vineri, 24 ianuarie 2025

Ziua Unirii principale

 


“Excentricul” Milei, Trump, un “maverick”, “meteoritul” Georgescu

N-aveam de gȋnd să mă bag dar, dacă vin ştirile peste noi…

Două luări de atitudine mi-au atras atenţia ȋn aceste zile de mare sărbătoare făcută ferfeniţă, ca de obicei, de şuvoiul principal mediatic.

Presa a fost atinsă la coarda sensibilă.

Astăzi, un representant al presei influenţăriste şi-a arătat dezgustul faţă de narativul georgescian care ȋncorporează toţi romȃnii, pe modelul: romȃnii vor, romȃnii sunt, romȃnii ȋşi doresc etc. Adică ȋl include şi pe el care, evident, nu vrea să fie inclus, cu forţa, ȋn grupul şi cauza preşedintelui interzis.

Bravo! Mă bucur răutăcios. Să vedeţi şi voi cum e!

joi, 23 ianuarie 2025

Birocraţie şi impozite

Am văzut ieri, răscoala spontană, cu invective, din Parlament, vizavi de ȋncercarea şefului Senatului, I. Bolojan, de a reduce personalul cu 200 de angajaţi. O picătură ȋntr-un ocean.

Dar am văzut şi reacţia unui pesedist, faţă de această măsură. Aceeaşi reacţie menită să păstreze şi să mai angajeze: trebuie făcută o evaluare şi-abia pe urmă… Vorbe!

Uite, un criteriu de evaluare rapidă!



miercuri, 22 ianuarie 2025

PNL, PSD, UDMR - Ȋnmănuncheaţi la putere

 


Ei ȋnmănuncheaţi, noi, ȋnmărmuriţi. Care o fi treaba cu omul ăsta de nu e lăsat să candideze? De fapt, să fie Preşedinte. E doar un om!

Şi care-i treaba cu peneliştii, care se poartă din ce ȋn ce mai mult ca o dictatură de fier? Evident, sunt bine ȋnmănuncheaţi cu PSD-eul şi UDMR-eul, dar numai ei se poartă, fără mănuşi, cu pumnii şi cu dinţii strȋnşi. Care-i treaba cu oamenii ăştia? Aseară, unul s-a ȋnfipt chiar ȋn aliaţi, jurnaliştii de la Antena3 – televiziune care e, practic, o platoşă pentru guvernanţi şi o ghioagă anti-Georgescu – reproşȋndu-le că vorbesc prea mult despre “candidatul interzis”.

Astăzi, un alt penelist s-a-nfipt ȋn B1TV, din acelaşi motiv, şi-n dl. Pălărie, de la USR.

marți, 21 ianuarie 2025

RO-exit. Candidaţi la Preşedinţie?



Nişte ţărani! Iar s-au dus ăştia ȋn America să pupe-n fund nişte grupuri de interese, după care să se ȋntoarcă ȋn Romȃnia unde să implementeze toate rahaturile ălora. Simion, evident, se mufează ideologic la fundaţiile anti-avort dar, pentru mai multe şanse de cȋştig, ȋnghite tot, ȋnclusiv ideologia Lasconi (“cȋt mai multe baze NATO ȋn Romȃnia”, a zis el) iar Ponta…dracu ştie, la ce. Cȋnd candidează Crin Antonescu, simţi că oricine e valabil.

Bă, asta e o ţară, bă! Voi nu sunteţi reprezentanţii locali ai unui sat pe care vă duceţi să-l ȋnfrăţiţi cu nu-ştiu-ce comună de lȋngă Poughkeepsie!

Vreţi să fiţi Preşedinţii Romȃniei! Vi se pare că e o ţară de doi lei şi că vă merită? Uite, cum am văzut eu lucrurile, ca simplu cetăţean, ce dracu!

luni, 20 ianuarie 2025

Donald Trump, un tip foarte interesant


Foarte interesant! Dacă, prin absurd, Donald Trump n-ar mai fi ȋnvestit azi, lumea tot nu s-ar mai ȋntoarce la cum era ȋnainte de ultimele alegeri. Doar din discurs i-a demolat, moral, pe micuţi. De fapt, i-a făcut să se auto-distrugă. Gălăgioşii impostori fact-cheks şi-au luat jucăriile şi cărţile măsluite, picate pe sub mese, şi-au luat-o la goană. Doar fiindcă s-a făcut spre ei. Sigur, s-a făcut din fruntea a şaptezeci – optzeci la sută din populaţie.

