luni, 26 mai 2025

Democraţia cu coadă

Circul merge mai departe -La muncă şi la luptă, altfel vă ia mama dracu’! https://freefrompress.blogspot.com/2025/05/circul-merge-mai-departe.html#more


L-am auzit pe unul astăzi umflȋndu-se-n guşă că Romȃnia s-a făcut de mare mȋndrie ȋn toată lumea, prin alegerea inteligentă de la ultimele prezidenţiale – adică democraţia hibridă e noul must have - iar asta se datorează sistemului de educaţie efficient, de după Revoluţie. Dacă vă vine să credeţi!

Asta, după ce ministrul psiholog de orientare oengistă a venit c-un expozeu lăbărţat, despre cȋt de analfabeţi funcţional sunt romȃnii, nu-i de mirare că votează prost. Evident, el se referea la ramura a proastă, dar fără să fi făcut o cercetare exactă, ca să vedem cȋţi analfabeţi au votat intelligent şi cȋţi deştepţi au votat prost. Şi asta, după părerea lor, a inventatorilor de tulburări anxioase, sindroame invizibile şi diagnostice la kil.


Nu ştim, deci, care-i capul şi care coada, dar…

joi, 22 mai 2025

Relax!

 Speranţa ascunsă in avertismentul lui Orwell, 1984 2024

1984/2024 – the Hidden Hope in Orwell’s Warning, by Paul Cudenec, Winter Oak  https://antipresa.blogspot.com/2025/05/speranta-ascunsa-in-avertismentul-lui.html#more

Practic, intrăm ȋn concediu prelungit, probabil, pȋnă la sfȋrşitul vieţii. Ultima şansă – mă rog, chiar ipotetică – de a nu fi supuşi elucubraţiilor globaliste de la Davos - a zburat. Că despre asta era vorba, nu despre persoane.

Ȋnţeleg că, se doreşte, ȋn continuare, democraţia partidului unic şi, ȋn vederea implementării acestui chinezism de succes, PSD e ȋmpuns ȋn coaste să se mişte la guvernare. Ȋn aceste momente grele pentru ţară. Pe care noi trebuie să le fi provocat, fiindcă se exercită o presiune constantă, ca să nu-i spun hărţuire sexuală – avȋnd ȋn vedere orientarea pro-europeană a inamicilor noştri – pentru a ne strȋnge la unitate.

-U-ni-ta-te! U-ni-ta-te! U-ni-ta…

Ȋn pat cu duşmanul, cum ar veni. Acu’, noi ca noi, poate ne ascundem ȋn gaură de şarpe.

Ȋnsă, despre PSD, se spune că, ori intră la guvernare - ȋn şuturi – ori susţine un guvern minoritar – sub ameninţarea dosarelor penale. Poate v-a scăpat!

Ȋn ce ne priveşte, lucrurile sunt clare.

Imaginaţi-vă că, ȋntr-o zi ploioasă şi rece, pe seară, cȋnd ȋţi intră crepusculul ȋn oase, se-aud voci pe scară şi bătăi ȋn uşă. Deschizi, fiindcă sună a administraţie, inundaţie, trebuie să dăm cu var sau ceva se-ntȋmplă iar, ȋn prag (vorba vine) o fiinţa mieroasă, cu textul pregătit, ȋţi cere prietenia trans-partinică.

miercuri, 21 mai 2025

Scrisoare - Dragă romȃne din diaspora,

 Speranţa ascunsă in avertismentul lui Orwell, 1984 2024

1984/2024 – the Hidden Hope in Orwell’s Warning, by Paul Cudenec, Winter Oak  https://antipresa.blogspot.com/2025/05/speranta-ascunsa-in-avertismentul-lui.html#more

Din străinătate, nici mie nu-mi place cum sună diaspora. Pentru că, să-ţi spun cinstit, sună a iremediabil fără de ţară.

Dragă romȃne, te rog, nu mai plȋnge! Nu mai asculta muzicuţa aia plȋngăcioasă! Crede-mă pe mine, Alexandrescu, Simion şi ceilalţi nu te vor aduce acasă. Acasă poţi veni şi singur, că doar nu s-au ȋnchis graniţele. 

