Pă vremea lu’ Ceaușescu, corupția cea mai răspândită în mahalaua noastră comunistă era definită la nivel dă maidan pân metafora “a băgat mâna-n gestiune”.
Gestionarul, deci, era cel
mai adesea prins c-a furat. Sigur că el nu mânca singur ci dădea și la case mai
mari, înainte și după ce era prins, iar asta-i asigura o justiție favorabilă
care să făcea în urma unui certificat medical. Că oameni suntem, ce dracu’!
Adică gestionarul să interna
la nebuni și d-acolo să-ntorcea cu
dovada că nu e în toate mințile și d-ai’-a furat. Judecătorul, băiat dă
comitet, îl absolvea dă vină pă hoțoman. Nu era nici el dă piatră! Avea și el
un suflet, nu!?
Cam așa era batjocorită
ideea de Justiție într-un regim care, vedem acum, că era condus de corupție și
nu de instituții, o apucătură ticăloasă care s-a păstrat și-n ultimii 25 de
ani.
Un documentar despre unul
dintre cei mai oribili criminali din istorie explică cel mai clar cum e cu “nebunia”
asta și cum se dovedește ea în justiție. Psihopatul din povestea adevărată
atrăgea femeile în propria locuință, le lega, le gaza cât să-și piardă
cunoștința, le viola, le omora și le îngropa în propria curte. Ştim exact cum
proceda pentru că, odată descoperite victimele în ograda inculpatului, avocatul
n-a mai avut dăcât să invoce “insanitatea”,
temporară sau nu, iar bestia s-a simțit în siguranță să povestească ce-a făcut.
Şansele ca nenorocitul să scape erau de vre-o nouă’-ș’ nouă la sută pentru că,
în fond, era un psihopat! Asta-i clar!
Așa stând lucrurile,
procurorul a știut că nu mai are decât o singură încercare, foarte riscantă,
dar singura.
El a hotărât să-l pună pe
criminal să povestească a n-șpea oară cum a procedat dar, de data asta, într-un
dialog rapid ce a decurs cam așa: Procuror:
Deci când le ademeneai în casă nu erai conștient ce faci, nu? Psihopat: Nu. Procuror: Ce făceai apoi?
Psihopat: Le băgam furtunul în gură și la gazam până leșinau. Procuror: Nu-ți dădeai seama deloc de
actele tale…Psihopat: Nu, nu mai
judecam! Procuror: Apoi, ce făceai? Psihopat: Le dezbrăcam și începeam să
le violez. Procuror: Erai ca într-o
transă, nu te puteai abține… Psihopat:
Da, nu nu mai eram eu, nu mă puteam controla…Procuror: Şi dacă intra un polițist pe ușă? Psihopat: M-aș fi oprit de bună-seamă, a scăpat-o prostul. (Dialogul nu este cel original, deci nu
trebuie pus între ghilimele, asta ca să știe și Ponta care a prezentat odată pe
pagina lui un conspect după T. Băsescu și l-a încadrat ca pe un citat!)
Încă o dată, cheia a fost
rapiditatea cu care s-a desfășurat interogarea inculpatului!
Deci, asta însemna “insanitate”
la englezi, cel care săvârșea o infracțiune să fie atât de dus cu capul încât
să nu-și dea seama că încalcă legea. Şi asta cu mult înainte să apară
televizorul color și poze cu Trăistariu în chiloței.
Acuma să ne-ntoarcem la “gestionarul”
autohton.
E drept că o astfel de
insanitate nu poate fi invocată în favoarea lui dar în mod sigur o boală e și
ar trebui s-o patenteze cineva. Așa cum au inventat alții ADHD-ul și altele,
noi am putea să înregistrăm, după atâtea zeci de ani de cercetări, Boala Gestionarului.
Dorința compulsivă de a fura
știind că iei din medicamentele pentru viață ale unui copil sau din bunăstarea
unui popor, în general, pe care îl aduci la extincție prin acțiunile tale, impulsul
nebunesc de a risca pușcăria în condițiile în care Justiția încătușează, la
ordinea zilei, hoția de partid și de stat iar prietenii te-au informat că ești
în vizorul DNA, discursurile nerușinate, pă-nțelesul
omului, în care susții cât ești de cinstit și cum ar trebui să te aleagă
plebea dacă vrea s-o ducă bine fiindcă tu ești în slujba poporului și altă
avere nu-ți mai trebuie etc. sunt semne clare de boală mintală!
„Este un miraj al veniturilor, este ca o dependenţă. La
început apare minimalizarea situaţiei, apoi apare negarea consecinţelor «Nu mă
prind ei pe mine, nu mi se poate întâmpla tocmai mie şi chiar dacă mi se
întâmplă, scap eu cumva». Cam aceasta este gândirea lor. Dependenţa de venituri
mari este ca dependenţa de jocurile de noroc, iar dorinţa de a câştiga cât mai
mulţi bani este mai mare decât conştientizarea consecinţelor. Cei care intră în
acest joc dezvoltă o gândire iraţională”, a explicat psihologul Mihai Copăceanu
atitudinea primarului. Citeste mai mult:
adev.ro/nu9q0a
