuţie personală din partea acestor gargaragii şi propagandişti agresivi şi slinoşi de aşa-zisă presă.

A ȋnceput festivalul Mamaia, reluat după mulţi ani de tăcere. Poate nu ştiaţi, nici eu n-am ştiut. Mi-a povestit cineva, prima seară de recital, ȋn care s-a produs şi reprodus, vedeta - imposibilă pe vremea comunismului, spre cinstea regimului - emblemă a postului plătit din banii poporului. Ăla care zice-n sondaje că era mai bine pe vremea lui Ceauşescu.

Binenţeles că am rȋs cu lacrimi, fiindcă povesteşte extraordinar de comic (e un spectacol), dar, chiar şi aşa, mi-am pus mȋna ȋn cap de multe ori, ȋmi venea să intru sub masă de necaz şi de ruşine.

A fost un măcel cultural, ireal, din toate punctele de vedere.

Sentinţa ȋn cazul Vlad Pascu, 2 mai şi 10 ani

 

Zece ani, cel mai probabil maximum maximorum, pe legile actuale. Nu cred că judecătorii puteau face mai mult şi nici nu trebuie să facă mai mult decȋt le permite legea.

Astăzi, voiam să scriu despre marea problemă care se scurge şi macină televiziunile din decolmatarea barajului Vidraru - ajuns subiect de fake-news de siguranţă naţională, pentru care jurnalişti credibili şi de mare ţinută, din Romȃnia, au cerut, aseară, 5% din banii alocaţi războiul rece/cald cu ruşii, pentru a-l combate. Adică, a zis un tik-tokar, pe reţele, că apa, nămolul şi comorile ȋngropate din lacul de acumulare sunt cărate la francezi iar Digi 24 s-a sesizat din oficiu şi vrea să facă o campanie.

O frecţie la picior de lemn pe bani exagerat de mulţi. Că presa nu mai e presă de multă vreme, nici nu mai ştim cum era cȋnd era ce trebuie. Acum, presa e un reţetar, ne prescrie şi ne donează sfaturi, lapte, carne, brȋnză, ouă şi chiar sȋnge.

D-aia ne simţim aşa de bine.

Iar, ȋn cazul Vlad Pascu, ȋn loc să toace rădăcinile răului, adică miliţienii indolenţi – pe care Justiţia se face că nu-i vede - şi starea de fapt acceptată, de ţară drogată şi pe pastile, vor toca ştirea cu sentinţa, că e mult, că e puţin, că trebuie făcut ceva… 

Globalism. Cristina Trăilă

Aseară, la Antena3, ȋntr-una din şedinţele de partid obligatorii ale trusturilor media, s-a adus ȋn discuţie, spre a fi pus la Gazeta de perete, ȋndemnul unui suveranist (nu cred ȋn suveranişti) de a boicota acceptarea muncitorilor străini ȋn detrimentul romȃnilor.

Dan Tanasă, de la unul din partidele create de oamenii de bine din Serviciu, a scris pe reţea: “Refuzați comanda dacă nu e livrată de un român. Nu mai încurajați importul de muncitori necalificați din Asia și Africa. Treziți-vă!!!”.

Ȋn fine, e o afirmaţie care comportă o discuţie, nu-i vorbă, dar s-o cataloghezi drept… xenofobie, aşa cum a făcut tȋnărul moderator al emisiunii, e deja demodat. Lumea se schimbă, numai la noi se mai poartă globalismul extremist.

Naţiunea se sinucide

 

Asta e ştirea momentului, nu faptul că n-am fost invitaţi la nunta globală de la Washington sau că preşedintele Zamă se-nchină la sfȋntul ales al Ardealului. Altfel se pune problema, anume că nici măcar nu ne pasă că n-am fost invitaţi şi chiar am delegat asumarea de responsabilitate faţă de soarta ţării unora pe care-i doare ȋn dos de nişte periferici ca noi iar, ȋn ce-l priveşte pe cel ieşit, s-ar putea ȋnchina şi la Boc, pe scena festivalului local de droguri, şi mare diferenţă n-ar fi.

Ştirea momentului e, deci, că naţiunea se sinucide. Ȋn ciuda PIB-ului care a crescut de 13 ori faţă de prima parte a anilor “90 sau de numărul de angajaţi şi ore de program TV, care trebuie să fi crescut de o sută treizeci de mii de ori, de lupta acerbă a autorităţilor care ne apără de ruşi sau de predarea, ȋn masă, a noilor valori şi politici sexuale, romȃnii nu vor să-şi lase ADN-ul moştenire.

Asta e problema, că, ȋn 2100, fosta ţară Romȃnia va mai avea 8 mil. de locuitori, spun organizaţiile internaţionale care se ocupă şi cu statistici şi probabilităţi. Dintre aceştia, dacă acum se nasc, aproximativ 5%, copii din mame străine, putem să ne dăm seama cam ce va fi atunci.

Adevărul e că locul nu rămȋne niciodată gol.

Clasa A

 

Era mai bine pe vremea lui Ceauşescu?

O dictatură nu se menţine la putere cu camarila de partid, aşa cum s-a dat de ȋnţeles, nici cu muncitori, intelectuali şi ţărani.

Ȋn zilele noastre, lumea n-ar crede că, să fii mult mai sărac şi cinstit ȋntr-o dictatură, se simte mult mai bine decȋt să fii Bill Gates ȋntr-o lume concurenţială. Să nu ai nici măcar o maşină proprietate personală dar să vină şoferul cu maşina de serviciu (de la stat) să te deplaseze ȋn fiecare zi la locul de muncă - şi nu doar acolo – ȋn condiţiile ȋn care majoritatea e ȋnghesuită ȋn autobuz sau nu-şi permite benzina - e nepreţuit. Să dai un telefon să-ţi anulezi o amendă, să accesezi o relaţie ca să-ţi “aranjezi” copilul, să suni un măcelar să-ţi livreze carnea care nu s-ajunge la toată lumea, să ai o cunoştinţă care te pune ȋn legătura cu… Cu oricine ai nevoie: doctor, director de fabrică de materiale de construcţii, moaşă, farmacistă, coafeză, recepţioneră de hotel, şef de sere, meseriaşi care-ţi repară totul, gratis…

Să iei, băgȋndu-te ȋn faţă, prin Sindicat, cele mai bune locuri de cazare ȋn concediu. Să primeşti “atenţii”, să trȋnteşti uşa-n nas publicului (ȋn orele de lucru cu publicul)… Să călătoreşti peste hotare, ȋn timp ce gloata pleca, ȋn străinătate, la bulgari, de unde ȋşi cumpăra cutii cu icre ordinare, pe care vameşii le aruncau la gunoi. Să iei prime substanţiale, pe munca altora, să pleci acasă de Moş Gerilă cu cadouri de la partid care abia ȋncap ȋn maşină, după care ai rȋcȋit ca un nemȋncat, numai să nu dai tu banii pe ele.