marți, 8 octombrie 2024

Inteligenţa emoţională a Curţii Constituţionale

 


Ce mirare, domnule! Am stat doi ani de zile sub comandă de tip militar, bătuţi şi internaţi ca să respectăm regula, ordinea şi măsurile – totul ȋn afara Constituţiei, legilor ţării şi legilor internaţionale, iar acum suntem stupefiaţi că, pe lȋngă Comandant, ne-am ales şi cu o Autoritate Morală.

Trebuie să ne iasă din cap, că viaţa noastră se va mai ȋntoarce la ce-a fost! – a zbierat, atunci, Rareş Bogdan. Toată lumea a uitat?

Ce rost ar fi avut tot ce s-a ȋntȋmplat ȋn criza pandemică – interpretată, ȋn Romȃnia, cu totul altfel decȋt oriunde pe planetă – dacă n-ar fi existat şi o continuare?

Iar continuarea e tot ȋn spirit, nu ȋn litera legii. Tot de natură empatică, propagandistică, fantomatică. Nici acum nu se vede ştiinţa de morală.

Am văzut aseară feţe politice terifiate. Pentru că, motivaţia CCR nu se adresează doar incriminatei Şoşoacă, le spune tuturor politicienilor cum ar trebui să fie. Nu le venea să creadă!


Iar susţinătorii analişti ai deciziei jubilau, exact ca-n pandemie. Am crezut că iar ne internează la tubulatură. Justificau demersul surprinzător al CCR-eului prin necesitatea impunerii unui control “moral şi etic” asupra candidaţilor şi, ce noroc pe capul nostru, ba chiar trebuia să se-ntȋmple mai demult - Curtea Constituţională tocmai s-a erijat ȋn Instanţă morală cu drept de veto asupra dreptului de a candida. Apoi, asta e, trebuie luate măsuri preventive ȋmpotriva apariţiei unor Hitler sau Mussolini. Sunt astfel de momente ȋn istorie, ştiţi… chiar grecii au interzis partidul communist fiindcă se umflase la două’ş’cinci la sută. Cȋteodată trebuie să mai tai din democraţie, ca să aperi statul de drept.

Din motivarea Curţii Constituţionale reiese că, atunci cȋnd litera legii nu serveşte “viziunea democratică a Constituţiei”, candidatura nu manifestă ataşament faţă de valori (discutabil termen) iar candidatul n-a ţinut o perioadă de post şi rugăciune ȋnainte de “jurămȋntul de credinţă” – pentru ȋnlăturarea “ȋndoielii” faţă de respectarea Constituţiei – e obligatoriu să intervină Miliţia Spirituală.

Dar cea mai forţată găselniţă din motivarea CCR-eului, e corelaţia foarte, foarte strȋnsă (aproape ca o strangulare), ȋntre “fundamentele constituționale ale statului român” şi apartenența României la UE şi NATO – unde apartenenţa euroatlantică reprezintă “garanţia” că “fundamentele constituţionale” dăinuie.

Deci, D. Şoşoacă a fost invalidată pe baza ocărilor aduse Uniunii Europene şi NATO. Implozia de invective antisemite şi prolegionare (care, oricum, sunt ȋn curtea Codului Penal) au venit după decizia CCR, ȋntr-o criză de nervi.

Motivaţia Curţii Constituţionale fiind că, dacă jigneşti sentimentele UE şi NATO, poţi fi acuzat de nerespectarea Constituţiei. De parcă Constituţia Romȃniei a apărut odată cu aderările euroatlantice.

Ȋntrebare: Dacă UE şi NATO ne-ar cere să adoptăm măsuri, reguli şi o nouă ordine care ȋncalcă Constituţia Romȃniei, am face-o?



Nimeni nu ne spune ce ȋnseamnă că Romȃnia renaşte  https://freefrompress.blogspot.com/2024/10/romania-renaste-din-senin.html#more


Trebuie să îndeplinească condițiile din jurământul de credință și înainte să jure  https://hotnews.ro/cum-motiveaza-ccr-respingerea-candidaturii-dianei-sosoaca-1808259

P.S. Consecinţele tratatelor cu UE şi NATO respectă Constituţia?