Nu vii, pentru că locurile de muncă sunt prost plătite sau concursurile de ocupare a unui post mai bun sunt trucate, corupţia te ȋnconjoară din toate părţile, pensionarii (din nu ştiu ce motiv) dispar cu milioanele şi sunt ȋnlocuiţi cu asistaţii social, sistemul de ȋnvăţămȋnt e nepăsător cu copilul tău, festivalurile de droguri sunt mai multe decȋt oriunde ȋn Europa, grupurile de interese cele mai veroase, din ţară şi străinătate, sunt toate aici şi ne jefuiesc şi ne ucid pe toţi. Şi e legal.

Nu mai avem niciun drept stipulat ȋn Constituţie. Ȋn orice moment, ne pot ȋmpuşca ȋn casă sau pe stradă. Şi e legal.

Nu mai plȋnge şi nu te mai simţi nenorocit fiindcă ceilalţi, Porumbel, Ciutacu, Curea… – n-am mai urmărit să-i ştiu exact – te fac “spălător de funduri”, plebe, ratat, “pleava societăţii” etc.

Nu te revendica, cu mȋndrie, de la pleava societăţii, e o capcană mizerabilă!

Mi s-a spus: Eu… cred că scot decodorul, prea ne fac ȋn toate felurile… parcă, in Romȃnia, n-ar fi oameni care fac şi munci d-astea…

Dă-i dracu’, scoate decodorul!

marți, 20 mai 2025

Ipoteză şoc

 

Utopică, desigur. M-a scos din sărite că l-am văzut pe Guvernatorul BNR. M. Isărescu, doar el nu se băgase-n seamă, comentȋnd despre candidaţi, indirect dar implicit, şi despre cum nu poţi să vorbeşti despre naţionalizare că se “zguduie” piaţa de capital, investitorii fug mȋncȋnd pămȋntul iar “ȋncrederea” se restabileşte numai ȋn condiţii de “pace socială”. Deci, nu putem să ne atingem de statul bugetofag.

Ipoteză utopică

Să presupunem, prin absurd, că un multi-trilionar se oferă să plătească toată datoria Romȃniei şi, ȋn plus, să-i finanţeze continuarea proiectelor ȋncepute dar şi altele care vor veni, pe următorii zece ani. Gratis.

Ce ziceţi, ar avea Romȃnia voie să accepte oferta?

Casa lui Nicuşor

 “Planul lui Moreno se bazează pe patru piloni majori: ecologie, proximitate, solidaritate şi participare. Cu aceşti piloni, el speră că poate crea oraşe prietenoase şi adecvate traiului uman.” (Oraşul de 15 min – nu mai eşti singur, e interzis)

Dincolo de ce s-a spus, s-a rȋs, s-a folosit ȋn campanie. Pentru că, dincolo de bȋrfa standard, se află valorile – termenul ăsta nenorocit care ȋnlocuieşte tot ce era important şi pentru noi, ȋn materie de principii de viaţă cu care te naşti şi mori, după ce-ai ȋnţeles tot ce-aveai nevoie – ideile fixe şi noua doctrină, inaplicabilă altfel decȋt ȋn condiţii de dictatură de urgenţă.

Ȋnţeleg că, ȋn laboratoarele de la Bruxelles se lucrează la următoarea urgenţă, fiindcă războiul din Ucraina va fi oprit cumva iar fundaţia ȋnaltelor idealuri are termen de execuţie pȋnă ȋn 2030.

Deci, dincolo de aparenţe, locuinţa preşedintelui care trebuie, arată ca o cameră de cămin a unui cuplu aflat ȋn ultimul an de studiu (care se cunoaşte şi hălăduieşte laolaltă din anul ȋntȋi) sau ca o ȋncăpere cu chicinetă ȋnchiriată aproape de locul de muncă, depersonalizată. Asta ar ȋnsemna că, ȋn weekend, familia pleacă acasă.

Ȋnsă, a ales s-o prezinte publicului larg şi postului RTV p-asta care, au crezut ei că arată ca o locuinţă modestă din Romȃnia, de oameni normali (şi simpli), care-şi duc zilele ȋn aceeaşi cameră cu ciorba de perişoare, o canapea uzată acoperită cu o pătură la fel de veche şi-o mulţime de acareturi.

Ei bine, nu!

duminică, 18 mai 2025

Prezidenţiale, blat, rezultat

 


Ȋn sfȋrşit, s-a terminat. După anularea democraţiei normale, arestarea şi fabricarea de dosare penale outsiderilor şi blatul contracandidatului fake, s-a ales cine trebuia. Ȋncă de ieri de la 15:30 s-a stabilit şi s-a anunţat rezultatul care, surpriză, la ȋnchiderea urnelor, a fost aproape exact cel prognozat de casele de sondare, ȋn ciuda spiralei tăcerii şi a chixurilor cu repetiţie pe care le dau cercetătorii de la o vreme. Dacă v-aţi fi permis să le anulaţi şi p-astea, următoarele ieşeau fix pă fix.

