marți, 5 februarie 2013

CONSTITUTIA ROMANIEI 2



 PROPUNERI

ARTICOLUL 5- CETATENIA
1)Cetățenia româna se dobândește, se păstrează sau se pierde în condițiile legii prevăzute de legea organică sau, în caz de puci, prin ordonanță de urgență după modelul: Cui nu-i convine regimul să plece sau “Pe Traian Basescu să-l ia Angela Merkel în Germania!”
2) Cetățenia română nu poate fi retrasă aceluia care a dobândit-o prin naștere dar nici nu contează dacă acela domiciliază în străinătate.

ARTICOLUL 6-  DREPTUL LA IDENTITATE
1)Statul recunoaște și garantează persoanelor aparținând minorităților naționale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea și la exprimarea identității lor etnice, culturale, lingvistice și religioase atâta timp cât minoritățile reprezentate în Parlament votează cu puterea, maghiarii votează împotriva președintelui Băsescu și bulibașii își duc supuși în grup organizat să voteze USL-ul. 

sâmbătă, 2 februarie 2013

ALINA GORGHIU BAGA VIOLUL LA MEDIERE

La PROTV violul e doar o batjocură deci se încadrează la mediere!


Intr-una din emisiunile mai vechi, de la TVR, pe vremea când presa abia își dădea drumul la libertatea de exprimare și într-una din multele emisiuni tâmpite despre femeia care e și bărbatul care e altfel, o doamnă a fost întrebată dacă, în periplurile ei prin lume, a întâlnit o societate unde femeia are o condiție umană mai grea decât femeia româncă. Daaaa…cum să nu, a zis Doamna! Unde, a întrebat jurnalista? Păi..în Pakistan, a zis Doamna.

A trecut vremea și, luna trecută, toată lumea a văzut cum, în India, oamenii au protestat hotărât, timp de mai multe zile, punând presiune pe autorități să-i prindă pe violatorii în grup care au torturat o fată până au omorât-o. In India violatorii sunt spânzurați dar nu prea sunt prinși dat fiind faptul că societatea are sălbaticul obicei de a pune la zid victima și nu agresorul.

La noi, tot de curând, a fost violată în grup și filmată, deci fără dubiu, o fată de 14 ani din județul Giurgiu. Una dintre muierile intervievate a zis că “mă-sa” e de vină că n-o ține acasă iar magistrații îi judecă în libertate pe agresori considerând că nu sunt pericol public deși bestiile ar putea fi condamnate în doi timpi și trei mișcări pentru că, pe înregistrare, se vede cum o leagă pe fata și o violează!

miercuri, 23 ianuarie 2013

PRESA ROMANEASCA SI ASPIRINA




IAR PRESA LA PROSTIRE!
Ieri l-am auzit pe C. T. Popescu la RTV debitând o elucubrație de opinie care încununează munca de-o viața și de-o vară care a dat un brânci democrației anul trecut. Zicea el că, pe umerii spetiți ai presei, stă toată povara opoziției împotriva mastodontului de la Putere. Adică, zloata de incompetenți și pușcăriabili pe care tot cei care se conversau ieri i-au băgat în Parlament cu ghiotura, desființând opoziția căreia i-au luat locul ca să se afle în treabă și să mănânce și gura presei o pâine. Acum Parlamentul arată ca după “89, când toată clasa politică se afla sub Ion Iliescu și cam toată presa o susținea dar o și critca, de ochii lumii, ca la brigada artistică.

Mai exact, ieri, se felicita presa în ea, cum se felicită Ponta în fiecare zi în transmisiuni directe de la govern că, vezi Doamne, lătrăturile jurnaliștilor conștiincioși ca CTP și C. Drăgotescu au făcut ca “privilegiile” și “imunitățile” aleșilor să fie restricționate, ceea ce e o minciună.

marți, 22 ianuarie 2013

ROMANI MORTI IN ALGERIA



TERORISMUL DE PRESA:


Ingropați după “datina” din Mass Media Românească


B1-ieri 21 ian. 2013, presa B1 s-a masat la poarta rudelor celui de-al doilea mort în Algeria. O surpriză pentru acest govern sfătos care o ține tot într-un “celulă de criză” în așteptarea viforniței pe care guvernul marilor speranțe și a nici unui proiect se va mobiliza s-o învingă cu nisip și sare. 

