miercuri, 7 mai 2025

Cealaltă faţă a monedei


“Viaţa mea profesională a fost o listă perpetuă de deziluzii, şi multe lucruri care par ieşite din comun pentru cei mai mulţi oameni, ȋn meseria mea, sunt lucruri obişnuite de zi cu zi.”  Harry Houdini


E adevărat că se bagă făină de greieri ȋn pȋinea pentru săraci?

Prestidigitatorii de la compania “Soros şi Serviciile” au reuşit s-aducă ȋn turul doi, doi indivizi nereprezentativi pentru Romȃnia şi poporul afferent - dacă cel din urmă mai contează.

Speram sincer ca acest sforar mondial să n-apuce să-şi vadă visul cu ochii – sau să-i fie şuierat ȋn ureche, fiindcă nu ştim ȋn ce hal mai zace nemuritorul, ultima dată fiind scos la soare, tȋrȋt de braţe de doi zdrahoni – dar, norocosul dracului, ȋncă nu şi-a dat ultima suflare, la aproape 95 de ani. Ȋi dorim să rămȋnă viu şi să crape cȋnd o vedea şi cealaltă faţă a monedei.

Doi nereprezentativi, care n-ar fi ajuns niciodată ȋn finală dacă Georgescu – depozitarul, ȋn sondaje, a vreo 70% din opţiunea electorală, n-ar fi fost interzis iar ceilalţi participanţi din campania recentă n-ar fi fost iepuri.

Nereprezentativi, fiindcă a fost o ştampilă de ură! De exemplu, faptul că Romȃnia TV a avut audienţă mai mare ȋn cele zece minute de ȋntreruperea emisiei la ordinul CTC-iştilor de la CNA, decȋt ȋn timpul emisiunii ȋntrerupte – deşi ȋnţeleg că derapajul televiziunii care a atras sancţiunea a fost chiar grav – e ură! Ură sustenabilă!

luni, 5 mai 2025

Cum să fiu mort, dacă-s viu!

Cealaltă faţă a monedei, Ură https://freefrompress.blogspot.com/2025/05/cealalta-fata-monedei.html#more


Mai ȋntȋi, să observăm ceea ce se vede cu ochiul liber şi asta cȋt mai repede, pȋnă nu vine vreun general al Armatei Romȃne să ne spună că pȋnă şi rezultatul acestor alegeri e ȋncălzire climatică.

Iar rezultatul alegerilor prezidenţiale cu repetiţie e că mortul e viu şi-şi caută restabilirea identităţii prin hăţişurile birocraţiei şi tribunalelor – preocupate mai degrabă să salveze reputaţia pedofililor.

miercuri, 30 aprilie 2025

Filmul polonez

“Cred că nu e departe momentul cȋnd, un actant paranoic de prim rang va găsi modalitatea prin care va face posibilă sistematizarea confuziei şi va contribui la discreditarea totală a realităţii umane.” ― Salvador Dalí

Toată lumea a ȋnvăţat să facă filme. Ȋn afară de romȃni şi francezi, care au uitat cum se face. Din America Latină, pȋnă ȋn ţările nordice, cinematografia ȋşi revendică dreptul şi menirea de a spune poveştile lumii, făcȋnd abstracţie de presiunile absurdului global. Evident, ȋn Romȃnia, bolnavă, dez-educată şi alienată, din convingere, nu se mai poate crea nimic. E o lume ȋnstrăinată de ea ȋnsăşi care, probabil, s-a decorporalizat ca să supravieţuiască şi, din această altă dimensiune, cu mȋinile apăsate pe ochi, aşteaptă să primească un semnal, cȋnd monstrul minţii va fi dispărut, binele va fi ȋnvins răul iar verdele va fi recuperat de la Verzi şi redat naturii.

Cum i s-a-ntȋmplat premierului britanic, Starmer, care, spre norocul lui, s-a lămurit, ȋntr-un final, că trans-woman nu e femeie, dar abia după ce un judecător a dat o decizie definitivă. Pȋnă atunci, susţinea cu gura lui că e invers.

