marți, 4 septembrie 2018

Mai puțin porc, mai multă poezie!


Gazarea și Calul Troian

Cît de palpitant trebuie să fie pentru autoritățile țării noastre să aștepte, cu înfrigurare, venirea molimei, și asta de fiecare dată cînd se ivește ocazia, fără să facă nimic ca s-o prevină! Păi, trebuie să fie cam același thrill pe care l-a simțit poetul Vosganian cînd se ungea cu mir peste abundența transpirației țîșnite din atacul de panică la imunitate.


Şi cît de satisfăcută trebuie să se simtă autoritatea cînd anunță o țară întreagă, din ce în ce mai des în ultima vreme, că va suferi o pagubă, dar că va fi dezinfectată, deparazitată, vaccinată, de unii care abia așteaptă să încaseze potul. Păi… cam cum se simt televiziunile, zilnic: cha ching, cha ching!
De ce să impui niște reguli (știu pe cineva care creștea porcul într-un coteț cocoțat pe niște catalige, era brigadier) și să-i desființezi pe cei care-și pasc porcii pe toate coclaurile, cînd poți să tai toți porcii din țară, așa cum ai tăiat găinile cu prilejul, fast, al gripei aviare?  Ştiți că, un “specialist” englez a cerut odată chiar interzicerea gătirii puiului în bucătării private, pe motiv că oamenii se pot îmbolnăvi din cauză că sunt proști și nu știu să respecte condițiile minime de igienă. Adică, de ce să-i învățăm cum să facă, mai bine le interzicem să facă! În felul ăsta, se simte mai satisfăcut și Oul lui Vosganian. Ca să nu mai spun de fiscalizat…


Dar, ce-ar fi dacă, în loc de porci, oamenii și-ar face heleștee de pești? Într-o zi, ar apărea boala solzilor de pește, nu? Dar, dacă toată lumea ar deveni vegetariană, așa cum vrea UE? Ar apărea Tuta Absoluta la televizor iar “cercetătorii”, ar afirma că, din cauza încălzirii globale, Tuta Absoluta provoacă alergii, mai ales în tandem cu ambrozia, și doar roșia “adaptată” și cultivată în spații special amenajate este sigură pentru consum.

Pînă atunci, însă, ca să terminăm cu mirarea cînd vedem oameni care nu se conformează, ar fi bine să ne uităm la televizor și să ne gîndim dacă e normal ca  românul să suporte sute de alerte pe an și să le mai și ia în considerare!

Sau, dacă nu, să-i dăm ‘nainte cu Gazarea porcilor, dar și a populației (zilele acestea suntem gazați în blocuri, chiar gazați, nu lacrimogenizați!), și cu Calul Troian, dar altul decît vaccinul cu care se laudă nemții c-au eradicat un virus care, de altfel, nici nu face anticorpi, măcar.

Calul Troian, la noi, poate fi Războiul hibrid ascuns în Protestul Diasporei, acapararea deciziei politice cu ideologii minoritare, de doar 20%, sub pretextul Referendumului pentru familie sau deformarea ideologico - sexuală a tinerilor sub pretextul “educației, egalității de șanse, grijii pentru femei etc”…

Noi putem să trăim și fără porci. E atîta poezie…

P.S. Calul Troian ar mai putea fi… Ucraina, care a ajuns un fel de Kongo al Europei. Coincidența face ca această gripă africană a porcilor să se numească și ebola porcilor. Ferească Dumnezeu, mine-poimîine ne-am putea trezi cu unii care vor să ne găsească antidotul!
La anul, se termină Revoluția! De asta e atîta vînzoleală. Cînd alții vor fi descoperit niște asteroizi, noi vom fi luați prin surprindere de boala ovinelor.

P.S. Nu, nu cresc porci, iar ideea că, într-o zi, toată lumea ar merge să-si cumpere carnea proaspătă de Crăciun dintr-un abator autorizat, de lîngă o fermă curată, mi s-ar părea super dacă aș putea avea încredere în autorități. Ca să nu mai spun de tăierii mieilor abia fătați…
Jan 25, 2018EXCLUSIVE: A highly contagious and incurable swine fever dubbed "pig ebola," that could wipe out British pork stocks, is edging closer to our shores. African Swine Fever (ASF), which currently has no vaccine, is moving through eastern Europe, with Germany braced for an outbreak.”  https://www.express.co.uk/news/uk/909994/African-Swine-Fever-pig-plague-sweeps-across-EU-Europe-towards-Germany-UK

Dec. 20, 2017 “When Lithuania began fortifying its border with Belarus in July 2013, the fear wasn't soldiers or tanks, but an invasion of a different kind: African swine fever (ASF), a notorious viral disease that kills both farm pigs and wild boar.”  http://www.sciencemag.org/news/2017/12/african-swine-fever-outbreak-alarms-wildlife-biologists-and-veterinarians

