vineri, 15 iunie 2012

Scrisoare deschisa copresedintilor USL Domnii Victor Ponta, Crin Antonescu si Constantin Daniel



Am stat in strada, indiferent de vreme, in Capitala si in tara, din 12 ianuarie pana in data de 1 Mai a.c.”
“Pe baza promisiunii dvs. am scos, asa cum ne-am angajat, lumea la vot.”

Cam atât despre poporul care a ieșit în stradă în iarnă și despre poporul care a votat “politic” și anti-Băsescu la locale așa cum nu se satură să spună gânditorul nației care, ca și alienatul de Dogaru, cere demisia Președintelui în baza acelor proteste și a sondajelor,  chiar și după ce V. Hrebengiuc  a recunoscut “făcătura”:  "Uitati-vă la revolutiile din nordul Africii. Am incercat si noi ceva de genul ăsta in ianuarie, unele subiecte ne-au reusit, altele, nu. Dar nu intru in detalii...", a spus Hrebenciuc, citat de ziarul Adevarul.  http://www.hotnews.ro

Col(r) Mircea Dogaru este o clonă a lui Vadim, de fapt, e chiar mai smucit decât tribunul, care se joacă de-a artileria grea ca și când el chiar ar fi militar. Evenimentul Zilei  scrie că Dogaru a intrat în armată după absolvirea facultății de istorie, nu de ofițeri,  s-a însurat cu o fiică de general și s-a ales cu un loc de muncă bine plătit, la stat, la propriu,  la  Direcţia Propagandă din Consiliului Superior Politic al Armatei. Socrul, scrie EVZ, a fost deconspirat în 1953 ca agent al spionajului militar sovietic dar a fost și-n grațiile familiei Ceaușescu aflată acum într-o campanie de reabilitare la Rtv.  

Intâmplarea cu agentul ne aduce aminte de Andrei Marga, numirea surpriză de la externe, când toată lumea se aștepta să vină la învățământ unde nici acum n-avem ministru,  care, ca primă “măsură”  și-a exprimat admirația pentru Putin, pe care Marga  și Antonescu l-au cunoscut la Moscova în timpul guvernării Radu Vasile . In plus, A. Marga  a spus, Sunt foarte bun prieten cu un fost ministru al lui Putin, bun prieten cu Putin, Filipov...” Vladimir Mihailovici Filippov a fost  colonel GRU[1] .
Dacă tot suntem la agenți, Antenele și "colaboratorul" Voiculescu sunt prieteni la cataramă cu Dogaru care s-a ocupat de protestele din iarnă și de alegerile locale așa cum colonelul de carton spune în scrisoarea deschisă aflată pe site-ul CNSC:  


“In ceea ce ne priveste, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD) si aliatii sai din cadrul Consiliului National al Societatii Civile (CNSC) au facut tot ceea ce s-au angajat sa faca:

Am stat in strada, indiferent de vreme, in Capitala si in tara, din 12 ianuarie pana in data de 1 Mai a.c.
Am contribuit prin reprezentantii nostri permanenti (rezervisti, revolutionari, ONG-uri, etc) la evitarea politizarii noului fenomen Piata Universitatii.
Noi toti am avut o contributie majora la caderea succesiva a guvernelor Boc si Ungureanu.
Am asigurat, in masura in care ni s-a cerut sau n-am fost inlocuiti prin reprezentanti ai … UDMR, sectiile de vot cu presedinti, vicepresedinti, membri si observatori.
Pe baza promisiunii dvs. am scos, asa cum ne-am angajat, lumea la vot.”

La un moment dat, un cadru militar s-a urcat pe un stâlp la Cotroceni ca să protesteze și a amenințat că-și dă foc. Televiziunile interesate au dezbătut in direct și-n exclusivitate întâmplarea și au pus-o în cârca lui T. Băsescu. A fost invitat, desigur, Col(r) Mircea Dogaru care a făcut o incursiune în second life-ul din mintea lui și a zis că un militar al armatei române nu se sinucide, el “moare cu inamicul de gât”.  
Brava Armată Română, în vremea lui Ceaușescu, n-a avut a se bate cu nimeni și n-a tras nici un foc în “inamic” până  la Revoluție!






[1] bogatu.voceabasarabiei.net  “Toată viaţa matură a lui Filippov este legată de Universitatea Prieteniei Popoarelor „Patrice Lumumba” din Moscova, patronată de Serviciul de Informaţii Externe al Armatei Ruse (GRU). Fondată în 1960, această instituţie de învăţământ superior, unde îşi făceau studiile preponderent tineri din ţările Africii, Asiei şi Americii Latine, era o adevărată forjerie de cadre pentru spionajul militar din URSS. Practic, nimeni nu putea fi înmatriculat la „Patrice Lumumba” fără a fi racolat în prealabil.
Un detaliu curios. La sfârşitul deceniului al nouălea, ziarul „Moskovski komsomoleţ”, în urma unei investigaţii jurnalistice, a demonstrat că ministrul Vladimir Filippov este colonel GRU.”

cnsc-2012.blogspot.com

Consiliul National al Societatii Civile Romanesti (CNSC)
Comunitatea cetatenilor care iau atitudine si condamna coruptia, hotia si incompetenta din administratia publica a Romaniei. Comunitatea romanilor hotarati sa nu mai permita fraudarea alegerilor.
Scrisoare deschisa copresedintilor USL

Domnii Victor Ponta, Crin Antonescu si Constantin Daniel



Domnilor,



Rezultatele de exceptie ale alegerilor locale din 10 iunie a.c. mai mult sperate decat asteptate, se datoreaza in cea mai mare masura alegatorilor, care merita toate felicitarile. Daca s-ar fi semnat in timp util si cu publicitatea necesara Contractul Social cu CNSC, aceste rezultate ar fi fost definitive.



In ceea ce ne priveste, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD) si aliatii sai din cadrul Consiliului National al Societatii Civile (CNSC) au facut tot ceea ce s-au angajat sa faca:



·        Am stat in strada, indiferent de vreme, in Capitala si in tara, din 12 ianuarie pana in data de 1 Mai a.c.

·        Am contribuit prin reprezentantii nostri permanenti (rezervisti, revolutionari, ONG-uri, etc) la evitarea politizarii noului fenomen Piata Universitatii.

·        Noi toti am avut o contributie majora la caderea succesiva a guvernelor Boc si Ungureanu.

·        Am asigurat, in masura in care ni s-a cerut sau n-am fost inlocuiti prin reprezentanti ai … UDMR, sectiile de vot cu presedinti, vicepresedinti, membri si observatori.