“Urăsc mincinosul mai mult decȋt urăsc hoţul. Un hoţ vrea să-mi fure doar salariul, un mincinos vrea să-mi fure realitatea.” 50 Cent

Ȋnsă, nu cred că romȃnii vor avea norocul lui la dezlegare. Fiindcă, ultima ştire e că, romȃnii, după ce-au fost educaţi că sunt analfabeţi funcţional, tocmai au fost retrogradaţi de judecători la retardaţi mintal. Ajunşi ȋn faţa instanţei, li se adresează două ȋntrebări surprinzător de umilitoare: De cine eşti reprezentat? sau Cine te reprezintă? – care nu se referă la avocat, aşa cum am fi crezut, ci la un fel de tutelă… pentru proşti, iar examenul oral continuă cu Ce studii ai?

Aşa că, să ne-ngrijim pielea mȋinilor, să ne iasă bine măcar amprenta.

“Să votezi o dată la patru ani, nu-i tot aia cu democraţia.” Hugh Laurie, The Gun Seller

Pȋnă atunci, ȋnsă, atenţie la filmul polonez! Polonezii fac filme despre ce vor, cu ce replici şi concluzii vor, ȋi doare-n cot de pandemia woke!

duminică, 27 aprilie 2025

Teleshopping electoral

“Dacă Dumnezeu ar fi vrut să votăm, ne-ar fi dat candidaţi.” - Jay Leno

-Iubiţi să votaţi?

-Oh, daaa!

-Atunci vă prezentăm tigaia electorală multifuncţională anti-aderentă!

-Mor de nerăbdare!

-Priviţi, aici!  Tigaia electorală de care nu se lipeşte nimic.

-Nu cred!

-Ba, să crezi!

Ȋn tigaia electorală anti-aderentă putem găti chiar şi-o lebădă neagră, cu fulgi cu tot.

-Oh, daaa!

vineri, 25 aprilie 2025

“Decizia scandaloasă” a Curţii de Apel Ploieşti

Ȋnţeleg că există precedent, o decizie a CCR a fost anulată ȋn 2017. Dar, surprinzător, toate difuzoarele electorale se fac a nu fi auzit-o, ȋn cursul zilei de azi, de la cel puţin doi specialişti ȋn domeniu!

Decizie, doar unul din substantivele care şi-au pierdut libertatea de a exista ȋn mod autonom şi ȋn conformitate cu ȋnţelesul lui de bază, independent şi neatȋrnat.

2020, ȋn timpul crizei pandemice, Italia. Weekend. Ajunge la spital cu un AVC şi e lăsată fără ȋngrijire medicală, pe un pat de la ATI, ȋn timp ce o asistentă stă de vorbă, mai ȋncolo, fără s-o bage-n seamă. Mă gȋndeam că mor, ȋmi zice, că nici nu ştiu ce să zic acasă şi ȋntreb: vă rog, voiam să ştiu dacă ȋmi faceţi ceva sau… ca să ştiu ce să spun…

-Nu-ţi facem nimic, aşteptăm să vedem dacă mori pȋnă luni!

miercuri, 23 aprilie 2025

Noi şi globaliştii

“Decizia scandaloasă” a Curţii de Apel Ploieşti https://freefrompress.blogspot.com/2025/04/decizia-scandaloasa-curtii-de-apel.html


“Apă, hrană, Energie?” Este un program globalist, al ONU!

Globalism ȋnseamnă, ȋnainte de toate, distrugerea naţiunilor! Cred că aici, toată lumea e de acord.   

Sunt vreo două pete de culoare pe fondul campaniei plictisitoare de publicitate electorală. Una e asimilarea mortului de la Vatican, ca pe un ambalaj comestibil, de către, aşa-numiţii, progresişti iar a doua este intervenţia recentă a A. M. Pippidi, Urbi et Orbi, către camarazii globalişti. Ştiţi că, globalismul este comunismul intellectual.

Defunctul Papă Francisc, ȋnţeleg din relatările fluviu ale celor care se lipesc de moaştele lui, era un adept al ideologiilor climatice şi sexuale, al vaccinării cu covid şi-al bisericii globaliste. Se folosea, ȋn lucrarea lui divino-umană, de mila pentru săraci. Toată lumea se foloseşte de săraci şi bolnavi, un electorat sustenabil creat de politicieni agreaţi şi ultraşi bogaţi - filantropi, de profesie - bogaţi care vor să-şi facă guvernul lor ca să nu se mai zbată ca muştele ȋn reţelele conspiraţiilor.

