luni, 3 august 2020

Aceasta scriitură este un Fake News. Eroii pandemiei sunt adevărați

La rubrica Adevăruri utile, o să omagiez un Salvator/zi, un erou în lupta pentru eradicarea covidului și-o lume mai bună. (recuperare) 
Un prezentator care nu mă interesează, doar razant i-am observat morga forțat gravă de cîte ori se întrebuințează, prin intermediul propriei emisiuni, să transmită avertismente de la, Atenție, doamnelor și domnilor!, partenerii noștri de Alianță, nu e de glumit, chiar de la Washington primim un mesaj, însuși Președintele Statelor Unite trage un semnal de alarmă… Cam asta…
La fel ca mulți colegi de breaslă, acest lucrător în presă e căptușit cu școli și școlițe din domeniul Apărării și, desigur, al Securității. Un fel de Robert Turcescu al Antenei 3, asta fiindcă amîndoi au fost ștampilați, chiar de către colegi, drept tentacule securistice în presă. Sigur, Turcescu a aflat asta despre el în timpul unei ședințe de spiritism, la B1 TV, dar, numai Dumnezeu știe, fiindcă el, după ce-a ieșit din transă, a intrat, năuc, într-un partid.
Esențial e că, la o adică, s-ar putea să primim comandă de Drepți! de la d-alde d-ăștia, de unde și previziunea că, dacă dintr-un biet coronavirus ne-a ieșit așa un kitsch, la un caz de război, o să trebuiască să săpăm gropi commune în formă de horă, fiindcă n-o să-i putem desprinde pe români din această formă de înlănțuire umană, compulsivă, manifestată cu osebire în fața pericolului anunțat de autorități.

marți, 28 iulie 2020

Războiul Lașilor



“Într-un raport, unul mărturiseşte: „Azi am adunat 15 morţi dar n-am putut îngropa decît 14, fiindcă unul a fugit şi nu l-am mai putut prinde”. Pînă la urmă, bieţii orăşeni au trebuit să se organizeze singuri, omorînd cu parul vreo zece ciocli care aruncau zdrenţe rupte de la ciumaţi, prin curţile oamenilor, ca să împrăştie molima.”  http://povesteazilei.blogspot.com/2011/02/ciuma-lui-caragea.html

https://antipresa.blogspot.com/2020/07/razboiul-lasilor-guvernarea-masca-si.html#more

luni, 27 iulie 2020

Conceptul MASCA




Dar, mai întîi, covid există. Și, dacă se termină, mai bagă chinezii o șarjă, din fonduri proprii sau de la sponsorii bogați din toată lumea.

Vorbesc serios, trebuie să existe, pentru că nu s-ar fi agitat degeaba chinezii, ca niște gîndaci dați cu insecticid, atunci cînd și-au dat seama că, un coronavirus nou tocmai cuibărise în natură și, ce să vezi, era identic cu acela pe care-l clociseră ei în laborator.

Deci, coronavisul nou trebuie să existe, măcar și pentru că nu e nici primul nici ultimul clocit în China, însă răspîndirea lui, în lume, dar mai ales în România are multe ciudățenii.

vineri, 24 iulie 2020

Stele Covid



Dar, mai întîi, cred că ne-am lămurit cu tehnocrații, mai ales din domeniul medical. Toată viața, nu ne mai trebuie! Și, încă ceva, data viitoare poate alegem un ungur, că ăsta ne-a mai rămas!


Nu-mi vine să cred! Chiar ați făcut-o p-aia cu vedetele care promovează pandemia! Din momentul ăsta, s-a terminat cu orice credibilitate.

Asta, după ce s-a văzut că numai occidentul ne mai poate scăpa din strînsură, odată, cînd Germania a cerut ostași la sparanghel iar șefii de trib s-au executat - cu asta, s-a spart urgența din starea de urgență - iar acum, cînd grecii îmbie turiștii români să-și facă teste, s-a spart și monopolul pe testări.
No f…ing way să implementați modelul chinezesc la noi! Mai bine cu rușii decît cu chinezii!

marți, 14 iulie 2020

Atenție! Acesta este un Fake-News!


