Show-urile Bunavoinţei. Copilul Bonsai

Show-urile Bunӑvoinţei. Copilul Bonsai

Motto: “Eu nu mӑ judec pe mine ȋnsӑşi.” – copilul “geniu” ales de televiziuni, cules de la Copiii spun lucruri… unde a debitat prostia de mai sus, ȋntre douӑ eminesciene. Nu e primul copil folosit ȋn felul ӑsta.

Ce spun specialiștii?

Specialiștii spun că trebuie să ne abandonăm în fața televizorului într-o stare de “conștiență relaxată”. Adică, să ne uităm și să ne doară la bașcheți, cum ar zice cineva.

Mai spun cӑ publicul, ȋn cea mai mare parte format din defavorizaţi, este supus unui purgatoriu emotional care, oricȋt de intens pe moment, nu continuӑ sӑ subziste ȋn viaţa telespectatorilor dupӑ consumarea live-ului. Adicӑ nu lasӑ nici o urmӑ: oamenii nu devin mai empatici, altruişti, patrioţi etc.

E o pierdere de vreme pentru omenire şi un mare profit pentru televiziuni. Apoi, noi nu ştim, la drept vorbind, cȋt de cinstite sunt rezultatele votului. Mai ales cӑ, noua propagandӑ, prin intermediul acestor Show-uri al Bunӑvoinţei, canceleazӑ talentul şi calitӑţile ȋnnӑscute, rӑsplӑtind anti-talentul care acceptӑ sӑ-şi spunӑ trista poveste sau sӑ stoarcӑ lacrimi, sau dispreţ, ȋmbinate ȋntr-un frumos bucheţel de rating. De altfel, chiar Televiziunea naţionalӑ are o emisiune unde face talentul de rȋs, ȋn favoarea unei munci sisifice care, bӑnuiesc, reprezintӑ rӑsplata ȋn sine.

Copilul Bonsai al Epocilor de aur

Undeva, ȋn zorii democraţiei (acum apuse), dupӑ ce “odiosul şi sinistra” fuseserӑ ȋmpuşcaţi şi toatӑ suflarea care conta prinsese curaj a se dezice cu foc, la televizor, de cuplul dictatorial, la talpa ţӑrii se desfӑşura o micӑ dramӑ de naturӑ ideologicӑ, la care, sincer, nu m-aş fi aşteptat, ţinȋnd cont de je m-en fish-ismul nostru nestrӑmutat, cu care i-am turbat pȋnӑ şi p-ӑştia care ne freacӑ la mentalitate dӑ peste trej’ dӑ ani.

Ziua copilului e-n fiecare zi de greva profesorilor

 

-        - De ce aţi ales compania noastrӑ cȋnd aţi aplicat pentru angajare?

- Era ȋn singura clӑdire de sticlӑ din oraş!

Ne aflӑm ȋntr-un punct mort. Electoratul, ca de cȋnd se ştie, chibiţeazӑ ȋn gol iar alianţa de la putere nu mai decarteazӑ odatӑ, ca sӑ se descarce şi publicul ȋn urale şi alte alea. Ȋn schimb, se-ntȋmplӑ cӑ s-au dezmeticit sindicatele dupӑ long şi profitabil covid şi, ca la un semn, ienicerii şi spahii angajaţi la stat, cum au simţit miros de PSD, cum au rӑbufnit nemulţumirile ȋn piepturile de aramӑ, mai ales ȋn anchiorul celor care sunt vedetele acestor greve şi proteste – sindicatele din ȋnvӑţӑmȋnt.

Lasӑ, cӑ nu poţi sӑ ceri mӑriri de salarii cu un an ȋnainte de alegeri - trebuie sӑ fie mai din scurt, sӑ te prindӑ cu buletinul de vot ȋn mȋnӑ – dar problema lor mi se pare ca şi rezolvatӑ.

Ziua Copilului: Tulburarea de opoziţionism

 

Hi, mi-am mai gӑsit o jucӑrie: tulburarea de opoziţionism! Este o… boalӑ, dacӑ vӑ vine sӑ credeţi, diagnosticatӑ de psihiatru, care ȋn cazuri considerate grave primeşte chiar tratament medicamentos.

Eh, uite, la asta mӑ opun!

Afecţiunea, arondatӑ spectrului autist - unul din curentele culturale medicale desfӑşurate sub sloganul “The more the merrier” - se manifestӑ ȋn principal, ȋn jurul vȋrstei de 2-3 ani – deci, am voie sӑ stric jucӑriile - şi ȋn perioada de preadolescenţӑ – pot sӑ trȋntesc uşile, sӑ nu port mascӑ, sӑ am un “comportament necooperant, sfidător, și ostil în raport cu figurile reprezentative ale autorității”.

Aşa, care va sӑ zicӑ! Dar ce ȋnseamnӑ reprezentativ?

Urină şi palmieri

 

În fine, m-am lămurit şi cu Blacklist. Pe final, pînă şi cel mai criminal Best Villain din istoria filmului s-a lăsat păgubaş. Păi, dacă după opt sezoane de killerit, nici nu se cunoaşte de unde-a luat…

Apoi, într-un spaţiu din ce în ce mai virtualizat, care oferă posibilitatea omorului ritualic al scuipătoarei de ştiri insidioase despre sănătatea ta, poţi oricînd să-i iei gîtul clonei zgîite – fără să ieşi pe teren - apoi, după ce tragi aer în piept (illegal, după noile norme), s-o pansezi, să-i dai picioare-n gură, să-i smulgi leucoplastul – încet, cu grijă - şi iar s-o calci pe cap iar, prin sezonul opt, să apelezi la specialiştii miliţieni din pandemie ca să urineze pe ea.

Ai putea face asta dar micoza unghiei piciorului tot n-ar dispărea. Ar continua să-ţi recomande, ca din partea medicilor, purtarea măştii.

Țipătul

“Cuşca de 15 min.”, Lista Neagră  https://antipresa.blogspot.com/2023/05/cusca-ultima-furaciune-inghititorilor.html#more

“Țipătul (în norvegiană și original Skrik) este titlul a patru tablouri ale pictorului norvegian Edvard Munch realizate între 1893 și 1910. [...]Tabloul este considerat o expresie a anxietății omului modern.”  https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%9Aip%C4%83tul_(pictur%C4%83)

Întrebări:

E adevărat că, în România, 100 000 de copii învaţă (vorba vine!) în şcoli cu regim de predare simultan? Adică, din start, o sută de mii de copii sunt rataţi, cu premeditare, de către statul umflat ca un balon? (Cam prea bună asta cu peştele-balon, foarte specializată.)

E adevărat că legea etnobotanicelor şi festivalurile de droguri au fost impuse d-afară, fiindcă trebuie să avem şi noi copii drogaţi?

Ȋn România, este interzis a se raporta decesele în urma infecţiilor spitaliceşti şi efectele adverse ale vaccinurilor copilăriei, pe motiv că românii sunt împuţiţi şi analfabeţi funcţional? E adevărat că părinţii nu ştiu ce vaccinuri li se fac propriilor copii?

De ce nu se vorbeşte despre creşterea ratei de suicid în rîndul elevilor, ca urmare a măsurilor “eroice” luate de nesăbuiţii adepţi ai “pandemiei” – pandemie care, de la o vreme, s-a decolorat în “criză cu caracter pandemic” şi tinde să dispară ca şi cînd n-ar fi existat, sub molozul de putineli şi dezvăluiri tardive?

În fine, se bagă marfă la Sp. Matei Balş?