luni, 6 iulie 2020

Mesaj de interes public



“Dacă ai scăpa acum, încă ai putea spune că te-am ținut prizonieră. Dar, dacă te duc eu acasă, pot să zic că eu te-am eliberat.” John Fowles, Colecționarul

Mai întîi, spre liniștea dar și spre stupoarea noastră, am aflat că pandemia chinezească din RO are un Grup de comunicare strategică. Stupoare, fiindcă am crezut că Pro-TV, ca principală și cea mai bine plătită poartă de intrare a bolilor în casele românilor, este perfuzia de vorbe de la Noua Orînduire înspre poporul infect.
Acum, să nu pierdem lupta cu grupul care îți poate salva viața, să nu murim proști, cum ar zice Președintele Iohannis!


Deci, o corectură: nu se mai pune problema, printre neinițiați, dacă virusul chinezesc există sau nu, sau dacă pandemia există sau nu, ci dacă ne supunem acestui process de eradicare a acestui coronavirus - misiune imposibilă, de altfel - care presupune să renunțăm la toate drepturile înnăscute sau dobîndite, pentru tot restul vieții. Cu atît mai mult, cu cît, strategii uniți din toate țările (sau comuniștii pe rit nou, ăi de se cred culți în cap) ne amenință zilnic cu izbucnirea de noi și noi epidemii. Deci, nu se poate să renunțăm la drepturi pentru totdeauna!

A doua țîpuritură contrazisă de logică e că asimptomaticii sunt ținuți închiși în spitale pentru că astfel se oprește răspîndirea bolii, deci se ține sub control pandemia. În condițiile în care nu s-a făcut o testare națională iar testații pozitiv la covid au ajuns doar din întîmplare să fie testați (mulți cînd erau în grija statului), e de presupus că putem avea chiar și-un million de infectați incognito care zburdă liber. Dacă e așa, colecția de 700 de internați cu forța, reprezintă victimele unei măsuri medicale care e frecție la picior de lemn în lupta cu pandemia.

P.S. Ar mai fi două șopîrle: Ce domnule, (politician PSD), nu vă mai place Arafat, acolo, la PSD?! (asta a previzionat aruncarea pandemiei doar în cîrca lui Arafat, considerat omul social-democraților), și PSD-ul trebuie să răspundă, la o adică, la fel ca noi (PNL-ul) fiindcă și ei au votat starea de urgență!
Cineva trebuie să răspundă și cineva trebuie să nu fie atît de prost să mai întindă coarda!
Sau, cel mai bine, s-așteptăm să vedem ce-o să fie!

“Nu voi mai cumpăra pâine, carne, lapte, brânza şi alte alimente de bază din magazine. O să cumpăr, ce nu reusesc să produc în grădina proprie, de la tăranii care nu au loc să-şi vândă produsele in supermarket sau piaţă.”  https://adevarul.ro/entertainment/celebritati/revolta-cheloo-refuza-mai-poarte-botnita-si-l-critica-dur-raed-arafat-1_5f02e1365163ec4271b0ecf8/index.html

“Ca întotdeauna, românii aşezaţi în dispozitiv de luptă au arătat că stăpînesc deplin arta retragerii în munţi. Ştim doar să ne evităm dispariţia.”  https://adevarul.ro/news/politica/proiectde-tara-curs-lichidare-1_5f02a8785163ec4271af6050/index.html

Ca să nu mai spun că Donald Trump tocmai a anunțat că americanii au testat 40 mil. și 99% sunt forme ușoare ale bolii. - ““Now we have tested almost 40m people. By so doing, we show cases, 99% of which are totally harmless.”  https://www.republicworld.com/world-news/us-news/donald-trump-claims-99-percent-coronavirus-cases-in-us-are-harmless.html

“ If you escaped now, you could still say I imprisoned you. But if I take you home, I can say I released you.”  http://onlinereadfreenovel.com/john-fowles/page,8,39003-the_collector.html
Asta e o pandemie numai și numai din surse oficiale.  


22.06.2020 - “Ministrul Sănătăţii a precizat că până acum au fost testaţi 371.000 de români.”  https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/sanatate/nelu-tataru-a-anuntat-cati-romani-au-fost-testati-pentru-coronavirus-pana-acum-1327210



“Dar gândindu-mă la acest îndemn al Grupului am realizat că, de fapt, întreaga campanie de luptă împotriva coronavirus s-a bazat pe sintagma „crede și nu cerceta”.”  https://evz.ro/noua-politica-guvernamentala-crede-si-nu-cerceta-editorial-exclusiv-evz-de-calin-popescu-tariceanu.html