Pe Ecaterina Andronescu am bănuit-o de cinste de două ori, o
dată când a introdus admiterea la liceu prin calculator și, a doua oară, când,
împreună cu liderul syndical Anton Hadăr, a vrut să interzică meditațiile
profesorilor către proprii elevi. Tot de două ori am bănuit-o de viclenie când “
a pierdut” legătura prin telefon după modelul: “ Alo! Alo! Nu vă mai aud!”, a
doua oară când trebuia să răspundă la întrebarea: dacă a votat pentru
înlăturarea lui Vanghelie de la conducerea PSD, București.
Așa că, până acum, s-ar fi putut spune că d-na Andronescu e o profesoară
onorabilă, poate chiar i s-a interrupt telefonul, cine știe? Acum însă, de când a
ajuns în guvernul Ponta, în care eșalonul întâi al celor două partide n-a vrut
să intre iar d-na Andronescu n-a mai putut să se sustragă după ce trei
tentative de miniștri au eșuat, onorabila profesoară universitară s-a compromis
definitiv și se va duce de râpă o dată cu Ponta și puciul afferent.
In afară de faptul că d-na Andronescu a intrat în govern cu
incompatibilitatea ei cu tot și a fost activă pe perioada puciului, a mai
trebuit să ia în brațe și plagiatul, pardon, cele 120 de pagini copiate de la
alții în doctoratul lui Ponta.
Onorabila d-nă Andronescu nu s-a băgat de prima dată în cazanul
cu smoală, a așteptat până când interimarul de la sindicat Liviu Pop a descins,
în forță, peste profesorii universitari care au îndrăznit să pronunțe cuvântul
plagiat. Pentru că, de fapt, nu plagiatul în sine e cel mai grav lucru care s-a
întâmplat, se-ntâmplă și la case mai mari, ci atacul oribil asupra
universitarilor care au crâcnit în fața partidului pucist. Universitarii ar fi
trebuit să știe că, plagiat sau nu, e după cum spune Partidul iar elementele
refractare vor fi tratate ca dușmani ai poporului.
Aseară, d-na ministru, prinsă și ea cu niște articole nițel
compilate, a făcut o demonstrație despre
cum se poate să nu răspunzi la o întrebare, de principiu, cum i-a zis Mihai
Răzvan Ungureanu. Intrebarea era: Credeți că unei persoane dovedite c-a plagiat
ar trebui să i se retragă titlul de doctor?
Răspunsuri posibile:
-Cine poate să spună că e plagiat?! (Intrebare cu răspunsul
sugerat: nimeni nu poate să spună!Cum ai întreba, de pildă: Ce e viața?
Răspunsul: E, cine poate să spună?!)
-E un subiect politizat!
-Ce pare a fi plagiat cuprinde, de fapt, informații
universal cunoscute și acceptate.(Adică e cum ai spune: Pământul e rotund și
turtit la poli.)
-Victor Ponta poate fi prim-ministru și fără doctorat. (E
adevărat dar nu poate fi prim-ministru dacă a plagiat!)
-Legea nu spune cine să-i retragă titlul de doctor. (Asta e
un classic, fiecare citează din legea lui.)
In sfârșit, MRU, care s-a dezghețat bine aseară, i-a
reformulat întrebarea în fel și chip dar n-a dovedit-o pe stimabila doamnă
instruită să nu recunoască nimic, R. Turcescu își smulgea părul din cap, A.
Pora, prin telefon, încerca s-o facă să recunoască evidența iar Ion Cristoiu
era să sară după scaun. Dan Andronic a cerut decuplarea telefoanelor pentru că
începuse să miroasă a ars. In seara asta o vor lua de la capăt. Incercați și cu Nelu Barbu, pe Ponta era
să-l pună la podea!
Presa securistă, care a întors foaia propagandistică după
revoluție, a fragmentat și mai mult societatea ca s-o poată controla mai bine.
Românii, din intelectuali, muncitori și țărani s-au trezit că trebuie să-si
caute ecusoanele în alte magazii: omul simplu, minunații noștri dascăli,
pensionari, mineri, bugetari, oameni cu care ne mândrim, oameni care au nevoie
de ajutorul nostrum, politicieni, analiști, consumatori, elite, telespectatorii
noștri , intelectualii lui Băsescu etc. După revoluție, presa și-a ținut
anumite categorii socio-profesionale sub papuc printr-o șmecherie odioasă:
flatarea. De exemplu, dacă profesorii aud tot timpul din televizor: “minunații
noștri dascăli”, nu mai pot să spună că presa minte și că are o influență
nenorocită asupra elevilor. Dacă, totuși, îndrăznește vre-unul să se pună
contra curentului trasat de presă și partid, atunci torționarii schimbă, din
nou, foaia: intelectualii lui Băsescu. Niciodată
n-am înțeles exact de ce e nevoie să lovești în intelectuali, pentru că, pe
lângă faptul că nu dă bine, grosul
votanților nu se recrutează dintre cei care ar vota ca Liiceanu sau Patapievici!
Asta, doar comuniștii din “47 pot să mai
explice!
Se întâmplă acum că “minunații”, “bieții profesori
universitari”, intelectualii, după ce au înghițit 20 de ani impostura fabricilor
de diplome care au creat o “elită” paralelă și după ce s-au făcut mici în
fața presei ca să nu intre în gura ei, au considerat inacceptabil ca un
politician mediocru, plagiator, care face pe dictatorul cu ei, să se dea drept
unul de-al lor. Așa că, acum, au semnat un memorandum prin care cer retragerea
titlului de doctor lui Ponta.
Lovitura de stat se află într-un impas. Până acum, toată
șleapca lovitorilor de stat a jucat de așa manieră încât să pună puciul în
responsabilitatea lui Traian Băsescu după modelul agresorului psihopat care-i reproșează
victimei că l-a scos din sărite: Uite ce
m-ai adus în stare să fac?! Asta fiind strategia, USL-ul și acoliții din
presă credeau că sunt de nebătut și nici nu și-au dat seama când s-au întors
sorții împotriva lor.
La momentul ăsta, lovitura de stat nu poate continua decât
cu Ponta și Antonescu pentru că, odată schimbați, propriile partide, în care
s-au impus tot cu forța și care nu-i respectă, vor tropăi peste ei până-i vor
face una cu pământul iar alții, care s-asculte de Voiculescu și Popescu, nu se
vor mai găsi. In același timp, retragerea titlului de doctor l-ar obliga pe
Ponta să-și dea demisia după modelul universal valabil în Europa deci nu-i mai
poate fi pus pe platou lui Traian Băsescu drept singura variantă de prim-
ministru.
Până atunci, universitarii, după ce au încasat-o urât de la
interimarul Pop, nu se mai lasă nici periați, nici amenințații de press bullies și cer retragerea titlului de doctor.
In concluzie, după ce, CSM-ul a sesizat Curtea
Constituțională în legătură cu sfidarea de către parlament a unei hotărâri
judecătorești iar C.C. a hotărât cu 9 la 0 că s-a încălcat separația puterilor
în stat, demersul universitarilor este, de la puci încoace, a doua mare dovadă
că democrația nu se predă. (Aaa, d-asta
trebuie atacați intelectualii!)