“ASF became increasingly common in sub-Saharan Africa over the 20th century and first struck Europe in 1957, arriving in Portugal from Angola. A subsequent outbreak in Spain took 35 years to end, and the disease remains endemic on the Italian island of Sardinia, where many pigs roam free.” http://www.sciencemag.org/news/2017/12/african-swine-fever-outbreak-alarms-wildlife-biologists-and-veterinarians
“The feral pig (from Latin fera, "a wild beast") is a pig (Sus scrofa) living in the wild, but which has descended from escaped domesticated individuals in both the Old and New Worlds. Razorback and wild hog are American colloquialisms, loosely applied to any type of feral domestic pig, wild boar, or hybrid in North America; pure wild boar are sometimes called "Russian boar" or "Russian razorbacks". The term "razorback" has also appeared in Australia, to describe feral pigs there.” https://en.wikipedia.org/wiki/Feral_pig (nici nu vreau să fac vreo aluzie la sloganul ultimelor proteste!)

“The surest way to get rid of ASF in wild boar would be with a vaccine packaged in bait. There is a precedent: In parts of Germany during the 1990s and 2000s, biologists delivered a vaccine against classical swine fever, a disease that also afflicts pigs and boar, in almond-flavored balls of fat and corn flour that were covered with soil. (Some were also dropped from planes.) After several campaigns, up to 80% of wild boar had become immune in areas with dense populations, which helped eliminate the virus.” http://www.sciencemag.org/news/2017/12/african-swine-fever-outbreak-alarms-wildlife-biologists-and-veterinarians

http://www.hunimex.com/warwick/diseases.html

“On 1 August 2018, the Ministry of Health of the Democratic Republic of the Congo declared a new outbreak of Ebola virus disease in North Kivu Province.” http://www.who.int/ebola/situation-reports/drc-2018/en/
“Astfel, documentul SRI scrie ca, avand in vedere faptul ca firmele Patiprod si Drakom Silva din Codlea sunt exploatatii de tip inchis si ca, anterior, in cadrul acestora nu a murit un numar semnificativ de pasari, “nu poate fi exclusa ipoteza aparitiei focarului in urma unor importuri de pasari”.”  https://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1177636-sri-desecretizat-raportul-privind-gripa-aviara.htm

“Medicul veterinar Tonel Ursachi, implicat în scandalul gripei aviare […]a obţinut un profit de 6 milioane de euro de pe urma contractului cu Ministerul Transporturilor pentru dezinfecţia tuturor căilor rutiere, a autovehiculelor şi a trenurilor.” https://evz.ro/misterul-averi-regele-gripei-aviare-infarct-sarac-994672.html
Ȋntr-un raport despre epidemia de rujeolă din România, Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor precizează însă că până la 17 februarie a.c. fuseseră „raportate 16 decese, toate apărute la persoane care au fost imunocompromise sau au avut alte co-morbidități.””  https://www.activenews.ro/stiri-sanatate/Cine-sunt-cei-23-de-copii-care-au-murit-conform-datelor-oficiale-din-cauza-rujeolei.-Centrul-European-pentru-Prevenirea-si-Controlul-Bolilor-precizeaza-ca-decesele-au-aparut-%E2%80%9Ela-persoane-care-au-fost-imunocompromise-sau-au-avut-alte-co-morbiditati-142884

În schimb, oul din coteț, în drumul său spre tigaie, nu produce niciun ban.
La fel în ce privește roșiile din brazdele de acasă, magiunul din prunii din grădină, săpunul din grăsimile adunate peste an, pulovărele tricotate din lâna oilor de la stână etc. etc.
Toate acestea, cotețele, brazdele, grădinile, stânele și atelierele din fundul curții produc produs intern brut, dar nu produc și impozite. […] Locuitorii din Danemarca, Franța și din alte țări care ajung la venituri bugetare în jur de 45% din PIB nu au găini în curte și nici nu amestecă în ceaun roșiile pentru bulion ori prunele pentru magiun.”  https://www.cotidianul.ro/varujan-vosganian-numara-ouale-romanilor/ (Monica Ghiurco de la TVR a spus că asta e o veritabilă lecție de economie.)



„Într-o țară în care mai mult de un sfert din populație trăiește în bună măsură în economia naturală, adică mănâncâ ceea ce produce în gospodărie, o astfel de propunere mi se pare de o ticăloșie maximă”  https://romanialibera.ro/economie/ionut-popescu-despre-propunerea-de-a-le-interzice-taranilor-sa-mai-creasca-porci-ticalosie-maxima-749889

În manual era combătut de exemplu că o fetiţă nu are nicio importanţă că este fetiţă, ea poate să se numească Matei, chiar dacă este fetiţă.”  https://evz.ro/statul-roman-executa-parinti-copiii.html