După ce primul ministru mic și Halloween-ul afacerilor externe au apărut descheiați la cămașă, ca de la coada plugului, și ne-au anunțat că al doilea român e în afara oricărui pericol, ieri am aflat că omul era rănit grav și n-a mai scăpat. După moartea primului inginer din Prahova, un RTV-ist s-a înființat în localitatea unde rudele “împietrite” de durere așteptau, pare-se, ziariști, ca să se mai ostoiască. După o vreme, Ghiță-patronul RTveiului, l-o fi chemat acasă fiindcă el e “ales” în Prahova și n-ar vrea să-i dăuneze. Ce va să zică să ai “protector” în lumea presarilor!

joi, 17 ianuarie 2013

STAREA NATIUNII




TELEVIZORUL DIN CAPUL LUI PONTA

din 4 mai 2012
Se întâmplă zilele acestea o mârșăvie de presă care face parte din tentativa continuă a acestei “puteri” suprarealiste de a se cocoța deasupra tuturor puterilor din stat. Alături de Antenele încopitate ale lui Voiculescu ce terfelesc Justiția de parc-ar fi “cruduța” lor, celelalte televiziuni de știri fâlfâie un populism idiot și periculos vizavi de “privilegiile” parlamentarilor.

Nu e vorba despre casele de protocol aflate, gratis, la dispoziția aleșilor sorții și nici de restaurația imunității fără limite din anii “90 ci de

miercuri, 16 ianuarie 2013

EMINESCU PE FORUM





Ieri, Cristian Tudor Popescu a comis un lucru bun, nu știm dacă involuntary sau nu. Biserica Ortodoxă Română, al cărui tupeu afurisit ne poluează inspirația, vrea să-i excomunice pe cei care n-au de gând să-și lase leșurile să se-nverzească la lumina lumânărilor topite și sub privirile bolnave ale curioșilor dependenți de inhalarea mirosului de mort amestecat cu tămâie. Fiindcă aniversarea poetului și înmormântarea forțată se discută cam în aceeași perioadă, C. T. Popescu a scris un articol în care își exprimă părerea că, dacă S. Nicolaescu n-a fost petrecut dintre cei vii cu preot pentru că s-a incinerat atunci, autorului versurilor din Impărat și Proletar, i s-ar fi anulat și botezul. Acestea fiind spuse, o ploaie de comentarii, mai ales contra, au umplut forumul. Majoritatea îl contrazic pe CTP, “omagiindu-l”, în registrul zilnic, cu înjurături dar aduc, indirect, un omagiu poetului citând, de cel puțin 20 de ori, alte versuri ale lui Eminescu. In felul ăsta, într-o zi în care Becalii iar a scuipat pe toate posturile, Mihai Eminescu a fost, totuși, aniversat.
 




Tot în aceeași zi, când pe patrioții suferinzi îi seacă la inimă să-l vadă canonizat pe “poetul nostru național”, niciodată n-am înțeles ce rost are înșiruirea asta de cuvinte, criticul literar Alex Stefănescu a dat câteva mostre din gândirea “eminescologilor” pe care lumea nu poate să-i încapă dar mintea elevilor e musai să-i cuprindă pentru că prețioșii se produc în manuale. Există un current printre intelectualii români cum că nimic nu e mai important decât un limbaj supra-elevat. Poate citește d-l Alex Stefănescu și cum este caracterizat D-l Goe în aceleași manual sau cum arată un manual de istorie, de la aceeași editură probabil, manual care i-a făcut pe elevii unei clase a opta să aleagă, pe loc, geografia la examenul de capacitate. E evident ce se întâmplă când astfel de pompozități absurde sunt impuse elevilor: toată lumea învață pe de rost și nimeni nu înțelege nimic însă, cel mai grav e că, odată luat examenul, nimeni nu se mai apropie de vre-o carte, devin alergici.
Bine că sunt profesori care scriu cărți mult mai bune decât manualele, pe care elevii le cumpără din librării și după care învață, ignorând manualul de la clasă!


duminică, 6 ianuarie 2013

INMORMANTAREA LUI SERGIU NICOLAESCU

IPOTEZA-SOC: PRESA E INAPOIATA MINTAL!