Vai, ce bucuroşi erau cei de prin platăuri, de parcă ei le cȋştigaseră! Mai ales că, ȋntr-o solidaritate nemaiȋntȋlnită, toată presa poate spune că le-a cȋştigat. Sub 1%, pe la periferie, spera la altceva. Dar, cel mai mult mi-a plăcut apelul oengiştilor la unitate:

-U-ni-ta-te! U-ni-ta-te! U-ni-ta-te!

Urmează woke peste tot şi continuarea construirii “mişcării suveraniste” (anti-avort şi a toată contracepţia), scopul existenţei blatistului ȋn campaniile succesive.

O să fim “verzi”, zdrenţăroşi, cu ȋncălţările pline de praf sau de noroi… Săptămȋna trecută, mi s-a adus la cunoştinţă, care ar putea fi alternativa:

-Ne cumpărăm o traşcaletă d-aia cu două locuri…

-…

-Da, au făcut ăştia o traşcaletă d-aia cu două locuri, e electrică.

-Ȋncape şi căţeluşa?

-…Cred că da.

-U-ni-ta-te! U-ni-ta-te! U-ni-ta-te!

vineri, 16 mai 2025

Totul despre sex

 

“Franţa e pe cale să devină un Dineyland pentru străini, populat de imbecili care fac vin şi brȋnză ȋmpuţită pentru turişti. Oamenii sunt manipulaţi, libertatea nu mai există.” G. Depardieu

Ştiaţi că ȋncălzirea globală vă poate afecta viaţa sexuală? Nu? Dacă nu, vă spune specialistul de la Ministerul Atribuirilor: criza climatică este cea mai mare ameninţare la adresa umanităţii şi afectează toate aspectele vieţii, inclusiv libidoul. Asta, din cauza vremii extreme, tot mai frecvente, care va induce stress post-traumatic, anxietate şi depresie – toate menite să-ţi scadă interesul.

E o previziune bazată pe imaginaţie, doar nu credeaţi că-i un flagrant din viitor!

Apoi, căldura extremă provoacă letargie – aici, consecinţele sunt implicite şi se subȋnteleg. Adică, suspiciunea rezonabilă există, poţi să faci o arestare cu reţinere pe treizeci de zile.

“Un studiu a descoperit că zilele cu temperaturi de peste 27°C au drept consecinţă – 8-10 luni mai tȋrziu, aproximativ - semnificativ mai puţine naşteri. Ȋn medie, zilele fierbinţi au fost associate cu o reducere a natalităţii, nouă luni mai tȋrziu, cu 0,4%, adică 1100 de naşteri.” https://ideas.ted.com/how-climate-change-affects-sex-and-dating/

Nu vă luaţi după denumirea site-ului, datele aparţin experţilor, precum Katherine M. Hertlein PhD, professor ȋn cadrul Programului Terapia de Familie şi de Cuplu, Universitatea Nevada, Las Vegas. (mai sunt şi alţii)

Am dat citatul, ȋn original, mai jos. Ştiu că eu sigur aş simţi nevoia să-l verific.

Apoi, ȋntovărăşirea…, pardon, formarea unui cuplu de tip globalist depinde, spun experţii, de mentalitatea faţă de ideologia de mai sus, asociată forţat, cu salvarea mediului şi-a planetei. De exemplu, eşti “pro-mediu” (de parcă noi am fi ȋmpotrivă), eşti altruist, o caracteristică dezirabilă pentru un parteneriat pe termen lung.

Mai pe-nţelesul nostru, scria una pe un forum, pe undeva, că s-a despărţit de ăla cu care se-ntȋlnea, fiindcă a văzut că nu era adeptul protejării mediului. Adică, ce făcea, te-ntrebi? Arunca gunoiul pe jos, zice idioata. Nu cumva era prost, pur şi simplu?

Pentru ăştia ar trebui să salvăm noi planeta şi să mergem la război, ȋn acelaşi timp.

Deci, să te faci “verde” (“going green”), te face mai atractiv, ȋn vederea ritualului de ȋmperechere, spune studiul.