·        Pe baza promisiunii dvs. am scos, asa cum ne-am angajat, lumea la vot. O lume disperata, care nu mai crede in clasa politica, dar care ne-a urmat pe baza asigurarilor date de conducerea fiecarei structuri din cadrul CNSC, ca veti semna Contractul Social, reparatoriu. Deocamdata insa, constatam ca ceferistii nu si-au primit nici macar gratuitatile de calatorie inapoi, grefierii sunt in continuare sanctionati in justitie in mod samavolnic, profesorilor nu li se spune nimic despre salariile castigate in mod legal, nu se spune nimic despre reintrarea in circuit a spitalelor superdotate si abuziv desfiintate, pensionarilor nu li se da nici o speranta in privinta cresterii punctului de pensie si nici minerilor in ceea ce priveste exploatarea rationala, in beneficiul national  a bogatiilor subsolului. In ceea ce ne priveste pe noi, “asistatii” sau “beneficiarii” unor “ajutoare sociale lunare de stat” constatam ca suntem transformati in aceeasi minge de ping-pong ca si revolutionarii, prin modificarile ticaloase aduse de regimul Basescu Legii Recunostintei. Noi rezervistii nu vrem cuantumuri, vrem dreptul legitim la munca prin abrogarea Cap IV din Legea 329/2009, vrem pensie militara de stat nu pomeni, vrem incetarea executarii silite prin zisa “regularizare” in conditiile in care avem mii de procese castigate si zeci de mii pe rol, vrem recuperarea drepturilor abuziv confiscate unora dintre noi, prin zisa “revizuire”. Toate acestea trebuiau rezolvate prin amendamentele la Legea 329/2009 si OUG 1/2011, discutate in comisiile de munca si aparare ale Camerei Deputatilor. Sub impactul timpului si al pozitiei previzibile a domnului secretar de stat Gheorghe Gherghina, amendamentele au fost abandonate insa, urmand a face obiectul unei OUG la initiativa ministrului Apararii si a Premierului si cu sustinerea altor membri ai Guvernului. In locul unei rezolvari pe aceasta cale a situatiei, ne-am ales cu un “memorandum” care nu rezolva nimic legal, intrucat nici nu poate ci doar amana executarea noastra silita si retroactiva pentru sumele prevazute prin ilegala “revizuire”.



Ce speram de la ziua de maine, 12 iunie? Ca toate amendamentele discutate in comisiile mentionate sa fie votate astfel incat sa putem astepta de pe o alta baza juridica reparatiile financiare, oricat este nevoie, fara a aduce prejudicii actualei guvernari: 2013 sau 2014. Orice alta abordare, prin dezamagirea produsa rezervistilor, ar mari gradul de dezamagire in cadrul CNSC.

Opozitia civica ramane credincioasa obiectivelor sustinute si de dvs. in lunile ianuarie-aprilie a.c.:
Suspendarea/demiterea Raului Absolut, personificat de numitul Traian Basescu.
Alegeri generale si prezidentiale concomitente in luna octombrie.
Semnarea Contractului Social in zilele urmatoare, fara de care cele de mai sus nu ar fi posibile.
Transformarea structurilor componente ale CNSC in aliati pe termen lung al ai USL si renuntarea la intelegerile de conjunctura cu cei pe care ii consideram in egala masura vinovati, ca si PDL-ul de toate nenorocirile abatute prin frauda parlamentara asupra noastra si a natiunii romane: UDMR, UNPR si grupul minoritatilor “altele decat cea maghiara” din Camera Deputatilor.

·        Aducerea in fata justitiei a tuturor celor vinovati de politica programata de genocid si subminare a economiei nationale promovata de regimul Basescu.



Garantarea, prin semnarea Contractului Social ca lucrurile vor fi indreptate juridic pentru toate categoriile socio-profesionale reprezentate de federatiile sindicale, sindicatele si ONG-urile constituite in CNSC va face ca la alegerile din toamna vinovatii sa fie exclusi politic din Istorie.

In cadrul colaborarii pe termen lung, ne propunem sa punem la dispozitia actualilor si viitorilor ministri, atat experti in toate domeniile cat si proiecte coerente si realiste menite sa contribuie la salvarea Romaniei din ghearele unei crize globale care abia incepe.



Asteptam din partea dvs., dupa stingerea euforiei alegerilor, un raspuns logic, util pentru toata lumea, in masura sa deschida actualei si viitoarei guvernari o cooperare benefica pentru toti cu fortele constiente, organizate si nationale ale societatii civile. In ceea ce priveste “societatea civila de buna calitate” in viziunea d-lui Traian Basescu, speram ca aceasta sa ramana in continuare alaturi de dansul si sa-i impartasesca politic soarta, intrucat nu ne reprezinta.



Nu am dori sa actionam ca A TREIA FORTA pentru ca ar insemna sa ne sinucidem politic, luptand pe mai multe fronturi si nu ne permitem sa riscam soarta ultimei linii de rezistenta nationala. Dorim sa invingem impreuna regimul Basescu, inca puternic si care este departe de a fi abandonat lupta. A ne culca pe laurii gloriei victoriei obtinute la alegerile locale inseamna insa a ne indrepta impreuna spre un mare dezastru in toamna, dezastru pe care noi, ca militari si sfatuitori de specialitate ai aliatilor nostri din CNSC suntem obligati sa-l evitam prin orice mijloace. Actuala Constitutie a Romaniei ne confera inca dreptul si datoria de aparatori ai natiunii, statului, si garanti ai democratiei constitutionale.



Cu stima si aceeasi dorinta sincera de cooperare,



PRESEDINTELE SCMD,

Col. (r) dr. Mircea DOGARU
Secretariat CNSC

www.evz.ro "Ministrul Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu, a declarat, ieri, în plenul Camerei Deputaţilor, că USL îşi va lua angajamentul, în discuţiile cu instituţiile financiare internaţionale, să realizeze revenirea pensiilor militarilor la nivelul din 2010, începând cu anul 2013." 
Invitat la conferinta RoNewMedia , Hrebenciuc a vorbit despre protestele din ianuarie din Piata Universitatii. "Uitati-va la revolutiile din nordul Africii. Am incercat si noi ceva de genul asta in ianuarie, unele subiecte ne-au reusit, altele, nu. Dar nu intru in detalii...", a spus Hrebenciuc, citat de ziarul Adevarul.

www.hotnews.ro "Invitat la conferinta RoNewMedia , Hrebenciuc a vorbit despre protestele din ianuarie din Piata Universitatii. "Uitati-va la revolutiile din nordul Africii. Am incercat si noi ceva de genul asta in ianuarie, unele subiecte ne-au reusit, altele, nu. Dar nu intru in detalii...", a spus Hrebenciuc, citat de ziarul Adevarul.

La intrebarea cum au aparut protestele din Piata Universitatii, social democratul a replicat: "O multime daca sta 2-3 zile in piata, incepe sa-i placa. Apar chioscurile cu bautura..."





·  

·        
·        
·     

marți, 12 iunie 2012

DE CE A PIERDUT PDL ALEGERILE?



NUMARATOAREA BUCURIEI

Marele mister al pierderii alegerilor de către PDL, pe care toată lumea îl știe, este mascat zilele astea în texte care au menirea să tragă spuza pe turta presei interesate sau care vor să ascundă jena din spatele tuturor alegerilor “libere”  din România.

Mai întâi, la anunțarea rezultatelor, CTP&comp.  s-au grăbit, dintr-o imprudență specifică  exaltării, să spună că rezultatul alegerilor e un vot politic anti-Băsescu. Apoi că ura, aroganța guvernului, demobilizarea masivă a electoratului de dreapta, tendința spre stânga răspândită în toată Europa au dus la acest final previzibil. PDL-ul s-a apărat slab, ca o cucoană teatrală  înainte să leșine și să scape de răspundere, cu textul “măsuri de austeritate” care n-au fost pe placul poporului.  In concluzie, zice-se, toate aceste motive au făcut ca electoratul să se mobilizeze masiv, procentual , participarea este mult mai mare având în vedere că nu s-au operat modificările după ultimul recensământ, ca să-i voteze pe Crin, Ponta și Voiculescu și, în același timp, să-l pedepsească pe T. Băsescu. Asta ar însemna că poporul a votat, pentru prima dată, cum i-a zis presa activistă, ceea ce nu e adevărat.

