miercuri, 1 octombrie 2025

Serviciul militar... voluntar – e o veste bună sau o veste proastă?

“M-am ȋnrolat ȋn Armată crezȋnd că, dacă vrei pace, trebuie să te pregăteşti de război. Acum cred că, dacă te pregăteşti minuţios de război, război o să ai.” – Sir John Frederick Maurice (Military leader, 1841 – 1912, England)

Serviciul militar... voluntar  – e o veste bună sau o veste proastă?

Nu ştiu. Nu ştiu, pentru că presa n-a făcut această precizare, standard, practic, ȋn emisiile romȃneşti de informaţie din surse oficiale, credibile. E o ştire controversată? N-am auzit ceva de genul iar, ȋn Landul RO, substantivul nu mai are voie să umble liber. Fără certificat verde, vreau să spun, p-arafat de autorităţi.

Deci, cum e, veste bună sau veste proastă? Putin ce zice? Fiindcă, dacă afară plouă iar Putin zice că plouă, din piepturile largi anti-putiniste trebuie să răzbată, pȋnă-n zări, salutul militar Bună dimineaţa, Soare!

marți, 30 septembrie 2025

Legea mirosurilor. Mirosul resimţit

 


Campanie: Ȋmpreună fără miros! Spune NU, simţului olfactiv!

Legea care prevede ȋnfiinţarea Miliţiei Mirosurilor a fost pritocită ȋncă din 2020, imediat după campania de răspȋndire a Covidului. Politicienii nu s-au grăbit să dea şi norme de aplicare sperȋnd că tot poporul va inhala virus d-ăla greu şi va rămȋne fără miros pe viaţă.

Acum, oengista de la Mediu, Regina Mirosurilor din guvernul Bolojan, a luat sconcsul de coadă şi a completat legislaţia, ȋn vederea tratării disconfortului olfactiv al populaţiei. Nu mă-ndoiesc că va fi un joint venture ȋntre meteorologi, polenologi, ISUnologi şi turnători la Mirosecuritate.

Va fi invazie de titluri exaltate: Alertă, spitalele sunt pline de afecţiuni ale receptorilor sensibili! Se caută leacul. Copiii sunt cei mai afectaţi!

Autorităţile ȋnalt-competente vor ţine, conform legii, un “jurnal de mirosuri” unde toţi cetăţenii de bine, cărora le pute ceva, vor turna reclamaţii.

Ne aşteptăm ca, poliţiştii de la anti-drog să se transfere la Miliţia Mirosurilor, cu ăia care trag pe nas, după ei. Procurorii vor stabili dacă sunt suspiciuni rezonabile că pute şi vor trimite roabe de dosare ȋn instanţă, cu lopeţile de grajd, cu tot, şi martorii mirositori de bună credinţă. Vȋrsta de pensionare a magistraţilor va scădea la 28 de ani.

Probabil, O. Țoiu, de la Externe se va ocupa de noul odeur, deoarece, evaluarea mirosurilor se va face ȋn funcţie de standardele naționale, europene și internaționale în vigoare.

O reţetă de parfum care te va surprinde. Bun şi pentru Nicuşor Dan

luni, 29 septembrie 2025

Alegeri Rep. Moldova. Enclava Ucraina – Moldova – Romȃnia



Romȃnia, a cincea roată de la căruţă, cu Nicuşor Dan pe capră. Ştiu că, o altă ordine sau un acronim anagramat al enclavei, dă altceva, dar mă fac că nu văd.

Aşa cum n-o prea văd pe Maia Sandu. Ȋntotdeauna schimb canalul, cȋnd vorbeşte persoana. N-am nimic cu ea, dar nici nu-mi spune nimic. Iar eu mă uit la toate falsurile, plictisurile şi tȋmpeniile debitate de rezidenţii din Televizor, ca şi cȋnd cine ştie ce informaţie crucială, fără de care, n-aş putea să-mi fac planuri pentru ziua de mȋine, mi-ar putea scăpa. Ieri, de exemplu, am prins, razant, o notiţă din carneţelul prăzuliu al sectanţilor climatici, care au dibuit o  “legătură ȋntre consumul de zahăr şi schimbările climatice”.

Ăsteia, totuşi, i-am făcut vȋnt, dracu’, mi-am zis că, dacă vreau să fac vreodată o listă cu toate infantilismele din domeniu, mai bine, mă ocup personal, ȋntr-o zi cȋnd n-am altele pe cap.

