miercuri, 7 iunie 2017

ONG-ist și journalist



Care-o fi diferența? Dar între ONG-ist, journalist și politician? Dar între ăstia trei și agenții de influență ai oricui marcă banu’?

Nici-o diferență, niște adaptabili toți! Treaba lor este să facă orice rău acceptabil, ei fiind interfața, ambalajul pilulei otrăvitoare.

După succesul răsunător pe care l-au votat bucureștenii (ce rușine!), agenta de presă Gabi Firea -  numită, am auzit, și Ducesa de Kitsch, a ajuns într-un vîrf acest Cristian Ghinea, tot un ambițios de cursă lungă, de la journalist-ONG-ist, la partidul fostei minister de justiție M. Macovei, la PNL, apoi tehnocrat în guvernul Cioloș (unde a urcat fulminant în cîteva luni de la consilier, secretar de stat, la ministru al fondurilor europene) iar acum în USR, de unde l-a aruncat după pistă pe șeful și fondatorul partidului Nicușor Dan.

Ca să ajungă atît de departe, într-un timp atît de scurt, omul s-a ajutat de un simț de orientare mai ascuțit ca al șobolanilor de pe Titanic, ca să nu mai spunem c-a ținut cu el și încălzirea climatică. Acum, odată ajuns în politică, totul e mult mai simplu, aici nu mai trebuie să citești eticheta după o sută de produse fiindcă n-ai voie decît felul unu și felul doi. Asta într-un final pentru că, pînă atunci, trebuie să integrăm homosexcismul (lasă LGBTGSUJMXZ…, este vorba despre “ai cui sunt copiii” dar, despre asta, altădată!) în felurile principale. Ca la emisiunile de cooking americane unde sunt obligați participanții, unii copii, să facă dish-uri amestecînd batoanele energizante cu sîngeretele, de exemplu.