PSD nu oprește farsa, se spune, fiindcă vrea să lase jigodia PNL-istă să se erodeze de tot. Dac-ar fi numai asta, ar însemna că PSD-ul e un partid de scelerați, avînd în vedere efectele, chiar în acest moment, dar și pe termen lung, ale acestei farse.
Pentru că, atît a mai rămas din marea operațiune de salvare, în numele coronavirusului. 

Toată știința lu’ Pește, legat de acest virus nou se reduce la: N-a crezut în virus și s-a infectat; n-a crezut în covid și a murit din cauza covid; s-a externat la cerere și acum e pe aparate, la reanimare. 
Nu, nu se poate să credem în asemenea coincidențe! Trebuie să fii retardant să crezi că un necredincios în Coronavirus, a fost pedepsit de soartă cu moartea. Tot așa cum, nu poți să crezi că taman ăla care s-a externat, a dezvoltat o formă gravă, deși, în libertate, trebuie să zburde milioane, nedetectați și nesuspectați, (ținînd cont de rata de infectare exagerat de mare invocată de autorități). Altă explicație pare să fie, mai degrabă!

sâmbătă, 11 iulie 2020

Ana Birchall și un “document scelerat”



Cine o fi creatura și ce-o vrea de la noi?

“Ana Birchall ar trebui să clarifice însă care a fost legătura dintre soțul ei și Epstein.”  https://grupul.ro/sotul-anei-birchall-in-agenda-pedofilului-epstein/

Înțeleg că Ana Birchall a propus preluarea copiilor de către stat (și ce Stat avem zilele acestea), pentru început, a copiilor cu părinți infectați covid sau orice altă boală considerată molipsitoare. Și, ce de boli molipsitoare o s-avem!
Această persoană e una dintre cele mai ciudate creaturi infiltrate în politică, mlaștină în care a cuibărit așa de bine că nu vrea să mai iasă, probabil pentru că oricare alt colț de natură, mai puțin fetid, ar face-o să se simtă stingheră.

joi, 9 iulie 2020

Delir de putere






“Art. 2 În înțelesul prezentei legi se definesc următorii termeni:

a) „carantina persoanelor” reprezintă o măsură de prevenire a răspândirii bolilor infecto-contagioase, constând în separarea fizică a persoanelor sănătoase, suspecte de a fi infectate sau purtătoare ale unui agent patogen, de alte persoane, în spații special desemnate de către autorități, la domiciliu sau în locația declarată de către persoana carantinată.

b) „carantina bunurilor” reprezintă o măsură de prevenire a răspândirii bolil….”  https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/07/LG.pdf

Vorb-aia, nu mai are nevoie de nici o prezentare. Delir de putere și-atît. Avem și-un symptom, o ieșire în décor, a unei doctore manager de la un spital din capitală, la adresa unei jurnaliste TV: Nu e treaba dv. că nu mai sunt ventilatoare la spitalul X, lăsați-ne pe noi să ne preocupăm de asta! Dumneavoastră să vă preocupați să respecte populația regulile pe care trebuie să le respecte!
“Dacă ne ține Dumnezeu sănătoși, ceea ce văd că și pentru Dumnezeu e din ce în ce mai greu, ne vedem mîine la ora 16:00.” Tudor Barbu, B1 TV
Dacă intrăm în iarnă tot cu băieții dă comitet dă urgență care ne terorizează de jumătate de an, știm ce-o s-avem atunci în creuzet: un amestec de virus nou cu gripă veche, ce se va traduce, pentru grupul de mințit strategic, în multiple mutații pe care le-ar fi suferit virusul nou. Mai ales că, previziunile cunoscătorilor spun că actuala orînduire politico-medicală va fi impusă în continuare ca și pînă acum, eventual vreo zece ani, pînă se dă poporul pe brazdă și nu se mai zbate sub izoletă, cămașă de forță sau botniță. Și, binențeles, pînă se finalizează “preluarea”, fiindcă lockdown e doar o etapă intermediară.