A doua, intervenţia Urbi et Orbi a globalistei doamne A. Pippidi, care a scris o altă dare de seamă, cu recomandări, către oengismul curentului progressist, ȋn care reiterează nevoia stringentă de schimbare a modului de-a alege şi de-a fi ales, ȋn Romȃnia, anume “viitorul președinte al României nu ar mai trebui ales direct de către popor, ci printr-un mecanism mai „controlat”, în care „instituțiile” să aleagă în locul cetățenilor.”

Foarte succinct şi la obiect. Sunt de acord. Nimic nu e mai scȋrbos decȋt să ne prefacem că puterea e-n mȋinile poporului! Numai că politicienii n-au curaj, le trebuie un “comandant al acţiunii” şi pentru asta.

Deci, cinstit ar fi, chiar ȋn acest moment să fie anulat orice ţine de procesul electoral şi, printr-o preluare asumată a puterii – ȋn practică, deja se-ntȋmplă – să se instaureze… democraţia stabilităţii sau ce…dracu, este etapa asta intermediară, către guvernul globalist.

Fiindcă lumea crede că, măcar, dacă tot, fosta ţară Romȃnia a fuzionat prin absorbţie cu UE, o să fim, aşa, ca o ţară mai mare numită Statele Unite ale Europei. Văd că unii oameni de afaceri sunt foarte miraţi că politicile “verzi” ale Bruxelului ȋi forţează să plece ȋn afara Uniunii Europene. Normal, dacă e globalizare! Doar ne-a spus U. von Der Leyen la Davos, cum stă treaba cu “cooperativa globală” (cooperarea, vor spune unii): “Ne-am obişnuit ca un cip să fie proiectat ȋn Statele Unite, construit ȋn Taiwan cu utilaje europene, ȋmpachetat ȋn Asia şi asamblat ȋn China.”

Dacă mergem pe urmele acţionariatului firmelor care au livrat echipamente medicale ȋn pandemie, din China, pentru Europa, pun pariu că ajungem la afaceriştii occidentali. Că doar nu crede nimeni că economiile SUA şi UE vor să se ducă ȋn cap, doar ca să-i ȋmbogăţească pe chinezi!

Vor să-i supra-ȋmbogăţească pe unii care apoi să ne ia pe toţi ȋn custodie, cu acordul nostru prezumat.

Programul “Apă, Hrană, Energie” este un program al Naţiunilor Unite.

luni, 21 aprilie 2025

A murit Papa Francisc

“Decizia scandaloasă” a Curţii de Apel Ploieşti https://freefrompress.blogspot.com/2025/04/decizia-scandaloasa-curtii-de-apel.html


A doua zi după ultimul Urbi et Orbi, după o grea suferinţă, Papa Francisc şi-a dat ultima suflare, luȋndu-i prin surprindere pe oamenii simpli şi băgȋndu-i ȋn vrie pe sforarii mărunţi care pun la cale viitorul, de parcă asta ar fi menirea şi priceperea lor.

Ȋn jurul prȋnzului, pe un BBC de ştiri, două luări de cuvȋnt, una din partea Bisericii Anglicane, au ţinut să declare apăsat că Papa Francisc nu trebuie considerat, ȋn niciun caz, progresist, pentru că el a aprobat binecuvȋntarea oamenilor homosexuali, că sunt şi ei oameni, nu mariajul homosexual. Ca să spun numai atȋt. După amiază ajung acasă şi ce văd pe unele televiziuni romȃneşti? Exact invers: Papa Francisc era un progressist care a aprobat binecuvȋntarea cuplurilor homosexuale – cu tot de derivă din asta - şi că toată lumea e roasă de nerăbdare să afle dacă – părea chiar o rugăminte – următorul Papă va fi tot progressist.

Ce grijă avem şi noi, nu? 

joi, 17 aprilie 2025

De ce-a murit copilul romȃn de droguri?

De ce-a ajuns să moară copilul romȃn de droguri?

Fiindcă a fost nevoie să se drogheze oameni. Fiindcă, din raţiuni de stat – pe-atunci interes naţional – a fost nevoie să voteze parlamentul pentru etnobotanice la liber. La cererea partenerilor strategici, aliaţilor. Ca să nu ne dea afară din UE şi NATO. Cel puţin, aşa se sugera şi se sugerează: toată lumea bună are, deci, n-om fi noi mai deştepţi! Aţi vrut ca afară, acum aveţi!