Ştim asta, de la casele de cercetare şi sondare Tinder şi OkCupid, care au constatat că menţionarea schimbărilor climatice şi-a altor termeni care ţin de mediu, a crescut cu 240%, ȋntre 2018 – 2020. Pe Tinder, ȋn 2019, “schimbări climatice” şi “mediu” au fost ȋn topul listei user-ilor Generaţiei Z, definitorii ȋn alegerea unui partener pentru o ȋntȋlnire.

Iar asta ȋi conectează intellectual şi emoţional, de unde rezultă “sex ȋmplinit”.  E, că nu ştiaţi?

Intelectual, se referă, probabil, la folosirea clişeelor de mai sus, iar, la “emoţional” se lucrează cu sȋrg să devină o terapie la modă, care abia aştept să facă furori şi-n Romȃnia. Mai ales după “răsturnarea bruscă de situaţie” de duminică.

miercuri, 14 mai 2025

Oops!


“Cât despre viitorul șef al SRI, Nicușor Dan a spus că va negocia cu Parlamentul viitoarea numire, dar și că ar numi viitorul șef al serviciului de informații “mai degrabă din societatea civilă” decât din partide.”  https://www.g4media.ro/nicusor-dan-daca-ajunge-presedinte-viitorul-sef-sri-va-fi-numit-mai-degraba-din-societatea-civila-decat-din-partide-serviciile-au-esuat-la-alegerile-din-noiembrie-trebuie-reformate-si-control-ci.html

ŞANTAJ

 


Romȃnia alege, ȋntre Nicuşor şi Nicuşor

Mare inginerie socială! Cătuşe, dosare penale, confiscarea copiilor, amenzi de 4 000 de euro – altceva mai ştiţi? Inamicul nevăzut, virusul fantomă, războiul hybrid - nimic n-a mers. Hai, mai bine, să ucidem cȋţiva, ȋn public, să se dea la televizor şi, ȋn pauză, piş…-vă pe ȋndărătnici!

Nimeni n-a plătit pentru pandemie, nu e de mirare că o luăm de la capăt: cătuşe, arest, dosare penale…

Mare inginerie socială: vaccinaţi-vă că altfel ardeţi ȋn spitale, votaţi ce v-am dat, sau dracu’ v-a luat! Şantaj şi ameninţări, e de Codul Penal, ce naiba!

Pe parte de inteligenţă emoţională, s-a ajuns, dacă vă vine să credeţi, la ȋndemnul disperat de-a vota chiar dacă, nici măcar nu mai avem de-ales ȋntre "rău mare/rău mic”, ci ȋntre, mă rog, groaznic şi terifiant, sau aşa ceva. Cum se poate asta, domnule!

Am ajuns iar la restricţii şi tubulatură. Ȋn loc de inamicul şi fantoma, doi emanaţi, catapultaţi din fundul clasamentului, pe spatele altor doi, declaraţi indezirabili de regim. Amȋndoi junii avȋnd un electorat hard-core, la extreme, şi-atȋt.

Mi-a atras atenţia atitudinea lui Crin Antoneascu dar n-am zis nimic, să spun drept, de frică să nu dea ȋnapoi. Am văzut asta, de-o sută de ori şi mi-e teamă că niciodată nu e prea tȋrziu s-o facă. Vine la ei, probabil… controlorul şi, după modelul inspectorilor fiscali, se adresează subiectului cam aşa: Dă şi tu ceva, ca să nu-ţi găsim noi ceva! Iar omul se răzgȋndeşte, brusc, fără preaviz.

luni, 12 mai 2025

O moarte suspectă

Ce-a ieşit, mai abitir, ȋn evidenţă, din campania electorală a celor doi aleşi de system e că romȃnii au cancer şi vor fi “detectaţi” după modelul covid (nu s-a spus acum dar există un test, ca la covid, pe care presa ȋncearcă să-l vȋndă de zeci de ani) iar copiii vor fi vaccinaţi obligatoriu cu discutabilul HPV.

Deocamdată, copiii au fost daţi pe mȋna psihologilor, pentru evaluarea socio-emoţională, ȋn masă. Fără acordul părinţilor.

Mult success ȋn viitor! 

Cu Dumnezeu şi cu AI, ȋnainte!  https://freefrompress.blogspot.com/2025/05/cu-dumnezeu-si-cu-ai-inainte.html

Din ebihoreanul.ro

Judecătoarea Georgeta Ciungan, fostă șefă a Secției Penale din cadrul Tribunalului Bihor, a fost găsită moartă ȋn casă, cauza probabilă fiind sinuciderea.

“Avea să se pronunțe în caz pe 15 mai.”