luni, 6 iulie 2020

Mesaj de interes public



“Dacă ai scăpa acum, încă ai putea spune că te-am ținut prizonieră. Dar, dacă te duc eu acasă, pot să zic că eu te-am eliberat.” John Fowles, Colecționarul

Mai întîi, spre liniștea dar și spre stupoarea noastră, am aflat că pandemia chinezească din RO are un Grup de comunicare strategică. Stupoare, fiindcă am crezut că Pro-TV, ca principală și cea mai bine plătită poartă de intrare a bolilor în casele românilor, este perfuzia de vorbe de la Noua Orînduire înspre poporul infect.
Acum, să nu pierdem lupta cu grupul care îți poate salva viața, să nu murim proști, cum ar zice Președintele Iohannis!

marți, 30 iunie 2020

Pînă cînd veți purta mască?


Exact: 4600 de bucureșteni testați și… 4 pozitiv la covid-19!

Pînă cînd va sta vîntul. Vîntul schimbării, adică.

Dar, mai întîi, să observăm că această criză pe bază de pandemie a generat cel puțin un lucru bun: un nou vis pentru omenire, o lume fără Doctori. Pare o culme a utopiei dar nu e. Se va lucra intens la acest vis și, în vre-o sută de ani, va începe să devină realitate.
Pînă atunci, însă, vom trăi în visul Specialiștilor în Covid care e unul mai vechi, pe care telespectatorul amorțit în fața televizorului, de unde a și fost emis, l-a trecut cu vederea: Eradicarea Gripei
Da, ăsta e dezideratul care vrea să pună definitiv botniță umanității și care, ca orice viziune sociopată globală, se va termina cu un război general. Asta, ca s-o supere pe Alina Mungiu care, la fel ca mulți alții, am văzut că are oroare de război, dar susține și acceptă bucuroasă adopțiile nu tocmai curate și confiscarea copiilor cu părinți buni, de către stat, spre reeducare și conformare.
Pînă atunci, poate vrea ministrul Tătaru și alții ca el să răspundă la întrebări pertinente și nu doar să debiteze aceleași amenințări nefundamentate științific, pentru că așa par, doar niște amenințări unu la unu, între Comitetul Covid și Poporul Pacient.

Deci, este adevărat că, testele de depistare a noului coronavirus au fost alcătuite pe baza a trei tulpini dintre cele care provoacă gripa sezonieră iar diagnosticul de covid trebuia pus în funcție de simptome?
Și, apropos de asta - fiindcă îmi iau informația tot de la specialiști, nu de la brigăzile de combatere a pandemiei din televizor, plătite de la buget, de către PNL, cu bani împrumutați - am găsit că “tusea seacă și febra” trebuie să te pună pe gînduri c-ar putea să fie vorba de virusul nou.

marți, 16 iunie 2020

Marea Resetare

Aici e singura emisiune de ȘTIRI din țara România. Restul sunt povești.

Dar, mai întîi, indifferent ce va fi pe lumea asta, trebuie să fii prost ca să nu pleci definitiv din țara România, cu prima ocazie, s-aduci pe lume, cu premeditare, un copil în țara asta – Doamne, ferește!, să-l mai și vaccinezi/tratezi aici!

Am făcut cursuri de operare calculator pe vremea lui MS-DOS și NORTON. Atunci, lait-motivul era: copii de siguranță, copii de siguranță, copii de siguranță…

Tot conținutul internetului va fi șters, pentru Marea Resetare: 

“Realizând încetarea comunicărilor printr-o întrerupere a electricității și blocarea rețelelor sociale cu lansarea primei faze a programului de monitorizare a comunicațiilor, blocare și ștergere a grupurilor, și o listă de cuvinte interzise. Toate comunicările vor fi cenzurate, ca şi mersul pe stradă.”  https://www.amosnews.ro/trebuie-sa-ne-pregatim-pentru-al-doilea-val-pandemic-declansat-de-guvernul-mondial-2020-06-14

Aici e cea mai bună emisiune METEO din țara România. Restul sunt povești. 
Ce se mai spune despre coronavirotici și lumea lor: