N-am văzut raportul acestui institut vizavi de rolul politic al presei din Romania şi nu-mi place să-mi facă nimeni rezumat. Nici nu ştiu cum se poate informa cineva pe baza rezumatelor făcute de alţii dar, pe de altă parte, nici nu poţi să urmăreşti toată media decat dacă n-ai altceva de făcut.
In orice caz, am înţeles din televizor, că, din raport se desprind vreo cateva idei:
- cateva trusturi de presă, aparţinand mogulilor, îl critică pe T. Băsescu zi de vară pană-n seară
-aceste trusturi, cu “jurnaliştii” lor cu tot, vor să-i facă pe oameni să fie scarbiţi de politică
- T. Băsescu şi-ar fi amanat anunţarea candidaturii din cauza lor (asta n-are nici o legătură)
Reacţiile presei romaneşti au fost după cum urmează:
- o parte a presei a dezminţit vehement că ar exita ceva adevăr în acest raport
- o altă parte a fost de accord cu această evaluare
Mai exact, Cristian Tudor Popescu nici nu crede în această analiză pentru că n-ar fi la fel de exactă ca analiza matematică, l-a invocat şi pe Newton de partea lui şi nici nu vede nimic rău în a-l critica pe preşedinte continuu, ceea ce este correct. Nu scrie nicăieri că presa, sau oricine altcineva, nu poate critica politicieni. Ar putea fi chiar mai sănătos decat să-i laude. Numai că d-nul C.T.Popescu lasă impresia că şi dumnealui primeşte rezumatul de la alţii pentru că, ori nu ştie, ori se face că nu vede ceva ce este perfect adevarat în acest raport: “presaţii” din unele trusturi vor ca oamenii să fie scarbiţi sau descurajaţi de politica şi să nu mai meargă la vot.
Cei mai acerbi distrugători de democraţie sunt cei de la Realitatea. Celelalte două trusturi sunt băgate la grămadă în mod incorrect: “Adevărul” nu este maniac anti-Băsescu iar Antena 3 are trăncăneala aia caraghioasă in fiecare seară dar, în timpul zilei, moderatorii se poartă cat se poate de normal şi, spre deosebire de alţii, nu vorbesc mai mult decat invitaţii şi nu-i terorizează.
D-l Popescu a spus chiar o… nici nu ştiu cum să-i spun… A zis că “ Publicul nu este în stare să urmărească un raţionament mai mult de 5 secunde.” ( prin telefon la Evenimentele zilei, B1) Asta e o mitocănie (uite c-am găsit), pe care o auzim de prea mulţi ani, anume că, programele sunt atat de proaste pentru că publicul e prost. De ce nu, pentru că realizatorul e prost? Asta ca să facem schimb de delicateţuri.
Ce pare că nu ştie d-l Popescu este că, angajaţii de la Realitatea nu-l critică pe Băsescu, Udrea, PDL-ul sau pe oricine altcineva, ei se prostesc şi prostesc invitaţii fie ei politicieni sau ziarişti. Si asta de multă vreme dar se vede că nu vorbiti cu nimeni pentru ca altfel aţi fi aflat că mulţi dintre ziarişti au refuzat să mai participe. Invitaţii permanenţi la Realitatea erau: Ciuvică, A. Păunescu, V. Ciorbea, Elvis. De mai multe ori, politicieni de la PNL şi PSD au refuzat să mai comenteze aşa cum li se cerea şi au fost insultaţi de moderatori. M-am tot gandit de ce se mai duc şi m-au lămurit chiar politicienii care au protestat de nenumărate ori că lor li s-a spus că altul e subiectul. Ultima dată l-au scos pe un PDL-ist dintr-o şedintă să-l pună să comenteze ce-a zis Elena Udrea şi omul, cam nou pe televizor, a zis s-o întrebe pe ea pentru că lui i s-a spus că va vorbi de legea învăţămantului. La fel a protestat şi un PNL-ist din studio cerandu-le să nu-l pună pe el să comenteze vestimentaţia persoanei de mai sus. Asta se-ntamplă de multa vreme şi locul miroase a demenţă, ceea ce nu se poate spune despre nici o altă televiziune.
Astea erau părerile ziaristului înainte să fie el invitat la Realitatea pentru un sfert de oră, singur, pentru ca apoi să fie convins sa stea 45 min. impreuna cu un alt invitat. Dacă ar fi o intamplare, n-ar fi mare lucru, dar nu e. E o şmecherie ordinară de care d-l Popescu şi-a dat seama mai tarziu şi a doua zi a scris un editorial pe tema asta.
Tot ziaristul C.T.Popescu este de părere că presa a avut un rol pozitiv cand ar fi împiedicat caştigarea alegerilor de către Vadim. Nu cred. Presa a avut rolul de a îi face reclamă şi de a ascunde faptul că acesta intra în turul doi. Nimeni, nici un institut sociologic, nici o presă, nimeni nu l-a dat că intră în turul doi. Treaba lui era să se asigure că iese Iliescu. Si-a voastră la fel. Tot presa ne-a mai adus şi alte plocoane: Vanghelie, Becali ca şi divertismentul ăla puturos.
Această scarbire de politică este o ticăloşie criminală, intenţionată. Ideea este să nu mai meargă la vot decat membri de partid, asistaţii social şi, în general, targetul emisiunilor imbecile. Ceea ce e foarte posibil. Mulţi romani vor pleca în continuare din ţară şi, cine spune că se vor întoarce, minte. Aşa cum se vede la televizor, nu ştiu ce ţară e asta.
Altfel, să-l învingi pe Traian Băsescu e foarte simplu, e de ajuns să-l laşi în pace. Nu e nevoie să-l compari cu Iliescu, Putin, Ceauşescu etc. Astăzi, de exemplu, a fost în mijlocul unei “ernii”(licenţă Realitatea) care are o formă de organizare tribala şi care trăieşte nenorocindu-i pe alţii. I-a luat ratingul Antenei 1. Multora dintre noi ne va fi foarte greu să ne taram la vot şi anul ăsta.
Live and let live! Libertatea de conștiință e mai importantă decât libertatea de exprimare!
- FOTO. METEO TV. Mostre
- FOTO. APOCALIPSA TV. Mostre.
- FOTO. CUTREMUR TV. Doar mostre.
- FOTO. ROMÂNIA și românii în TV.
- FOTO. Amenințări de sezon
- FOTO, SF. lumii
- Femei press
- FOTO: De ce l-am dat jos pe Ceaușescu?
- Dorel Jurnalistul
- FOTO: Aici sunt banii dv.!
- FOTO. PREVIZIUNI TV.
- FOTO: MORT TV
- Cine este Statul?
- CENTENAR
- Droguri TV, S.R.L
- TITLURI BUNE
- Poezie nu e
- Violența sexuală, problema pornografiei
- Dicționar TV
- “Interviul care rezolvă condiția umană și salvează lumea”
- Dl. Morbos. 8 Martie. Ziua femeii IV
- Se împlinesc 20 de ani de marketizare a bolilor, Non-Stop. Cancer e vedeta ştirilor
- pansamentul alb