Sunt două motive mari și late care au dat acest rezultat: unul vine din interiorul PDL și celălalt din misterul alegerilor. PDL-ul are mari probleme  în interior din cauza “greilor”, între care Elena Udrea atârnă cel mai mult, care nu vor să lase pe nimeni să ridice capul și să le ia fața. Monica Macovei este un exemplu în sensul ăsta iar, mai recent, Andreea Paul Vass. Apoi, “modernizarea statului” pe care a vrut-o T. Băsescu nu cadrează cu modul de a face politică în România și nici nu se potrivește cu structura majorității votanților. Cei mai mulți se informează din televizor , de unde nu răzbate altă “doctrină” decât “buzunarul românilor” iar numărul mare, de ordinul milioanelor, de pensionari, asistați social, angajați la stat care s-au obișnuit să-și ia “dreptul” sau care sunt angajați în plus, alături de “electoratul disciplinat” care n-ar merge la vot dacă n-ar primi  ceva, toți aceștia fac praf orice idée bună sau care vizează proiecte de perspectivă.

Demobilizarea electoratului de dreapta, însă, s-a întâmplat pentru că PDL-ul nu a aplicat cum trebuie măsurile. De exemplu, era normal să desființezi spitale care consumau fără să trateze și asta s-a văzut când pe internați, brusc, nu-i mai durea nimic și au refuzat să meargă la un spital mare dar, în loc, trebuiau făcute azile și asta nu s-a întâmplat. Ce să mai zici de nefolosirea banilor europeni care nu se traduce decât prin faptul că nu s-au înțeles care să-i  înfulece sau prin faptul că țara nu trebuie să beneficieze de ei dacă nu beneficiază clientela politică, lucru care s-a întâmplat în toate guvernările pentru că bani nerambursabili au mai fost și înainte de integrare.
Ce să mai spunem de legea popular-creștină anti-avort , cu care și-au dat arama pe față 52 de parlamentari dar, mai ales,  “cocoanele” PDL-iste de care vom avea grijă să-și vadă lungul nasului.

Cheia acestor alegeri este nedumerirea des  exprimată după, anume  lipsa dezbaterii electorale și pe proiecte iar exemplul practic  este pierderea alegerilor cu  un scor foarte mic a fostului primar al sectorului 3 Liviu Negoiță. Nu doar că a fost un primar puțin criticat și foarte “curățel” pentru politică dar a mai și  pierdut în fața unui individ neplăcut, bâlbâit și dator la stat care, evident, a candidat ca să-și scoată paguba imobiliară.

Cheia tuturor alegerilor așa zis libere este “mobilizarea electoratului” prin mită electorală, autobuze și completarea buletinelor de vot după închiderea urnelor. Mita este de două feluri, una umilitoare cu promisiuni de mărirea pensiilor cu te miri ce, mâncare, papuci și sume mici de bani iar cea de-a doua se adresează clientelei  politice, în care intră și liderii de sindicat.

PDL-ul, de data asta, nu s-a mai “mobilizat” iar procentul nemobilizării se poate deduce, cu aproximație, din diferența dintre L. Negoiță și R. Negoiță ținându-se cont și de antipatia Udrea si de procentul de vot negativ. Rezultă că, tot timpul, după revoluție, un procent mai important decât credeam  din  scorul oricărui partid era “mobilizat” prin metode specifice, lucru care  s-a văzut mai bine  la votarea constituției, la alegeri europarlamentare etc.

USL-ul, de cealaltă parte s-a mobilizat atât de tare că s-a speriat de rezultat, în timp ce PDL-ul, din motive încă neelucidate pe deplin, a făcut pasul la offside. Posibil că cei mai mulți PDL-iști s-au săturat de conducerea de la centru, au fost subminați de lupta anticorupție și au obosit în lupta cu morile de vânt care ar trebui să modernizeze o țara majoritar coruptă și asistată, care se uită în gura presei care vinde indulgențe corupților. Este evident că o parte a PDL-iștilor vrea să lase partidul să moară de la sine și să nu mai fie resuscitat, asta ca să se plimbe Voiculescu fericit cu bicicleta prin curte, ca Bulă după ce și-a omorât toată familia cu tractorul.

Numai că, opoziția, deși  s-a bucurat exagerat de victorie, s-a speriat de i-a înghețat sângele în vine de “leșinul” PDL. Ziariștii de partid s-au înfiorat de groază, membrilor USL mai puțin tâmpi decât liderii lor li s-a schimbat paloarea iar Iliescu însuși a declarat că PDL-ul nu trebuie să dispară. Adică noi n-am fost la vot ca să vă facem un favor iar voi tot nu sunteți mulțumiți! Se poate!

A fost un moment când se săturase chiar și Traian Băsescu.  In fond, democrația a primit multe picioare-n burtă:  când cu suspendarea  la intimidare  a președintelui,  pentru că rezultatul referendumului era cunoscut dinainte, din sondaje, cu picarea guvernului ca să se aleagă  Geoană, au urmat campaniile de susținere a corupției din vămi  sau din  sistemul sanitar sau din învățământ, a pensiilor nesimțite,  a sporurilor declarate și de Curtea de Conturi ilegale, a pensionarilor de boală sănatoși tun, a fraudării bacalaureatului ca să nu stricăm “viitorul” copiiilor etc.

Acum a venit vremea să ne săturăm și noi! PDL-ul n-ar mai trebui resuscitat iar Traian Băsescu trebuie să-și clarifice poziția în raport cu noua putere și presa aferentă. Ne-am săturat să-i  vedem pe Ponta și Antonescu nimeriți ca musca-n lapte în fotolii de lideri cum amenință că dărâma presedintele dacă mișcă-n front, pe Voiculescu cerând suspendarea președintelui ca și când ar fi de nasul lui așa ceva sau pe C. T. Popescu, șmecherind din pix adevărul ca și când ar avea dreptul.

Tara trebuie să execute la loc comanda. PDL-ul trebuie să renunțe pentru că e mai mare jena să te compătimească presa aservită adversarului iar președintele trebuie să facă același lucru pentru că cele două gângănii care își fac reclamă pe seama lui nu sunt niște adversari demni de Traian Băsescu. Ion Cristoiu are dreptate, nici Emil Boc nu trebuia să se forțeze să câștige la Cluj pentru că doar prelungește agonia. Trebuia să câștige Rtveul!         

Poporul trebuie să se întoarcă  la “normalitatea” care-i convine majorității adică  vechiul sistem trebuie resetat cum a fost când  și presa era doar o brigadă artistică dar o ducea bine iar societatea să se restarteze după chipul și asemănarea ideologilor presari.

vineri, 8 iunie 2012

ALEGERILE LOCALE 2012


ALEGERI LIBERE. DEMOCRATIA LA IMPUSE

S-a încheiat official Campania electorală pentru locale, adică i-a fost declarat decesul  tardiv pentru că, în realitate, s-a născut moartă și a fost ținută în viață doar de aparatele radio-tv și de afișele cât trei etaje. Ca într-o serbare de sfârșit de an plictisitoare, lăstarii vestejiți  dar  tineri ai noii democrații au fost încoronați în port-bebe-ul Sinteza Zilei de către stewardul Gâdea. Bătrânicile rurale au ridicat tișlaifărul de pe ecran și s-au deznodat la basma să-l pupe pe gură pe  dulcicul moderator care, deși  stătea în picioare și se uita de sus la cei doi pui de păsăroi cu ciocurile ridicate, se vedea că e instruit să se poarte delicat cu minoritatea care suferă de fetișul inocenței.