Pentru că, aceste droguri le-au fost băgate, practic, pe gȋt, copiilor, educaţia lor fiind că nu şi nu; pentru că, după fiecare dramă din cauza drogurilor, presa trebuia să trateze chestiunea ȋn manieră soft – ştiţi, mulţi scriitori, artişti s-au drogat, se spunea – şi să atragă atenţia că suntem sub media europeană la consumul de droguri. Codaşi, care va să zică.

Pentru că Justiţia a lăsat să se-ntȋmple, apoi Politicul a dezincriminat definitiv – sub pretextul bunelor intenţii vizavi de cel care se droghează – timp ȋn care şi medicina a prescris, de la vȋrste fragede, pentru ca, ȋn final, acceptarea să fie totală dar cu indicaţia de a se consuma ocazional, cu măsură. Ȋn momentul ăsta, drogatul e de vină, că sare calul.

miercuri, 16 aprilie 2025

Un ochi pe faţă, unul pe dos

Hm! Ȋi trage aţa! Nu se pot opri şi nu se pot ȋntoarce. Dacă avem noroc, indifferent de ce croşetează maşinăria la cartela democraţiei perforate, iar iese mitralieră.

Ȋntre timp, dacă libertatea de exprimare e aproape sută la sută cum o aveam pe vremea lui Ceauşescu, poate ne apucăm de croşetat.

Fiindcă, poate nu ştiaţi dar, ȋn vremuri de război, sistemul binar un ochi pe faţă, unul pe dos poate fi folosit ȋn transmiterea de informaţii codificate. Direct sau ȋnfăşurȋndu-le ȋn secret. Asta, pȋnă cȋnd establishmentul va interzice şi croşetatul. Dar, chiar şi-aşa, ingeniozitatea n-are limite, cȋnd n-are-ncotro.

Phyllis Latour, mecanic de avioane şi radiotelegrafist ȋn al Doilea Război Mondial, a spionat pentru britanici, după ce s-a paraşutat ȋn Normandia, ȋn mijlocul ocupaţiei germane. Purtȋnd numele de cod Genevieve, avȋnd o statură mică, ce-i permitea să se dea adolescentă şi franţuzoaică după tată, Phyllis Latour le-a vȋndut săpun nemţilor şi le-a deconspirat poziţiile.

marți, 15 aprilie 2025

Şoc! Vă duceţi la vot?

 


Vă uitaţi la emisiunile dă suflet şi/sau voie bună de la televiziunile romȃneşti, de Paşte? La rahaturile cu lecţii de viaţă, concursuri, cancer şi divertisment?

Normal! Mi s-a părut mie că, după Ȋnviere, actanţii au ȋncins o horă, un clubbing şi-un grătar – ca să aibă cenuşă de pus ȋn cap - apoi au dat un interviu, de lȋngă masa de Paşte, mai scumpă şi pe datorie, ca-n ştirile de sezon din fiecare an.

Aţi băgat la cap ȋndemnul preşedintelui neales? Ăla cu reflecţia asupra “drumului suferinţei şi al sacrificiului” şi „Suntem chemaţi să fim mai atenţi la nevoile celor din jur şi să ne concentrăm asupra valorilor…”

Poftim? Ce-i asta, Biblia post-democraţie? Părerea mea a fost şi rămȋne că politicienii trebuie să se exprime din ce ȋn ce mai puţin. Lecţiile de viaţă şi sfaturile, nesolicitate, trebuie interzise prin lege! Oamenii au dreptul de a fi lăsaţi ȋn pace. Paştele se sărbătoreşte dinainte să se fi ivit mentalistul politico-mediatic. Iar, de reflectat, să reflecteze cei implicaţi ȋn această nenorocită de Golgotă permanentă, post-ceauşistă.

Date şoc!

Date din 143 de spitale şi alte centre medicale din SUA, strȋnse de UCSF International CT Dose Registry, ȋn perioada 2016 – 2022 şi apoi 2023, arată că, numărul de CT-uri (irandiantul computer-tomograf) făcute americanilor e unul ȋnfricoşător. Numai ȋn 2023, s-au făcut 93 de milioane de CT-uri pe 62 de milioane de oameni! Nr. de CT-uri a crescut cu 30%, ȋn Statele Unite, din 2007.

Această catastrofă cu aere de prevenţionism, poate duce, spune ICR – The Institute of Cancer Research – la peste 100 000 de noi cazuri de cancer, din care 10 000 la copii. Asta numai din CT-urile pe 2023!