Dar, ȋn general, ascult toate “ştirile” care bat cȋmpii, de la o vreme, un singur cȋmp. Unde vom fi restrȋnşi, cu toţii, ca oile, cȋnd vine iarna. Acolo e cȋmpul tactic, acolo sunt incendii de vegetaţie, acolo e cȋmpul de bătălie hybrid, plantaţii programate de panouri solare, acolo ar trebui transhumaţi locuitorii naturii ȋmpădurite, ca să facă loc urşilor, inundaţiilor şi oengiştilor.

Ȋnsă, ȋn general, mă uit peste tot, mă ajută să mă gȋndesc la ce ştiu.

Mai puţin la Maia Sandu.

vineri, 26 septembrie 2025

Ce mai e pe buzele romȃnilor?

 

Azi, Nicuşor Dan. Preşedintele ajuns la Cotroceni, vorbind despre inculpatul la modă, Călin Georgescu, şi justiţia de fiţe anti-ruseşti. Nicuşor Dan şi Alex Florenţa sunt avocaţii apărării deciziei de anulare a alegerilor şi back-up pentru procurorul de caz. De care, nu prea se vorbeşte, notorietatea lui fiind legată de o celebră condamnare fără cadavru.

Ȋnsă, experienţa din Cazul Elodia, ȋi va fi de mare ajutor scriitorului de rechizitorii.

De data asta, acuzatorul va demonstra, cel mai probabil, că se poate obţine o condamnare pentru crimă, chiar şi atunci cȋnd ADN-ul, prezentat ca probă, este descoperit ȋntr-o rămăşiţă de licheni fosilizaţi sub copita vreunui dinosaur. Fiindcă, e susţinut de la cel mai ȋnalt nivel.

marți, 23 septembrie 2025

Donald Trump atacă “spectrul” autist

Efectul Clever Hans  https://antipresa.blogspot.com/2025/09/efectul-clever-hans.html


Nu credeam, sincer, s-o facă şi p-asta. Dacă, din tot mandatul său, ar fi rămas doar dezgheţarea libertăţii de exprimare, de la debut, şi tot ar fi rămas Preşedintele de care lumea noastră avea cea mai mare nevoie.

Nu credeam că, după zeci de ani de dominaţie a acestei ideologii absurde şi mutilante, va avea cineva curajul să ȋnfrunte bestia, fie el Preşedintele Americii, fie ei, oameni de ştiinţă sau doar oameni care nu se dau bătuţi.

Pentru că, ce face Preşedintele, acum, este să dea o voce medicilor şi oamenilor de ştiinţă din domeniul medical – din nou, libertate de exprimare - care au ştiut, tot timpul, ce se-ntȋmplă, dar n-au avut loc pe canalele de comunicare unde Big Farma şi prostituatele ştiinţei sponsorizau şi ocupau tot spaţiul şi timpul muritorilor de rȋnd, transformaţi, peste noapte, ȋn pacienţi.

De fapt, ce se-ntȋmpla pȋnă acum, era că, stăpȋnii şi vedetele ştiinţei aveau o mȋnă pe microfon şi un pumn ȋn gura oricui voia să-i contrazică. După fiecare argumentaţie contra, oricȋt de palidă, venea cartelul media-medical, cu victima “dezinformării” de mȋnă (de obicei, ȋn stadiu terminal) şi-ţi scotea ochii: Uite, ce-ai făcut!

Niciodată, cu victimele “conştientizării”!

Ticăloşii din domeniul medical se detonează, chiar ȋn acest moment, şi-n Romȃnia – sunt cei care observă, perspicace, că Donald Trump nu e medic şi n-ar trebui să se exprime ȋn acest domeniu. Ȋn realitate, nici nu se exprimă, vă prezintă concluziile unei armate de cercetători şi specialişti care contestă rezultatele dăunătoare ale dictaturii politico-medicale, sau a “ştiinţei politizate”, cum o numeşte RFK Jr.

Ȋnaintea lui Donald Trump, G. Bush jr. a retras fondurile pentru aşa-zisa iminentă descoperire a leacului pentru vindecarea cancerului – care s-a concretizat ȋn milioane de diagnosticări abuzive şi miliarde de dolari băgaţi ȋn campanii de promovare – iar B. Obama a retras fondurile pentru programul “gain of function”, pe care Fauci a recunoscut că şi-l dorea foarte mult. Şi, pe care, cel mai probabil, l-a creat ȋn China.

Dar, ȋnainte de “virusul policalificat” a fost inventat SPECTRUL.

luni, 22 septembrie 2025

…ȋntr-o direcţie greşită

 


Nu mergem ȋn direcţia bună. Ȋncă suntem pe comunicare strategică, sau politically corect, iar asta echivalează cu interzicerea dreptului la exprimare. Ȋn lume, unii au dreptul să protesteze doar ȋmpotriva Israelului, alţii au dreptul să protesteze doar ȋmpotriva palestinienilor. Statele interzic instituţii de presă ostile politicii oficiale.

Idioţii conformaţi ȋi concediază pe cei care nu se aliniază, ȋntr-o direcţie sau alta. Nu se respectă dreptul de a nu fi de acord cu opinia celuilalt sau chiar se cenzurează opinia diferită. Ca-n fosta ţară Romȃnia. Pandemia de război hybrid, care deţine această parte componentă nevăzută, dar dibuită, subtil şi sigur, de autorităţi din penumbra puterii, ȋmpăienjeneşte părerile colţuroase, critica analitică sau statul refractar, pe gȋnduri.

Sondajele ȋn rafală aruncă şi praf ȋn ochi. Pe faţă, un general al Armatei Romȃne susţine ideologia climatică şi propaganda impotriva “extremiştilor”. Nimeni nu observă. Bătrȋnii şi copiii sunt folosiţi, ȋn emisiuni de televiziune, drept momeală empatică şi strȋngere de fonduri şi lacrimi. Organele competente aprobă.

miercuri, 17 septembrie 2025

Stenograme din ambulatoriu

Donald Trump atacă “spectrul” autist https://freefrompress.blogspot.com/2025/09/donald-trump-ataca-spectrul-autist.html


Stenograme din ambulatoriu

De unde reiese clar că P.F. pregăteşte acţiuni destabilizatoare şi haos

P.F: Acum trebuie făcut ceva. Mers peste ei şi... Dacă stăm nemişcaţi, suntem morţi… (vulgar, neinteligibili)

P.R. Ce facem şefu’? Interviu?

P.F. Musai! Ȋl mai ai p-ăla din grupul nostru PRAF…

P.R. (neinteligibil)

P.F. N-am ȋnţeles nimic.

P.R. Și mie mi-a luat ăla, frate!

P.F. Ce ți-o luat?

P.R. Fraza aia (neinteligibil)…

P.F. Ți-o luat-o de pe (neinteligibil)… ca s-o dea lu’ (neinteligibil)…

vineri, 12 septembrie 2025

Asasinat politic: activistul de dreapta Charlie Kirk executat

 


Este vorba despre genul de activist, binecunoscut, care predică acel pachet obligatoriu de morală religioasă intransigentă, la care lumea ar trebui să se raporteze atunci cȋnd păcătuieşte. Există o teorie care spune că, omenirea trebuie să aibă, permanent, un astfel de set de reguli izvorȋte dintr-un concept şi o autoritate care nu pot fi contestate decȋt la biroul de sesizări şi reclamaţii al Bisericii.

N-am urmărit ce spunea acest tȋnăr, n-a fost nevoie – ştiu ce predică activiştii religioşi, dar nu voi vorbi despre asta fiindcă, deocamdată, e vorba despre o tragedie, tatăl a doi copii a fost asasinat, cel mai probabil, pentru că, o altă religie, nu-şi vede şansele de implementare, altfel, decȋt, prin debarasarea globului pămȋntesc de opoziţie.

Deci, e confruntarea dintre două religii, una cu vechime de două mii de ani şi-o panoplie ȋntreagă de sfinţi, care se raportează la o instanţă superioară, pe care, cei mai mulţi n-o contestă, ȋn principiu, şi alta care vrea să anuleze totul, cancel culture, şi să-şi pună proprii sfinţi, salvatori, pe pereţi.

Fac o paranteză, ateu şi agnostic, nu e tot aia, cel puţin pentru noi, mirenii. Le-am auzit folosite de-a valma, ȋn necroloagele care-l afuriseau pe Ion Iliescu, ȋn ziua cȋnd, fostul Preşedinte era condus, ȋn şuturi, spre groapă.

Cine să fie conştiinţa lumii: Soroş sau tot Isus Christos?

miercuri, 10 septembrie 2025

Lumea ȋncă nu s-a dezlănţuit!

 


Nu, lumea ȋncă nu s-a dezlănţuit. Ȋncă nu s-a ajuns la ghilotină dar ȋnceputul e bun. “Blocăm tot!”, asta e ce trebuie să reţinem, fiindcă ăsta rămȋne momentul T-zero.

Deocamdată, ȋn Romȃnia e bine. Nimic nu funcţionează dar nici nu iese din rȋnd. Se vorbeşte limba… ruşi, la toate posturile de televiziune, de unde şi această stabilitate, la care ţări, precum Franţa, America, Belgia, Germania, Marea Britanie, nici nu visează.

Fiindcă ele n-au un preşedinte voluntar, scos dintr-un algoritm soft, pe care ţara abia acum ȋl ia la cunoştinţă, de cȋnd se plimbă prin ţară sau iese, ȋndrăzneţ, la presă. L-aţi văzut azi, pe cȋnd se ȋncinseseră ştirile despre protestele violente din Franţa, cum a ieşit, dragu’ de el, să calmeze spiritele, cu propria prezenţă flexibilă, ca o salcie plȋngătoare care bagă-n defensivă orice fenomen meteo extrem? N-avea nimic de comunicat, propriu zis, doar ieşise la cules de ȋntrebări – pentru care, spre surprinderea mea, avea răspunsul prea pregătit.

Foarte interesant acest personaj. Nu ştiu de ce, dar pe mine nu m-a păcălit niciodată cu “autismul” şi gestica lui dreptunghiulară. Dar m-a luat prin surprindere la cultura generală care nu pare a fi doar ce-ţi rămȋne-n cap după ce-ai uitat tot. Contrazice imaginea de tocilar care ştie una şi bună, matematică, matematică, matematică. Doxă numai ȋntr-o direcţie.

Nţ! Articolul scris de el, pe cȋnd era doar o smicea ȋnfiptă ȋn activism, unde cred că zicea ceva de contractul social şi nu ştiu ce ideologie (eram in stare de şoc, am crezut că e un olimpic la lb. romȃnă şi filozofie cel care l-a scris), apoi, ȋn ultimul interviu, ne-a zis ceva de… umorile corpului? (nu cred că se mai foloseşte ȋn zilele noastre) iar astăzi, dacă vă vine să credeţi, a spus, citez, “Nu vedem emergenţă de reformă…”. Wow, măi!

marți, 9 septembrie 2025

Teoria conspiraţiei. Conspiraţionism

 

Ce e Teoria conspiraţiei? Ȋn niciunu caz, o conferinţă a medicilor – adică a unui grup de oameni de ştiinţă - care contestă eficacitatea injecţiei ARN-mesager şi buna intenţie din spatele acestui nou vaccin.

Teorie a conspiraţiei e dacă zic eu că, din cauza neȋncrederii ȋnfricoşătoare ȋn sistemul de sănătate publică – rezultat din managementul crizei covid - oamenii vor refuza vaccinarea şi orice fel de injecţii iar Organizaţia va angaja milioane de vaxeri care vor ȋnţepa populaţia, prin surprindere, ȋn locuri agglomerate, mall-uri, festivităţi, autobuze, la metrou, pe stradă etc. Dar nu zic.

Conspiraţionismul presupune să fii parte a unui grup care conspiră. De aceea, spre stupefacţia celor care doar fac opinie separată, presa covidienilor ȋi numeşte pe cei care contestă noua ordine, conspiraţionişti, de-a dreptul. Deşi oamenii nu pun nimic la cale, doar contestă. Ȋnsă, cel mai probabil, ȋn limbajul nou-vorbei, dacă nu cumva ȋn noua politică ecumenică, recalcitranţii – cum ȋi numeau şi comuniştii – sunt expediaţi direct la duşmanii de clasă care conspiră să dărȋme regimul. E şi multă frică, aici. Frică, frică, frică. Să nu sufle nimeni ȋn front, că s-ar putea prăbuşi ȋntreg eşafodajul. Atȋt de fragil şi nesusţinut e totul, ȋncȋt, la prima adiere de vȋnt se face praf. Iar Praful poate fi supus analizelor de laborator şi adevăruri secretizate ar ieşi la iveală şi-ar fi rostite public, devenind adevăr official.

Vaccinişti şi anti-vaccinişti

Acum, cei care s-au vaccinat cu toate vaccinurile copilăriei, unii şi-au făcut chiar şi-un vaccin-două covid dar, acum, contestă eficacitatea ăstuia din urmă, nu sunt anti-vaccinişti, cum ȋi numesc fundamentaliştii sistemului. Decȋt dacă, vaccinul ARN-mesager n-a fost cumva răstignit pe cruce şi-a ȋnviat.