In primul rând, excellent interviul lui Ion Cristoiu cu Sergiu Nicolaescu difuzat aseară la B1, ar trebui reluat! Astfel, am auzit, din nou, lait-motivul regizorului, “Până la capăt!”, o replică perfectă de final după priveghiul mediatic, mare devorator de putreziciuni, care doar n-a smuls capacul ca să vadă mortul. Doar bodyguarzii, mult huliți, i-au ținut pe ziariști dar și pe retardații care se uită în gura lor să n-o târască de păr pe văduva insufficient îndoliată.

joi, 27 decembrie 2012

CRACIUNUL E MAGIC!




PRESA SI BISERICA II CIUGULESC DIN MANA LUI BECALI
Mai ales dacă îl petreci la serviciu, ca muncitorii pe vremea lui Ceaușescu, și îi îndemni pe alții să-l petreacă cu familia.

De fapt, un calup de știri ar trebui înregistrat o singură dată și pus, la infinit, de fiecare Crăciun. El ar trebui să cuprindă: rețeta de sarmale, un secret bine păstrat de la străbunii turci, imagini din supermarketurile “luate cu asalt”, cum să nu te îngrași de Crăciun, adică după ce, tot anul, mănânci la fast-food și te îndopi cu dulciuri, la sfârșit de an ar trebui să mănânci curcan, binecunoscutul “de Crăciun, fii mai bun!” când “nevoiașii” sunt scoși din sărăcie și cadorisiți de suflete milostive după care sunt trimiși să hiberneze în lumea lor până la Paște când, din nou, creștinii vor să-și etaleze “mila” pe ecrane și să fie filmați cu hămesiții acceptând pomana de caritate.

sâmbătă, 15 decembrie 2012

MASACRUL DIN NEWTOWN,CONNECTICUT




Aseară, în timp ce la noi se discuta despre bilețelul “secret” pe care Traian Băsescu l-a înmânat unor oficiali europeni și despre cum îl va afecta asta pe Bogdan Chireac, de exemplu, pe CNN și Euronews apăruse breaking news-ul înfiorător despre masacrul de neînțeles și apparent, fără motivație, comis de un tânăr asupra unor copii de până-n 10 ani.
In timp ce Euronews lăsa imaginile să curgă, CNN-ul, în maniera binecunoscută și la noi, repeta aceeași înregistrare în timp ce jurnalista de teren intra, la fiecare cinci minute și repeta același lucru la infinit iar anchor-ele din studio mimau aceeași afectare. Femeia, în special, avea aceleași măști pe care le vedem și în filme când sunt imitați ăștia: scutura controlat capul a îngrijorare, ușor, ca să nu iasă poza mișcată, cobora pleoapele a tristețe după care își lăsa privirea în piept copleșită de compasiune.
La Euronews o spuneau p-aia dreaptă: e o problemă cu armele, la CNN, indignatul de serviciu repeta unul din textele propagandistice de la Hollywood: cine are probleme,  să meargă la psihiatru!

vineri, 14 decembrie 2012

S-A PUBLICAT IN MONITORIL OFICIAL REZULTATUL ALEGERILOR PARLAMENTARE


Becalii vrea ca, data viitoare, în Parlament, să nu intre decât academicieni, doctori și alții asemenea.

-Dar, ce, d-l Becalii, dv. sunteți doctor? zice Corina Drăgotescu.

-Eu sunt Impăratul, zice zgubiliticul! Impăratul n-are nevoie să fie doctor, profesor etc.

Doar să fie promovat de presă pentru că ea hotărăște cine împărățește!
PARDON! TRAIASCA PRESA CARE A SCHIMBAT MENTALITATEA! IN BINE, DUPA CUM SE VEDE!