Tara a intrat într-un fel de adormire, doar ici-colo, în vatra satului, candidații se mai iau la bătaie voinicește cu pumnii, cu lanțul și chiar se mușcă de dragul competiției, copiii se bat în școli până se bagă in spital iar starețele bat măicuțele în chilii sau le țin netratate cu picioarele rupte să le schilodească. Pământul s-a înnegrit de pulpanele popilor pornite în pelerinajul campaniiilor electorale în alaiul candidaților care le promit lor banii cuveniți nivelului de trai al enoriașilor. Intre timp Rtv-ul supraviețuiește din Ceaușescu iar în Marea Britanie a fost scoasă la licitație o trusă anti-strigoi din sec. XIX.  O să-l rugăm pe prințul Charles să ne-o aducă să alungăm spiritele rele care au dat foc a nu știu câta oară unei clădiri de patrimoniu, Moara lui Assan,  de lânga București.
 
Până atunci, luni, examenul de bacalaureat va începe cu trei ore mai târziu, din cauza votării de duminică, dar jumătate din absolvenții de liceu nu sunt afectați pentru că nici nu s-au mai înscris. Poate la anul, când sindicalistul-ministru interimar va scoate camerele de luat vederi din sălile de examene și toți impostorii, inclusiv  “olimpicii” la copiat,  vor merge la facultate și vor deveni  elite. Ciurucul cu față de rapsod  care conduce acum Min. Educației a restaurat toată debandada ocupării de posturi  din învățământ și a reintrodus  taxa de protecție de 1% pentru cadrele didactice. Mafia construcțiilor din New York tot 1% lua la început!


Cu toate astea, e liniște! Nici musca nu se aude din partea bugetarilor care au primit inapoi doar 8% la salariu, adică jumătate, bani pe care  devalorizarea leului de scârba guvernanților i-a înghițit înainte să fie băgați în salariu. Pacea socială s-a pogorât dinspre presă, singura beneficiară a schimbării de regim care a fost ridicată la statutul de artistă și plătită pe drepturi de autor, fără TVA. De-asta, într-o lună de împliniri mărețe ale USL cum ar fi șmecheria A. Năstase și ISC, presa a răspândit o epidemie de căpușe cu Lime care s-a dovedit a fi o minciună, l-a alergat prin țară pe ungurul cu urna goală în care se credea că e cenușa hortistului, a anunțat previziunile sumbre ale lui Soros dar și că lumea nu se mai termină în 2012 cum credeau ei c-au prezis maiașii, în schimb,  cazurilor de cancer vor crește cu 75%, un asteroid va lovi Pământul (asta e o reluare) și, dacă vă faceați planuri de viitor, Calea Lactee și Andromeda se vor ciocni peste 4 mld. de ani.


De asemenea, un rerun pe placul presei  este să anunțe că o boala venerică obișnuită nu mai răspunde la antibiotice. Probabil d-aia umbla Crin Antonescu desfăcut la prohab dar există și pentru el o soluție care vine din Croația unde o bătrânică încă mai croșetează “șosete intime”, obicei moștenit din alte vremuri,  când femeile le croșetau bărbaților care călăreau mult, ca să-i ferească de degerături.  Iar cănd Crin se simte încălzit să-i înfăsoare amigdalele lui Mazăre cu ele pentru că prostu’ a întrebat copiii de la o grădimiță dacă “se încalecă” și când a auzit că nu, i-a tăiat-o scurt unei fetițe:  "Lasă, că o să vă incălecati voi când o să fiți mari!". Nici un cuvințel de la Protecția Copilului iar presa de partid s-a ocupat mai mult de custodia Columbenilor. 


Acum, când mai sunt două  zile până la alegeri, posturile de știri anunță cu fală ca vor transmite în timp real toate informațiile legate de această celebrare a 22 de ani de democrație la impuse din care a mai rămas creștino-birocrația și ceva creștin-democrație. Din vâna lui I. Iliescu s-au ițit gemenii nătângi ai USL-ului, cele două măști de teatru în spatele cărora stă Voiculescu.  Masca lui Ponta râde, pentru că el nu poate să zâmbească reținut, chiar și când vorbește saltă colțurile gurii până la pomeți iar masca tragicului Antonescu plănge chiar și când râde.  Din vâna lui T. Băsescu n-a mai rămas nimic pentru că “greii” mai mult au bătătorit locul fără să-l mai cultive și i-au călcat în picioare  pe cei mai tineri iar pe noi ne-au călcat pe nervi.


Va fi cea mai liniștită zi de alegeri în care doar presa de partid va avea emoții.

joi, 7 iunie 2012

FINALA MASTER CHEF


DE BINE

Aseară s-a terminat primul Master Chef din România. Deși a debutat cu câteva episoade de scuipați și insulte răsturnate în capul concurenților, show-l s-a dovedit a fi, până la urmă, o operă de artă culinară și de televiziune. Concurenții n-au fost doi la fel, unul agresiv, altul calm, unii bârfitori, alții muți, exaltați sau cu ochii pe premiu, ca oamenii,  dar interesanți și surprinzător de maturi pentru vârsta lor, cei mai mulți aveau douăzeci și ceva de ani. Chef-ii au fost modele numai bune de prezentat oricărui popor ce se pretinde civilizat, darămite  unuia  care trebuie să-și  voteze duminică aleșii, niște pușcăriași sau hoți neprinși, fără meserie, fără idei  și semianalfabeți. Nu mulți din Parlamentul României  folosesc, în vorbirea curentă, “voi înșivă”, nu mai spun de vreo limbă străină. Politicienii ar trebui  să asculte show-l la căști, ca să afle, în sfârșit, că vorbirea corectă se învață la ciclul primar, nu la facultatea de filologie, cum se scuză unii.
Ar fi vreo două lucruri de discutat referitor la chef-i și concurenți. Unul ar fi revolta chef-ului cu alură de italian împotriva statutului de “mămăligar” al românului care ar fi o rușine de care trebuie să ne debarasăm. Noi zicem că n-ar fi nici o problemă dacă s-ar spune că românul e mămăligar dar e curat și cinstit, nu copiază la bacalaureat, nu înșeală la cântar și nu-ți vinde marfă stricată. Mămăliga e ultima noastră problemă, dacă e! Sunt țări care sunt zero în gastronomie dar sunt cunoscute pentru alte calități. Să n-ajungem primii la obezitate, ca americanii!
Si, dacă se poate, nici la textele d-lui professor Hollywood cum ar fi, “vreau să-mi fac părinții mândri” sau, mai exact, câțiva băieți  spuneau aseară că vor să-și facă tatăl măndru, tată care e “cam așa”. Există, în natură, tipologia tatălui milităros care fie provine chiar dintr-o instituție militară, fie este vreun pui de șef de echipă pe undeva și care își terorizează familia cu autoritarismul care i s-a urcat la cap. Genul care zice: Eu nu mi-am bătut copiii niciodată dar când le zic “Marș, în camera ta, să-nveți!”, imediat se execută! In felul ăsta, copiii învață, în principal, să se supună autorității patriarhale și fie vor deveni tirani la rândul lor, fie vor fi ciuca bătăii. In realitate, nimeni nu trebuie să demonstreze nimic nimănui, trebuie doar să-și fixeze standarde corecte și să le respecte! E o prostie “tradițională” și arogantă din partea părinților să creadă că viața lor e neapărat mai grea decât a copiiilor!
In rest, se poate spune că participarea la acest concurs a fost suspect de bine pregătită. Spre deosebire de show-l  american de profil, din care am văzut ceva-ceva  pentru că nu ne-a luat ochii și, în care, concurenta care a câștigat a gătit un șnițel de pui la final, MASTER CHEF-ul de la PRO-TV a fost crème de la crème. Dish-urile, ca să zic așa, impuse de Chef-ii invitați, au fost pictură culinară iar finaliștii le-au reprodus foarte bine. Meritau Oscar pentru imagine! Noi le-am fi pus și niște muzică de jazz, din aia care înserează în separeurile restaurantelor din filmele după vremuri!
Cred că mulți au fost induși în eroare de faptul că e doar un concurs de gătit, pentru că 3-4 mil. de telespectatori au fost puțini pentru ținuta show-lui și concurenților! Câtă clasă la niște “mămăligari”!
In orice caz, măcar un pic, ne-am mai stilat și noi. A fost un show de lux!

vineri, 25 mai 2012

CAMPANIA ELECTORALA 2012 SI CORINA DRAGOTESCU



www.adevarul.ro  “Becali a mai povestit cum, atunci când era tânăr și păzea oile, apăra ovinele de câinii care le mușcau. „Băgam furca în el şi cu asta, basta. Care e problema ? (...) Mi-era milă, dar n-aveam ce face. (...) Îi băgam furca şi la revedere. Ce?", a spus acesta. Articolul ” Gigi Becali, despre câinii vagabonzi din Capitală: ”Îi omor pe toți! Le fac o injecție și gata!”-25 mai 2012


Corina Drăgotescu a ieșit în evidență când actuala echipă de la Gândul a plecat de la Adevărul, în urma neînțelegerilor cu fiica lui Dumitru Tinu, iar oportunista a rămas pe urmă, șefă. Părea o persoană normală, dacă făceai abstracție de felul cum se îmbrăca, stil ce se încadrează in categoria “n-are simț esthetic dar apreciază frumosul”.
La un moment dat, apărea la Realitatea si combătea conflictul de interese în care se afla avocatul și parlamentarul Sergiu Andon care îl apăra atunci pe Dan Voiculescu în procesul în care securistul presar voia să demonstreze că n-a fost și turnător. Când a intrat pe telefon, S. Andon i-a tăiat-o scurt ziaristei cam așa: eu vă cunosc pe dv. și pe tatăl dv. care era un procuror de seamă, moment în care Corina Drăgotescu a dat din cap în sensul că a înțeles dar asta nu schimbă datele problemei.

In timp, s-au stricat relațiile dintre ea și Adevărul sau Dinu Patriciu iar la Realitatea, Vântu și-a pus în cap să câștige alegerile cu orice preț. A fost momentul când presa s-a compromis  definitiv și în timpul campaniei electorale dar și după, când s-a aflat câte miliarde vechi le-a băgat patronul FNI și patronul actualului USL, în buzunar. Chiar și așa s-au gândit să-i dea înainte cu tupeu și, de parcă nu era de ajuns un post de știri fără rost au mai făcut unul, RTV-ul care s-a ițit odată cu protestele din iarnă pe care Hrebengiuc a recunoscut că le-a pus la cale.
Acum, că USL-ul și Voiculescu au ajuns la putere și bruma de rating s-a vestejit de tot, Becalii e un fel de zeu al templului la care se închină Rtv-ul, un mecena al “artiștilor” presari, beneficiari ai dreptului de proprietate intelectuală. 

Așa se face că, într-o seară, perechea Drăgotescu-Striblea s-a înființat la palatul aurit al zevzecului și, cei doi, s-au așezat de-a stânga și de-a dreapta jilțului împăratului, mulțumind gazdei că le permite să-i  stea la picioare. Prilej pentru Becalii de a răspunde cu politețuri prin care explica “jurnaliștilor” că i-a primit pentru că amândoi s-au purtat bine în ultima vreme ceea ce l-a îmbunat pe Luminăția-sa. Despre C. Striblea n-am ce zice, ce poți să zici de unul care ține o copertă pornografică în dreptul șlițului în timp ce intervievează o adolescentă pe motiv că e eminentă? Dar Corina Drăgotescu, în schimb, o mândră-n toate cele, să coboare ea la statut de domestic!
In timp ce Becalii o înălța pe scara evoluției în ochii lui, intelectuala era sfâșiată, pur si simplu, între rictusul de nervi și deformarea colțurilor gurii într-un zâmbet amabil, iar capul ei se pleca în fața vremurilor pentru că nu se putea desprinde de trup să-și ia câmpii. A fost atât de înălțător, Doamne, iartă-mă! că am schimbat canalul ca să îndepărtez ispita!

La câteva zile, cei doi și-au intervievat alesul, pe Victor Ponta, tot la palat, Palatul Victoria, după care C. Drăgotescu și-a însoțit premierul în Afganistan.  
Acum, cu V. Ponta e o problemă: când dispare din cadru e ca și când s-a evaporat și din timp. Sigur, o piedică în calea uitării ar fi imaginile în care actualul premier apare cu o pălăriuță de camuflaj cu boruri ondulate într-un elicopter de armată. Arăta ca în caricaturile în care un adult cu bonețică de bebe se află într-un cărucior landou. Doar suzeta îi mai lipsea!
Deci, Ponta nu e borcan cu miere și, când le-a scăzut glicemia, cei doi s-au dedulcit tot din prăvalia lui Becalii care vinde, chiar dacă e o făcătură cu melasă! Avantajul  jurnaliștilor- analiști e că, în perioada campaniei electorale, Becalii e tot al lor, în timp ce rubrica SPORT se trage pe burtă până după alegeri.
Eh, ce e viata?!!!!
Noi n-am stat cu ochii pe ei dar am aflat din ADEVARUL că perechea talk-show-istă de la Rtv l-a intervievat aseară pe domnitorul Gigi, în calitate de candidat la primărie, cum o să resolve el problema câinilor vagabonzi. Corina Drăgotescu, deși dovedește că are stomacul rezistent, are o sensibilitate psihică deosebită pe care a liniștit-o, de-a lungul timpului, reușind să mute un aeroport pentru c-o deranja zgomotul și un primar, pe Adriean Videanu pentru că, în singura zi cu ninsoare dintr-o iarnă, acesta n-a ieșit pe străzi să-i dea presei să mănânce și ziarista s-a simțit părăsită. Acum, vrea să fie sigură că alege pe unul care n-o lasă la greu și la sărăcie: "Și câinii vagabonzi? Am câini în cartier de nu pot merge noaptea pe stradă", spune Drăgotescu. În acel moment Becali tună: "Îi împușc!".
Europarlamentarul presei românești care zicea acum câțiva ani la Radu Moraru că: E uniiii, asa dă proști, care când să duce acasă la nevastă și-i zice să se dăzbrace, aia nu vrea! și care, probabil, după părerea lui CTP, nu e așa alienat ca cei care votează partidul OTV sau partidul Voiculescu, a evoluat totuși, față de tinerețile lui. “Becali a mai povestit cum, atunci când era tânăr și păzea oile, apăra ovinele de câinii care le mușcau. „Băgam furca în el şi cu asta, basta. Care e problema ? (...) Mi-era milă, dar n-aveam ce face. (...) Îi băgam furca şi la revedere. Ce?", a spus acesta.”
După ce a fost omorât Ceaușescu, toată “disidența” mută din vremea comunismului sintetiza dezastrul în câteva cuvinte, repetate până la greață, în tentativa disperată de a se lepăda de vina de tristă amintire: Era doar un cizmar. Ce să ceri unui cizmar? deși dictatorul idiot n-a muncit niciodată. Se-nțelege, toți cizmarii s-au simțit ca niște nenorociți de parcă ei înșiși ar fi distrus țara. Apoi, când Becalii a fost făcut vedetă de presa liberă unii spuneau că e doar un cioban. Ce să ceri de la un cioban?! In momentul ăla, toți ciobanii au intrat în categoria profesională becală deși familia de nevertrebate în care se încadrează distrugătorii fotbalului românesc  este de valutiști. In câtiva ani, o să se spună: Ce să-i ceri, e doar un journalist!, deși iresponsabilii din presă nu sunt altceva decât niște profitori cărora banii le-au luat mințile.
Pe care și le vor recupera prin grija acestui sfânt în viață:  “Becali a declarat, joi seară, că principalul său obiectiv, în cazul în care va ajunge edilul Capitalei, este să construiască 10 biserici în fiecare sector”

luni, 21 mai 2012

ALEGERI 2012


NIMIC DE VOTAT

Inainte să debuteze official Campania electorală, a avut loc un reshuffle pe scena politică ce a dat ocazia reluării aceleiași discuții fără scop despre traseism alături de mirarea că un partid, PDL-ul, sucombă. Discuții fără rost, pentru că navetiștii între partide au existat întotdeauna, doar politica se face pentru grupuri de interese nu pentru ideologii, iar PDL-ul s-a devorat singur din propria prostie. Cel mai important lucru însă, pe care toată lumea s-a făcut că nu-l observă este faptul că acest traseism, chiar înaintea campaniei electorale, a împiedicat intrarea unor oameni noi în politică. De exemplu, dacă PSD-ul nu îngurgita organizația Frunzăverde de la Caraș Severin ar fi trebuit să propună figuri ceva mai noi care ar fi caștigat poate, avand în vedere prăbușirea partidului de la putere. Așa, se dovedește că politica e un club cu circuit închis iar electoratul se poate spune că n-are de ales, avand în vedere că oferta este  aceeași de 22 de ani. In același timp, politica se radicalizează și la noi, la stanga și la dreapta, cu mici întreruperi de stat cu picioarele în două luntrii, adică la centru, după cum îi aranjează pe unii sau pe alții. Mai exact, cei din dreapta își arată milostenia prin ajutoare pentru categorii sociale considerate defavorizate iar cei din stânga pupă icoane și dau bani la biserici. Beneficiarii, “săracii” votanți și Biserica, zic să fie primit și iau de la toți. Electoralul “călduț” este prins, astfel, ca-ntr-o menghină, între tarlaua capitalismului unde muncește și este plătit ca un sclav și adăpații de la stat. Electorat și nu prea, pentru că, neavând de ales, nu votează.  Când se va da rezultatul alegerilor, însă, fiecare partid se va lăuda că votanții lui sunt, în principal, absolvenți cu studii superioare, orice mai înseamna asta în zilele noastre, la fel cum televiziunile se laudă că publicul lor e din mediul urban, orice înseamnă urban în Romania. In realitate, și publicul de telenovele și cel ce se găsește în pelerinaj la moaște poate fi cât se poate de urban și de intellectual.
In ceea ce privește schimbarea de generație, deocamdată e din rău în mai rău. Am sărit de la bătrânul edec direct la clasa întâi primară cu cei doi politicieni apăruți după sfârșitul lumii. Discursul pentru presă pe care l-au ținut înainte de trecerea noului govern prin Parlament a fost unul de început de școală în care ei erau profesorii dar și învățăceii. Chiar a zis cineva că, probabil, ziariștii au plecat cu rățuște în piept de la conferința de presă. Apoi, la înscăunarea lui Ponta în postura de prim-ministru, ni s-a tăiat răsuflarea când am auzit că însăși mama prințului infantil a participat la înscăunare. A trecut ceva vreme și, după ce a înjghebat un govern alcătuit în funcție de ce-a găsit în cutia de Sugestii și Reclamații, noul Titolescu a rămas același purtător de cuvant al PSD-ului. Ponta, fă-te că lucrezi!
Presa, însă, e nebună după el! Toate posturile de știri întrerup transmisia de zeci de ori pe zi ca să-l dea pe el cum traversează strada sau cum anunță a mia oară ca va întregi salariile și pensile. Realitatea a împărțit, la un moment dat, ecranul în trei și pe margini erau doi invitați din studio, asezați, desigur , iar la mijloc Ponta în mișcare. Ca în prezentarea la Mannix . Sau la Pistruiatul. In scurtă vreme chiar și electoratului PSD o să i se ia de el.
De cealaltă parte, colega lui de bancă, tânara și discriminata pozitiv Roberta Anastase n-a reușit să scape de ch-ch-iala specifică anilor de liceu tot așa cum n-o să scape niciodată de cele 20 kg în plus.  Scena politică a sexului slab reprezentat este completată cu doamne robuste și tapate ca Sulfina, Rovana și culmea bretonului, Corina Dumitrescu, aspirantă la funcția de ministră a învățământului. Că veni vorba, în iarnă,în timpul manifestațiilor care au pus Rtv-ul din nou pe telecomandă, a fost invitată la emisiunea lui C. Striblea o profesoară de sport. O fată tânară și responsabilă care spunea că are o meserie pe care și-o face conștiincios, “eu îi învăț pe copiii să respire, spunea ea” , că e căsătorită și are doi copii și că, pentru c-a jucat toată viața după regulile bunului simț, se așteaptă să aibă o viață decentă indiferent de cine e la putere. Dac-ar fi știut Striblea, nici n-o chema! Liliana Ruse era disperată: Da’ ceilalți, de ce nu vă plac, întreba ea în gol. Dar profesoara o ținea pe-a ei: că n-o interesează politica și cadourile tâmpite pe care le trimit liderii de sindicat cadrelor didactice de Paște și de Crăciun. Acum, după ce-au venit “ceilalți”și după două tentative de miniștri eșuați, învățământul s-a ales cu tac-su, un lider de sindicat. Până la urmă profesoara nu va avea încotro și va trebui să se vopsească blondă pentru că i se va umple debaraua de vopseluri de păr ieftine de la sindicat.
Clasa pregătitoare ce vine după prăfuiala asta am văzut-o déjà la agapele organizațiilor de tineret ale partidelor: o altă generație care își dă seama că nu poate reuși prin mijloace normale dar care vrea să parvină cumva. La PSD mai prost îmbrăcate(îmbrăcați),în chinezării, la PDL, de prost gust, în costumații tigrate(lumea întreagă așteaptă să iasă definitiv din modă așa ceva) iar la PNL, direct dansatoare lascive, în ideea că “sportul” ăsta va ajunge sport olimpic. La ultima serbare de partid, Tăriceanu și Antonescu rânjeau de parcă atunci ieșiseră din apă. In costum de baie. Perechea țațelor, sexul tare aspirant, de la toate partidele, abia acum a învățat să-și dea pantofii cu cremă dar, în douăzeci de ani, va învăța și să-i lustruiască.
In rest, se poate spune că experimentul Romania pare să fi reușit, de la securistul controlor ceaușist la control freak american adică, de la dictatura de care eram conștienți la  democrația cu căpăstru și ochelari de cal. De la 1 Mai muncitoresc la 1 Mai birocrățesc. De la interzis politicienilor în biserică la Patriarhul Daniel închiriat cu ziua de Adrian Năstase. Isus Christos era déjà angajat pe afișele lui Vadim. Păi, dacă americanii au de ales între un fundamentalist religios și căsătoria între homosexuali noi de ce-am fi mai liberi! De-asta, chiar dacă intelectualii români cred că știu cu ce se mănâncă “dreapta”  și își permit să le dea lecții altora, tot francezii sunt cei mai liberi pentru că ei nu înghit shit-ul politicianului vedetă, a falsei familii, falsei credințe etc.
Colac peste pupăză, a apărut și filmulețul care, chipurile, a redescoperit originea poporului român așa că, dacă vreun pui de dac vrea să-și facă transplant de măduvă trebuie să-și caute rădăcinile în altă eră geologică. Parcă asta era problema noastră!


marți, 8 mai 2012

THE NEW GENERATION


Ani de zile ni se tot spunea că trebuie să moară generaţiile acrite în communism ca să se înnoiască lumea. Cum garda veche tot trăia şi nu se preda iar generaţii mai tinere nu puteau fi schimbate la mentalitate s-a spus că trebuie să mai moară şi alţii şi, după modelul “ai grijă ce-ţi doreşti că s-ar putea să ţi se întample!”, acum avem politicienii  “noua generaţie”. Victor Ponta, un discipol umil al lui Adrian Năstase care şi-a spanzurat symbolic organizaţia de tineret cu cravate roşii de pionier şi arivistul Crin Antonescu, tipologia obedientă faţă de superiori şi agresivă faţă de cei care îi ameninţă poziţia, un nimeni. Primul este a treia generaţie de emanaţi de stanga iar al doilea e un fel de copil de suflet al partidelor istorice care, pentru că şi-au rupt “sula”[1] în coasta lui Iliescu şi n-au reuşit să-l termine, au ajuns la acest lider de compromis care să-i placă şi nemuritorului revoluţionar. Totuşi, de la Ion Iliescu şi Petre Roman la Crin Antonescu şi Victor Ponta e aceeaşi distanţă ca de la un 10 pe vremea comunismului la aceeaşi notă maximă în zilele noastre sau ca de la o facultate de pe vremuri la o fabrică de diplome din zilele noastre. Capitaliştii, însă, îţi dau de ales. Dacă nu-ţi convine “democraţia chineză”, eroul Che Guevara şi învăţămantul îmbacsit românesc mergi la raftul din dreapta cu Oxford şi iei  singurul produs politic existent, Mihai Răzvan Ungureanu. El are şcoli înalte şi vederi înguste, proprietatea, de exemplu s-a îngustat până la 15% şi interpretează patriotismul într-o manieră foarte personală: Intre dreptate şi Romania, aleg Romania! zice el. A sintetizat bine, Romania nu funcţionează decat pe nedreptate. Pe drept, ar mai trebui construite puşcării. Nu-i nimic, generaţia următoare sună şi mai bine: generaţia Pro şi generaţia Antena.  Invăţământul, care va deveni din ce în ce mai creativ, se va exprima doar artistic, fără punct, fără virgulă, va îngrămădi cuvintele în stil Picasso, ca la televiziunile de ştiri. Generaţia educată la dreapta este obligată la munca de jos, “Do it yourself, adună-mi gunoiul!” fără ca Protecţia Copilului să se sesizeze, iar stanga îi iniţiază în cultul patronului iubit. Cand generaţia nouă se ridică copăcel îşi vede viitorul doar în mâna mass-mediei şi merge în continuare la cursuri de umilire gen Dansez ptr. tine şi Master Chef sau cumpără cursuri de recitator politico-artistic pe moşia lui Voiculescu. Acest, deja tupeu-dement, se vrea un fel de master-chef al noului guvern iar presa care, de fapt, îl ţine cu forţa pe Ponta, nu-l susţine, se face că nu vede.
Ca măsură de siguranţă sau plan B, presa propagandistică a branduit biciul Becalii cu care trosneşte de dimineaţă pană seara ţeasta necredincioşilor. Partidul făcăturii de presă se numeşte Noua Generaţie.

PRESA

Presa opiniatoare, tanără şi independentă, nu ca ăia vechi şi morţi, e complet bulversată de răsturnarea politică la care ea n-a avut nici o contribuţie. Pur şi simplu PDL-ul s-a prăbuşit din interior ca sufleul iar ucenicii master chef-ului Voiculescu s-au trezit c-au rămas singuri în concurs. In momentul ăsta, susţinătorii PSD-ului ar fi trebuit să se detaşeze un pic, doar au ajuns la putere, iar susţinătorii PDL-ului s-o lase moartă cum şi e. In schimb, pentru că ăştia n-au învăţat că ei ori nu contează în politică, ori fac mai mult rău, Ev. Zilei nu a publicat replica lui C.T.Popescu în care acesta compara agresivitatea lui C. Antonescu faţă de ziarişti cu a lui T. Băsescu. In fond, spunea o banalitate pe care o tot repetă până la plictiseală adică, de ani de zile îl compară pe actualul preşedinte cu Ceauşescu, Hitler, Tutankamon etc. Referitor la ultimele evenimente politice, cel mai imparţial ziarist de la Cătălin Radu Tănase încoace, a scris un articol în care simulează o atitudine critică faţă de guvernul Ponta şi o uşoară îngrijorare plasată în viitor, care sunt doar un pretext pentru oda din introducere: ““Prin urmare, miniştrii numiţi nu sunt igaşi, lăzăroi, sau udre, sunt în general profesionişti verificaţi, persoane fără „cazier” în materie de corupţie şi clientelism, unele agreate şi pe plan internaţional.”[2] Uau, ăsta e Gandul de Dimineaţa! Despre Dani, pupilul lui Voiculescu, cel cu conflictul de interese cat planul internaţional, nici un cuvinţel.
Voiculescu:Ponta si Constantin sa ia masuri rapide in doua luni
Ce nu vrea să admită presa e că, indifferent de rating, electoratul plasat pe scara evoluţiei mai sus decat electoratul lui Becalii şi Vadim nu-i permite să-i sufle în gură. Presa n-a făcut să fie ales Emil Constantinescu aşa cum îşi închipuie unii şi nici fraza “Credeţi în Dumnezeu?”. Presa, însă, i-a îngropat politic pe cei pe care i-a susţinut. La ultimele prezidenţiale, Mircea Geoană şi Crin Antonescu păreau chiar deştepţi şi interesanţi la B1 în timp ce pe mâna mogulilor arătau ca nişte jucării defecte. In acelaşi timp, faptul ca b1 şi caţiva jurnalisti l-au susţinut pe T. Băsescu la momentul acela părea ceva normal, avand în vedere campania nebună cu caseta de la celelalte posturi. Acum, însă, dacă EVZ se transformă în ziar de partid, se face de ras si le face şi politicienilor acelaşi deserviciu tot aşa cum CTP , cand încearcă să-l ajute pe dr. Arafat, mai rău îl încurcă.

GUVERNUL de răsunet mondial care tocmai s-a instalat, înţeleg că, timp de şase luni, nu va face decat să reîntregească salariile bugetare cu 8% faţă de 16% cat programase vechiul govern. Mai are în planul de perspectivă micşorarea tva-ului la pâine, ceea ce ar duce la scăderea preţului de la 1 leu la 0,83 lei. Ăsta da, răsunet! Copiii aceia pe care i-am văzut în reportajul Pro-tv mâncând pâine cu noroi vor mânca pâine mai ieftină cu noroi iar cei de la oraş vor lăsa ciubuc vânzătoarei sau vor pleca jenaţi cand va începe aia să caute restul cu atâta migală de parcă ar extrage ADN-ul cu mâna din firul de păr.
O altă măsură populistă şi ineficientă este impozitarea averilor mari care, de fapt, înseamnă micşorarea salariilor angajaţilor din mediul privat, că doar nu crede cineva că te lasă patronul să-i iei tu, stat, banii, ca să-i dai pe nimic. Am văzut pe post de nu-ştiu-ce, că nu e ministru plin, un sindicalist din învăţămant pentru liniştea guvernului şi proliferarea meditaţiilor. Sindicalistul în cauză s-a pronunţat împotriva interzicerii meditaţiilor la proprii elevi pe motiv că el are olimpici de pregătit. Asta ca să ştie toată lumea despre ce sunt olimpiadele! Apropo de asta, poate c-ar trebui să se verifice lucrarea fetei care s-a sinucis c-a ieşit pe locul 7 la olimpiada de astronomie pentru că, de-a lungul timpului, s-a dovedit că rezultatele la olimpiade sunt măsluite uneori. Ideea cu sindicalistul vine, probabil, de la Adrian Năstase care a potolit inflaţia ţinând bugetarii în cazărmi şi lăsând liderii de sindicat să se îmbogăţească. Inflaţie s-ar putea totuşi să fie pentru că, în lipsa creării de locuri de muncă, măririle de salarii, pensii şi chiar revenirea pensiilor nesimţite dau deficit bugetar, creşterea preţurilor etc..
Justiţia pare principalul motiv pentru care PDL-ul s-a destrămat şi Ponta a fost îndemnat să accepte postul de premier. Chiar din primele zile ale căderii guvernului Ungureanu, S.R.Stănescu-membru PNL, a apărut la Realitatea să spună că sunt prea multe procese în Romania şi s-a sugerat că trebuie schimbaţi procurorii Morar şi Kovesi. Tot atunci, ideologul şef Voiculescu s-a instalat în propria televiziune şi a început să dea indicaţii pe care nimeni nu le-a cerut şi să-i pregătească suspendarea lui T. Băsescu pe care doar Gadea şi marea jurnalistă şi scriitoare A. Stoicescu o mai vor.
Constantin:Am cerut ca padurile sa treaca la agricultura.

Il suspectăm, totuşi, pe Victor Ponta de bune intenţii având în vedere că a invocat slăbiciunea pentru organizaţiile de mediu ca să-i ia înapoi pădurile lui Voiculescu de la agricultură. El a mai zis şi altădată că nu vrea să stea sub bocancul mogululilor dar, pentru asta, ar trebui susţinut, ceea ce nu se întamplă pentru că dictatura presei există.

Constantin:Motivul:pentru ca asa este normal.
Peste toate astea, vine peste noi campania electorală învârtită în aceeaşi horă de zeci de ani, de către aceeaşi politicieni vechi dar noi pentru partidele la care tocmai au migrat, o nuntire nesfarşită pe o situaţie albastră şi un buget ca o jartieră roasă.


www.gandul.info  Tot înnainte! de Florin Negruţiu 03.05.2012

GUVERNUL PONTA. Cine sunt politicienii plătiţi de Corina Dumitrescu, noul ministru al Educaţieide de Ramona LOZNIANU, Ionela SAMOILĂ Postat la: 02.05.2012- Gandul



[1] După ce a fost preşedinte emanat de Revoluţie vreo doi ani, Ion Iliescu a anunţat că va candida la primele alegeri libere din Romania. Partidele aşa-numite istorice, ţărăniştii şi liberalii, i-au cerut să nu candideze la care Iliescu i-a întrebat de ce îi bagă sula în coaste.
[2] Cristian Tudor Popescu /  Cel mai bun guvern Ponta / www.gandul.info








sâmbătă, 21 aprilie 2012

CREDETI CA CEAUSESCU ERA TAMPIT?



GOSPODARIA TARANEASCA DE PARTID şi PROPAGANDA DE IMPORT: KILLING ME SOFTLY

Stăpănii ogrăzii din Coteaţa aurită numită propagandistic Casa Poporului, lăsată moştenire de marele ideolog Nicolae Ceauşescu, vor rămane la fel de mulţi, în timp ce, electoratul, se împuţinează văzand cu ochii. Un procent mic pentru politică dar un pas uriaş pentru capitalism. Pentru că, se ştie, interesul politicienilor din toată lumea este să domine, ca o castă, nemulţumiţii. Referendumul, care e democraţie pură, a fost aruncat în vreo debara cu mături unde nici femeia de serviciu nu face curat. Am tot fost avertizaţi doar, că marile decizii se iau peste capul alegătorilor. De asta propunerea de referendum a premierului Greciei, Papandreu, i-a băgat în sperieţi pe Sarkosy şi Merkel. Nu de alta, dar nu ne-am aşteptat! au zis ei, cand şi-au revenit din şoc. Dar ce, noi ne-am aşteptat?

joi, 5 aprilie 2012

CANCERUL IN PRESA

CANCER PRESS


În multe ziare se recomandă chiar 6 cești de cafe ape zi!

Ameninţările de presă sunt de mai multe feluri: de vreme rea, de sfarşitul pămantului, de cutremur, terrorism, asteroizi, explozii solare, alinierea planetelor, întreţinerea iarna, apocalipsa şi, binenţeles, cancerul care este o ameninţare mai frecventă decat cea meteo.
Practic, nu există zi în care acest cuvant să nu apară în ziar, într-un context sau altul adică inclusiv în articole care nu dau de bănuit.
De exemplu, în Gandul, în articolul din 14.02.2012, “De cate ore de somn are nevoie un adolescent. STUDIU”. In afară de faptul că, în astfel de studii, cercetătorii se contrazic pe ei înşişi, în cazul de faţă - adolescentul nu mai are nevoie de 9 ore de somn cum se credea ci doar de 7 - aşa-zisul studiu sare din titlu şi proferează ameninţări şi la adresa adulţilor. Astfel, în cazul bărbaţilor care dorm puţin şi sexul e mai puţin, pe cercetători îi freacă grija mult de treaba asta, iar în cazul femeilor care dorm puţin, “combinat cu un stil de viaţă pasiv”- asta ca să relativizeze rezultatul aşa-zisei ştiinţe, poate cauza cancer, inclusiv mamar.