Cȋte dintre drepturile romȃnilor, consfinţite prin Constituţie (pentru că acolo sunt idealurile Revoluţiei nu ȋn nişte tratate), mai sunt respectate?

De ce-a fost nevoie de balamucul respingerii candidaturii, de vreme ce, un rezultat de vreo 2% (atȋta are candidata, nu şase la sută cum se spune) rezolva toată problema “extremismului”?

De ce ȋn alte ţări europene poţi candida din postura de contestatar al UE şi NATO, iar ȋn Romȃnia, nu? Mai ales, ţinȋnd cont că anti-occidentalismul sau suveranismul n-au nicio şansă să mai crească la noi, Vadim nu mai există.



48. Ca atare, chiar dacă jurământul de credință se depune de către candidatul câștigător al alegerilor, elementele cuprinse în jurământul de credință sunt condiții de eligibilitate și de fond pentru a candida la funcția de Președinte al României, pe care candidatul trebuie să le îndeplinească la momentul depunerii candidaturii sale. Examinarea acestor condiții poate fi realizată numai de Curtea Constituțională. Ar fi inadmisibil și contrar naturii procesului democratic ca ab initio candidatul să nu îndeplinească aceste condiții și totuși să participe la alegeri, iar dacă le va câștiga să depună un jurământ de credință formal.  https://www.ccr.ro/wp-content/uploads/2024/10/Hotarare_2_2024.pdf 



“…o conduită sistematică, persistentă și îndelungată menită să afecteze fundamentele constituționale ale statului român și ale garanțiilor acesteia, respectiv apartenența României la structurile euroatlantice.  https://hotnews.ro/cum-motiveaza-ccr-respingerea-candidaturii-dianei-sosoaca-1808259

Regula, ordinea și măsurile - https://antipresa.blogspot.com/2021/10/regula-ordinea-si-masurile.html



Transplant de rahat - Aţi prins vibe-ul spooky? https://freefrompress.blogspot.com/2024/10/transplant-de-rahat.html#more



„...valorile democraţiei, la statul de drept, la respectarea Constituţiei corelate cu garanţia politicomilitară a acestora, respectiv apartenenţa României la UE şi NATO”  https://hotnews.ro/cum-motiveaza-ccr-respingerea-candidaturii-dianei-sosoaca-1808259



Am aflat cum a fost pregătit valul IV - Formele ușoare de covid lăsate netratate; interzicerea medicației în farmacii – medicii de familie n-au voie să trateze bolnavi de coronavirus, “specialistul” din spital deține exclusivitatea; lipsa antiviralului chiar din spitale; internarea cît mai multor depistați pozitiv și, binențeles, aceeași și aceeași campanie de “comunicare strategică” frecată de televizor încă de la începutul pandemiei, care a dat rezultate atît de bune. https://antipresa.blogspot.com/2021/10/am-aflat-cum-fost-pregatit-valul-iv.html



https://www.ziarulprofit.ro/sociologul-vladimir-ionas-vede-un-castigator-surpriza-in-scandalul-sosoaca-unde-s-ar-putea-duce-voturile/


Romȃnia “Curăţată” - “„Nu am scris niciodata despre dna Sosoaca, ca nu urmaresc destul televiziunile din Romania ca sa cunosc personajul, dar mi-a fost destul sa vad actiunea – nu opiniile, ci actiunea – de a a bloca ambulantele la spitalul Foisor, in timpul pandemiei”, si-a inceput Alina Mungiu-Pippidi editorialul publicat pe romaniacurata.”  https://www.catalogulweb.ro/blog/alina-mungiu-pippidi-saluta-decizia-de-excludere-a-dianei-sosoaca-de-la-prezidentiale-trebuia-hitler-oprit-de-justitie-la-fel-si-acum-video-id1379