marți, 19 mai 2015

P...mea politică, azi Gorghiu




Liviu Dragnea, un fost PDL-ist și aliat al lui Traian Băsescu pe vremuri, aflat în gloata PSD-ului la referendumul de suspendare neconstituțională a Președintelui din 2012, a fost condamnat, deocandată nedefinitiv, la 1 an, tot cu suspendare, pentru că a încălcat legea în privința mânării românilor, prezenți, absenți și morți, la vot. Cum știm, în satele supuse baronului s-a depășit planul de votare mai ceva ca recolta la hectar pe vremea lui Ceaușescu, explicația oficială a partidului fiind că, fix în ziua electorală, s-au făcut nunți peste nunți cu peste o mie de invitați fiecare.

Fostul aliat al PSD-ului, PNL-ul cel mic ascuns atunci în Marele USL iar acum  chitit în Marele PNL, a pierdut, dintr-o Mare Prostie, o evidentă fereastră de oportunitate de a tăcea mâlc.

slugi basescu.JPGAstfel că, în timp ce Dragnea se lamenta de grija democrației iar Ponta observa că doar PSD-ul plătește pentru “cel mai democratic” exercițiu din preistorie încoace, PNL-ul cel Mare i-a cerut demisia primului ministru iar pnl-ul cel mic, prin gura musculiței politice Alina Gorghiu ne-a adus aminte tuturor celor care n-am votat în 2012 dar l-am votat, totuși, pe Iohannis, cu dinții strânși, de lovitura de stat începută și încă neterminată: “…in 2012, ea si PNL credeau sincer ca "presedintele de atunci era toxic, dar din pacate stateau alaturi de un om la fel de perfid".” http://www.ziare.com/alina-gorghiu/pnl/gorghiu-ii-da-replica-lui-ponta-continua-spectacolul-ipocrit-de-jelire-nationala-a-lui-dragnea-1363583

Juristă cum o știm, Alina Gorghiu a inventat articolul chiX din Constituție care spune cum să suspenzi un președinte de țară, altfel decât prin mijloace legale, dacă ți se năzare că e “toxic”. Adică să dai o lovitură de stat!

Uite cum se procedează:


Mai întâi se face o frăție (sau cartel) între USL, 3 trusturi de presă și alți colaboraționiști care să toace “regimul” zi și noapte, dar fără să se intre pe fond, cu referire, să zicem, la…Retrocedări sau Defrișări, pentru că asta ar fi atras în chestiune și toată opoziția, ca-ntr-un vârtej.

Nu! Pur și simplu, din sculare până-n culcare, Cartelul Suspendacilor analiza “maleficitatea regimului Băsescu”, denumit astfel după “răul absolut” care-l patrona, “urâtorul de popor”, “dictatorul Băsescu” etc. Grafica era asigurată de Antena3 unde se fac și mâzgălituri infantile pe fotografiile celor care sunt luați la ochi pentru linșaj.

După linșaj se face un sondaj. Dar asta imediat după Ştirea conform căreia oamenii se sinucid de groaza lui Băsescu iar vacile nu mai dau lapte!

Se constată o mică scădere de “încredere” care e comunicată zi de vară până-n seară așa încât tot telespectatorul să se simtă îndrăgostit iremediabil de trendul anti-Băsescu. Altfel nu ești fashion!

Munca de diabolizare continuă, întreruptă periodic de sondaje de opinie pe care noi nu le putem “sonda”, la rândul nostru, ca să vedem cât sunt de adevărate.

După care, câte un solitar se cațără pe stâlpul din fața Cotroceniului în semn de protest, un altul  s-aruncă de la balconul parlamentului în capul aleșilor (dar numai în capul aleșilor PDL) până-ntr-o noapte când, la adăpostul întunericului, demonstranți cu glugi pe față dau foc la nemulțumire în piața publică. Sau o fi fost vre-o comeată, nu știm, fiindcă, în noaptea aia s-a născut o stea tv.: RTV. De parcă n-aveam destule!

Şi dăi și luptă ca și până acum: linșaj-sondaj, linșaj-sondaj iar în pauza de publicitate lait-motivul amenințător “Nu va fi liniște până nu pică Băsescu!”.

În sfârșit, vine și suspendarea în trepte anunțată apoteotic de către un patron de presă.

Mai întâi s-a dat guvernul jos cu ajutorul cozii de topor Frunzăverde- actualul coleg de partid al Alinei Gorghiu și patronul spiritual al Marelui PNL-eu care-i cere demisia lui Ponta și-i întoarce spatele lui Dragnea, Dragnea care l-a luat de mânuță pe Crin Antonescu (fostul șef al pnl-ului cel mic) și l-a plimbat și votat prin Teleorman fiindcă, la București, ar fi rămas repetent.

Până aici a fost etapa pregătitoare.

Articolul chiX

După ce, în sondaje, “Încrederea Președintelui” a fost scăzută sub cota de avarie iar participarea la vot se anunță favorabilă suspendacilor, se trece la “operarea” legilor, intervenție justificată de situația de criză-  Președintele e “toxic”, ce urmează a fi validată ulterior de referendum- Poporul a vrut-o.

De-aici încolo nu mai există reguli.

Se înlătură Avocatul Poporului, ilegal (există înregistrarea) pentru ca mânărirea legilor să nu mai poată fi contestată la CCR, ba se obstrucționează și atribuțiile Curții Constituționale prin ordonanță de urgență- tot illegal, se schimbă șefii Camerelor într-o clipită prin bulibășirea regulamentelor, se trimite Președintele la “garaj”, se detașează un înterimar “jucător” la Cotroceni care merge la mitinguri împotriva unui “scorpion turbat”, euro crește, se uită lumea la noi a dispreț, dolarul crește, prețurile se duc dracu’, unde sunt și astăzi, jurnaliștii de la Le monde se prind că e lovitură de stat, Ponta le zice să n-aibă grijă pen’că schimbă el legile cum au fost după ce reușește “exercițiul democratic”.

Cele 70-80% de popor, din sondajele cartelului politico-mediatic, care-l voiau dat jos pe Președinte cu forța, s-au dovedit a fi sub 50%, “marțea neagră” a dat de gol adevăratele intenții ale suspendacilor și, nici la trei ani distanță, nu putem spune că lovitura de stat a fost doar o tentativă pentru că Aleșii dau în Codul Penal cu pumnii.

Deci, Alinuța, nu e bine să le spui oamenilor, mai ales după câteva mineriade și alte fente nedemocratice, că e-n regulă să dai jos un Președinte prin alte mijloace decât cele legale și doar pentru că “doctorul” politico-mediatic i-a pus diagnosticul de “toxic”.

Pentru că, vezi tu, Alinuta, în 2012 gândeam că, și un prost ieșit din puci dacă ajunge în capul statului, legile trebuie făcute în așa fel încât să înțepenească acolo dracului tot mandatul.

Acum însă, când vă văd ajunși unde v-ați dorit pe când dădeați cu excesul de democrație în statul de drept și mai și credeți că meritați, începe să-mi treacă.