Strȋnsă-n buze sau retrasă-n cotloane de lins rănile, filozofia pocită se dă, acum, vexată. Adică, pȋnă la urmă, era o pocitanie cu un ideal, nu?

vineri, 17 ianuarie 2025

Să ne luăm ȋn serios! Intră Romȃnia ȋn război?


Din cauza conflictelor numeroase de pe tot globul, se spune, ca-ntotdeauna, că lumea e un butoi cu pulbere. Sunt şi pulberi dar o butelie mi se pare mai aproape de explozie.

Iar locul unde ne aflăm este buricul pămȋntului. Ăla legat de hernie. Şi nu mă refer doar la cutremurul din martie, ci la potenţialul criminogen şi toleranţa faţă de aşa ceva.

Ȋntrebare: Ce ziceţi, am putea participa la realizarea unui documentar ID, de tip forensic, cu cazul crimei de la Caracal? Că doar l-am rezolvat, nu?

joi, 16 ianuarie 2025

Globalismul este gol!

 


Dar nu se lasă. Un altfel de cancel culture, reinventat. Cartelul climatic” e ȋn faliment

Gaîté Lyrique, un teatru din Paris, folosit recent drept locaţie a unei conferinţe numite Reinventing the welcome for refugees in France, ţinută de reprezentanţi ai stȋngii şi ai Crucii Roşii, este acum ocupat de trei sute de refugiaţi din Africa.

miercuri, 15 ianuarie 2025

Jocul post-democratic: Cine te crezi!

 


S-a schimbat orȋnduirea. Ȋn momentul ăsta suntem, probabil, ȋn stare de război, că doar Zelensky şi-a mai permis să anuleze democraţia. Război cu hibridul, război cu stabilitatea, război cu rusul chinezesc care umple spitalele, medicii sunt ȋn alertă. D-aia Curtea Constituţională şi-a permis să-şi depăşească atribuţiile. Pentru că s-a terminat cu democraţia.

luni, 13 ianuarie 2025

Globalismul este gol!

Doar ţările foarte sărace şi nedemocratice ȋl mai vor.  

Momentul fatidic se apropie! Pȋnă şi ăştia de la Gimi şi-au luat seama de la el. Şi asta ȋnainte să se lepede Zuckenberg de marile idealuri fără miez. Măi, dar ce discurs a avut! Mi-a plăcut aia cu “arbitrii adevărului”.

Va fi foarte greu, gȋndeau cu voce tare şi privire pierdută covidienii TV, să-l mai opreşti pe Trump, acum că nu mai poate fi blocat să se exprime.

Vă daţi seama? Tot demersul lor de a schimba lumea ȋntr-o Coree de Nord cu schimbare de sex, se baza pe ȋngroparea dreptului de a vorbi, liber, fără a contribui la cauza globalismului. Numai că l-au ȋngropat puţin adȋnc, nişte neputincioşi! Plescăiala ȋn gol, pe seama ideologiei stupide, n-a fost internalizată, instrucţiunile n-au fost luate ȋn serios.

Dar, nu-i nimic, odată ajuns la Casa Albă, vorbeau doi comeseni de analiză din platău (un commentator politic cu nevastă şi o angajată), nu va fi lăsat să facă ce spune, va avea surprize…

-Cum ar fi o pandemie, ȋi scapă moderatoarei proaspăt cusute şi gătite ca o prăjitură (taman acum, cȋnd s-a spart distracţia). Că pandemia i-a stricat şi primul mandat, adaugă ea la urticaria verbală.

Mie mi se pare că ce-a scăpat inteligenta artificială pe tranzistorul gurii e o recunoaştere şi, implicit, o ameninţare, ştiţi?

Democraţia e o curvă?

vineri, 10 ianuarie 2025

Narativul de superioritate

 


Precizare: Constituţia Romȃniei nu mai poate fi respectată fiindcă intrarea ȋn Shengen a fost permisă ȋn schimbul recunoaşterii “suveranităţii dreptului european” asupra legii fundamentale.

Renunţarea Romȃniei la suveranitatea naţională  https://blog-searchro.blogspot.com/2025/01/renuntarea-romaniei-la-suveranitatea.html

Ȋntrebare: