joi, 3 februarie 2011

PROFESORI SI INTELECTUALI

“TOT AL NOSTRU!”

Săptămana trecută s-a întamplat o tragedie îngrozitoare care a stat pe ecranele televizoarelor mai puţin decat o înjunghiere la carciumă sau decat fata cu ştrampii groşi de iarnă asortaţi cu tutu, de la Meteo.
Această întamplare nenorocită vine de la Iaşi unde un copil de 14 ani, numai 9 şi 10, Dumitru Grecu, elev în clasa a opta la şcoala din Brăteşti, com. Stolniceni-Prajescu, s-a sinucis după ce a fost prins cu o unitate de calculator sub haină şi a fost terorizat psihic pentru un presupus furt. Stirea a fost cenzurată după placul televiziunilor şi ziarelor aşa încat să reiasă că bietul copil s-a sinucis pentru că “a exagerat consecinţele faptei sale” şi fără să-şi asume nimeni nici o vină. S-a lăsat impresia că un lucru e sigur: copilul a vrut să fure unitatea. Doar la început s-a prezentat şi varianta elevului, aceea că a vrut să-şi tragă nişte jocuri pe calculatorul lui, de unde reiese că n-avea de ce fura ceva ce avea şi el acasă. In plus, doar la Prima am văzut cand bunicul băiatului spunea cum a fost scos bietul copil la “careu” şi a fost făcut de ras. Incredibil!

vineri, 7 ianuarie 2011

REVOLUTIA ROMANA SI DEMOCRATIA ORIGINALA

Dispreţul comuniştilor

Lumea nu ştie dar, după picarea comunismului, majoritatea secretarilor de partid, mari şi mici, s-au retras fără să le ceară nimeni asta, ca să nu mai spun că unii s-au retras de prin ’87 pentru că, in interior, informaţia despre căderea blocului communist ajunsese deja. Așa că, putem să ne imaginăm cum stau ei, în viluțele modeste dar îndestulătoare, și privesc relaxați la ce s-a ales de lumea asta după ce țara a scăpat de regimul lor. Iar, în imaginația noastră, acești foști potențați comuniști nu pot decât să râdă de noi, eliberații dintr-un jug în altul.

Asta, în primul rând, pentru că propaganda comunistă era soft față de ce este acum. În fabrici, școli, alte instituţii, criteriul după care erau aleşi aceşti secretari de partid era, după cum auzeam la membri de partid: să nu ne ţii în şedinţe! Adică, activitatea de partid se reducea la întocmirea unor procese verbale care consemnau orice discutau ei acolo şi la plata cotizaţiei. Se practica un communism minimalist, doctrinar vorbind, pentru că, orânduirea de bază în care am trăit era dictatura ceauşistă. Ceauşismul, termen pe care l-au prelut personae importante, CTP, Hurezeanu, fără să spună de unde, se menţinea prin ameninţare directă și atât iar asta simplifica foarte mult lucrurile. Renunţaseră de mult la ideea de a mai convinge pe cineva. Pur şi simplu trebuia să ştii de frică. De exemplu, într-o alimentară cu coş, nou deschisă, la început a băgat şi mâncare. După care, ori că n-a mai fost, ori că se fura, în orice caz s-a împuținat din zi în zi până s-a cam terminat. Probabil că cineva s-a plâns, pentru că, imediat locul s-a umplut de securişti plantaţi printre rafturile cu conserve de peşte, conserve de fasole dar și sticle de vin şi, care cum intram, nu mai aveam nimic de zis ba chiar puneam mai multe cutii în coş că una era prea puţin iar oferta era de nerefuzat.  

Odată Ceauşescu mort, cei care stăteau plantați printre rafturi nu știm ce-au ajuns dar majoritatea directorilor și secretarilor de partid n-au aşteptat să asculte chiar toate insultele aşa zişilor capitalişti şi s-au retras, majoritatea la pensie. Evident, ramura a mai proastă, a oportuniștilor, s-a înfipt în FSN, la șefia sindicatelor etc. Așa s-a făcut loc unor nepricepuţi, care altfel n-ar fi avut nici o şansă de a ajunge în posturi de conducere, care să “managerieze”, când nici dracu’ nu ştia ce înseamnă asta, dar care au falimentat tot, intenţionat sau din prostie.

Adevărul e că, în afară de “teroriştii” lui Iliescu, nimeni nu ştia ce o să fie nici în timpul “revoluţiei”, nici după dar faptul că am fi fost toți prostiţi cu televizorul în decembrie “89 nu e adevărat. Nu pentru că am fi fost noi perspicace, ci pentru că nimic nu era credibil. E adevărat, totuşi, că nici nu zicea lumea că totul e un fals. În timpul transmisiunilor de minciuni, oamenii nici nu săreau în sus de revoltă, nici nu se panicau dar nici nu îndrăzneau să-şi spună părerea. Doar aprobau fără tragere de inimă, în treacăt: aşa e, ăsta nu vrea să plece; trebuiau să-l împuşte, altfel nu se retrăgeau securiştii lui şi mureau oameni. După care îşi turnau de băut sub pretextul c-aveau ce sărbători dar şi ca să-şi relaxeze conştientul şi ciocneau paharele ca să facă un pic de zarvă când rămâneau fără conversaţie. Aia a fost ultima dată cand românii au mai “socializat” şi ultima oară când au mai avut ceva în comun: am scăpat de tiran!

Altfel, trasoarele care luminau ca nişte petarde, inclusiv pe la urechile emanaţilor din balcon rămaşi neatinşi, păreau o secvenţă din Războiul Stelelor şi, din păcate, deşi au murit oameni, nu lăsau impresia că e pe bune. Mixajul de împuşcături, ameninţări cu apă otrăvită, sârbe şi “Wonderful life” făceau ca toată transmisia să fie un videoclip. Tot din păcate, n-a strigat nimeni “jos comunismul” şi nici nu l-a gândit. Oricât le-ar fi ruşine unora să recunoască sau oricât ar vrea unii să ne prostească în faţă, românii nu cunoşteau altă formă de “orânduire” şi adevărul e că voiau doar să-l dea jos pe Ceauşescu, să nu mai dea şpagă, să plătească ce-i care au furat, cei care le-au nenorocit viaţa, să muncească fiecare pentru el şi să nu-i mai ţină pe alţii în spate.

Noi, cei care nu ieşiserăm din ţară, aveam în cap vreo trei lucruri despre capitalism: secvenţa de film în care nişte hamali mergeau în fiecare zi în port cerşind disperaţi ceva de lucru iar nişte vătafi îi dădeau la o parte pe cei mai neputincioşi şi-i insultau pe toţi sau chiar îi loveau; o demonstraţie de amploare, la New York cred, într-o perioadă cu şomaj mare unde, persoana intervievată spunea: sunt absolventă de medicină şi nu mi-am găsit nimic de lucru, dacă mi se va cere să mătur pe străzi, o voi face iar ultima şi cea de pe urmă, era şi amuzantă: o secvenţă dintr-o prezentare de modă unde modelele defilau cu nişte chestii ridicole pe cap iar Florin Mitu a zâmbit ca o părere, că mai mult n-avea voie, şi-a spus: desigur, femeile românce n-ar purta aşa ceva. Iar noi râdeam de muream pentru că, slavă Domnului, aşa era.

Să fim serioşi, până la revoluţie noi ne uitam la filme cu cowboy, de-asta Sclava Isaura, cel puţin la început, a avut atâta success. În treacăt fie spus, în ceea ce priveşte prezentatorii de televiziune, urâţenia şi defectele (de vprbire, de inteligență) erau interzise, doar libertatea de exprimare le-a pus în drepturi.

De asta, mă gândesc că acei comunişti care s-au retras singuri după lovitura de stat se prea poate să se uite dispreţuitori la opera de artă modernă din materiale reciclabile clădită de Iliescu şi libertatea presei. Arta modernă fiind dogma americană formată din capitalismul de castă şi egalitarismul de turmă iar reciclaţii fiind bogătaşii comunişti transformaţi în capitalişti de către stat prin legi speciale. Tot din fasci… pardon, din minunata lume mai nouă fac parte și distrugerea industriei şi transformarea muncitorilor în “the untouchable” înainte să apuce ei să spună cui îi era cald şi bine sub dictatură şi cine îi cerea şpagă. I-au hăituit atat de mult afară din ţară până când n-au mai avut cu ce să-i plătească pe bugetari.

Acum, disidenţii din clubul “Noi măcar n-am făcut nimic” nu înţeleg de ce nu li se recunosc meritele. Poate pentru că n-aţi făcut nimic nici după: clădiri monument istoric au fost dărâmate chiar şi anul ăsta, bieţii moştenitori se plimbă în baston conştienţi, probabil, că hoitarii comunismului îi vor purta prin tribunale până la moarte, învăţământul e distrus de pile şi de posesori de diplome pe care nici un privat nu le-ar accepta, de Crăciun vor orăcăii retardele în locul colindelor şi asta chiar în şcoli. Păi, dacă bibliotecara de universitate care a dansat cu poalele în cap în şcoală a candidat la un post similar în Bucureşti, prin urmare n-a primit interdicţie de a se mai apropia de zona asta, la ce să te mai aştepţi? Limbajul împănat de neologisme rare sau Hans-premier nu ne fac nemţi şi nici nu ne rezolvă nouă 50 de ani de communism şi 20 de ani de antieducaţie. La fel cum “noi n-am abordat limbajul communist” nu-ţi dă voie să te compari cu Herta Muller. Că doar, Ceauşescu n-a dăinuit atât doar datorită cenaclului Flacăra al lui Adrian Păunescu!

luni, 20 decembrie 2010

1 DECEMBRIE. ZIUA NATIONALA A ROMANIEI

Ziua pro-dependentă

1 Decembrie. Ziua meteodependentă. Duminica în zi de lucru a bugetarilor şi sărbătoarea televiziunilor. Momentul paradei militare la concurenţă cu Harry Potter, un model de success Sandra Brown cu vaj-haţ în loc de sex total. Cea mai cainoasă zi din an pe care n-o sărbătoreşte nimeni, doar presa face un ban din ea. Meniul de zi specială a fost după interesul fiecărei televiziuni, de la caz la caz. La Realitatea, de post, cu pensionari stand la coadă cate două zile pentru ajutoarele de la Europa care sunt suficiente pentru toţi dar tradiţia e tradiţie şi legătura cu trecutul glorios ceauşist cand tot ei cumpărau tot şi vindeau la speculă e ca stransura de mană tovărăşească. O fi memoria conştientă a romanilor scurtă dar subconştientul n-aruncă nimic.
Apoi avem, desigur, pro-tv-ul, principalul sărbătorit care a primit onorul militar înaintea tuturor, ceea ce face galceava dintre Emil Boc şi golănaşul Geoană inutilă fiindcă asta nici nu mai e ziua Romaniei de vreme ce a fost confiscată de o televiziune.Anul ăsta n-am mai văzut-o iar pe regina sprancenelor dar, în maniera şmecherească, pro-tv-ul a amestecat poveşti despre oameni excepţionali cu divertisment hahaleros şi vulgarităţi.. La TVR, Marina Almăşan a încercat, ca de obicei, un soi de o plictiseală întreruptă doar de precipitarea prezentatoarei spre prim-plan. Binenţeles n-au lipsit discuţiile interminabile şi inutile pe tema dacă e romanul mandru sau nu că e roman şi dacă nu e, de ce nu e?
Păi, dacă şi ciobanii din emisiunea lui Măruţă s-au simţit “pipăiţi” cand le-a cantat nişte porcării cantăreaţa din Clejani, care dacă n-ar fi atat de tampă ar fi “soprană” în domeniul ei, ca să nu mai vorbim de ploaia de dezacorduri gramaticale cu care a împroşcat telespectatorii mai ceva ca o maşină de gunoi care calcă în viteză o baltă.
Noroc de capul celor ce muncesc la privat că au fost scutiţi de o parte a acestui festin din care nu s-au infruptat cu plăcere decat cei care şi-au călcat semenii creştini în picioare pentru o porţie de ciolan cu fasole. Aştia din urmă trebuie că sunt mandri de ei pentru că de fiecare dată ies în faţă fără ruşine.
De departe, însă, condiţiile meteo au fost ciuca bătăii, de aici şi discuţia despre schimbarea zilei naţionale. Adică, într-o zi cu soare, poporul ar ieşi oricum la iarbă verde şi ar sărbători şi ziua naţională că tot e paharul plin iar micii ar sfarai ode glutamate spre cer în timp ce maşinile parcate între gunoaie ar regurgita retardele cu specific “naţional”.
Cat priveşte vremea, e ca un făcut. In fiecare an e tot mai frig iar anul ăsta, de 1 decembrie lapoviţa a poleit străzile la propriu iar un vant rău a plesnit chiciura în tot locul şi-ar fi omorat pe cine-i stătea mai mult în cale. De-a doua zi s-a moinat şi poporul s-a eliberat de haina contrafăcută de sărbătoare, doar Realitatea mai dezbatea despre “onor” dar ei nici nu ştiu că Geoană a pierdut alegerile şi încă mai speră ca Vantu să nu-i lase cu “pateu’ în gură”.
Pană la urmă, de ce nu-şi sărbatoresc romanii ziua naţională? Poate pentru că noua “dogmă” le fură continuu libertatea de conştiinţă sau poate că nu vor să fie generaţia pro care s-a aşezat ca o coajă ca să oblojească maldăre de minciuni despre cine a ţinut comunismul, cine sunt criminalii revoluţiei şi ce dracu e carcaletele ăsta ceauşisto-neo-capitalist.
In ceea ce priveşte alegerea unei noi zile naţionale cred că romanii sunt mandri de abilităţile lor tehnice şi un inventator, eventual din aviaţie, ar fi acceptat şi sărbătorit iar imnul ăsta milităros, pe care n-o să-l cante nimeni niciodată, ar trebui înlocuit cu Rapsodia Romană.

miercuri, 10 noiembrie 2010

MOARTEA LUI ADRIAN PAUNESCU

Inmormantarea poetului social

Moartea poetului Adrian Păunescu, în afară de faptul că a băgat marfă în weekend, a reuşit, fără să vrea, să facă un tablou al ceauşismului din care nu doar personajul în discuţie a ieşit rău, cum ar crede unii.
In primul rand, Bogdan Chirieac a încercat să arunce vina în zona Traian Băsescu pentru că poetul s-ar fi plans de mai multă vreme că e bolnav dar n-ar fi fost trimis la o clinică in străinatate, de unde toată lumea a dedus ca militantul socialist trebuie că nu şi-a permis de nu s-a dus singur. Apoi, angajaţii de la Realitatea au trecut la emisiuni cernite în care s-au perindat invitati care le-au făcut emisiunea pentru că ei habar n-aveau. Totul pe fondul musical “Rugă pentru părinţi”, o melodie pentru care nu mai e nevoie de bocitoare şi care i-a făcut pe unii copii participanti la cenaclu, acum părinţi, să-si plangă singuri de milă.
Uimirea principală a “jurnaliştilor”din televizor era cum de se strangeau atatia oameni la cenaclu pentru că presa, cu tot managementul importat din America, n-ar reuşi în veci să adune asa audienţă ca să nu mai spunem că nu “cantă” nimeni cu ea.

vineri, 1 octombrie 2010

MISCAREA SINDICALA sau Epidemia de birocratie

“oricat de mari ar fi (salariile), noi avem familii care şi ei sunt bugetari”-o mitingistă


In Romania n-a fost niciodată vreo formă sănătoasa de guvernare: comunismul era de formă, capitalismul la fel iar democraţia ţinută sub control să nu i se urce cuiva la cap. Pe fond, ţara noastră, împărţită şi acum în principate şi voievodate în care romanii trăiesc divizaţi pentru că infrastructura îi ţine la distanţă, a fost şi este o oranduire de tip fascist.
Fascismul communist era doar un cocon pentru un alt tip de fascism care împărţea ţara în clase sociale, privilegiaţi şi plebe, în care, privilegiaţii fiind deasupra legii, examenelor şi cu neputinţa de a muncii acolo unde le era locul de drept, erau clasa conducătoare.. Pentru ei se trucau examene, se inventau posturi de birocraţi şi se răspandeau zvonuri cum c-ar fi de familie bună. Au intrat în capitalism ţinandu-se de mană ca-ntr-o meditatie transcedentală, ţinandu-se de neamuri, cuscrii, fini etc., înmulţindu-se în interiorul castei (într-o colonie de maimuţe, o parte dintre ei ar fi fost alungati din grup ca să nu devină incestuoşi şi să se tampească), si chiar s-au împuternicit. Au ajuns, în final, să fie o mare familie, pană şi slugile le erau neamuri, şi-au început să se simtă bine abia cand şi-au dat sporuri ilegale si si-au dublat veniturile faţă de cei din mediul privat. Se simteau bine de Paste, de Crăciun, la plecarea si la venirea din concediu cand primeau un spor de acomodare. Acum, cu “lipoaspiratia” asta înainte de vacanţa de vară, guvernul le-a luat toate “bucuriile”, cum zicea o sindicalistă, spre stupefacţia sclavilor de la privat care nici nu-şi reveniseră din socul celor 24 mil. ale şoferilor RATB. Noroc c-a sărit cineva la cap şi le-a dat liber două zile de Rusalii cand nu se munceşte că e rău de trăznet! Privaţii s-au speriat cand au văzut şoselele goale şi şi-au dat seama cine-şi permite să circule zilnic cu maşina şi să sufoce traficul.

luni, 23 august 2010

TRAGEDIA DE LA MATERNITATEA GIULESTI

EXEMPLELE NEGATIVE SUNT EXCEPTII. AVEM NISTE DOCTORI EXCEPTIONALI


Tocmai cînd îi era lumea mai dragă presei leneșe, dar și analiste politic, adică pe cînd se culegeau ultimele scursuri din inundații și se mai scurgea o lacrimă și-un ban în poala vreunei muieri ce se dădea de ceasul morții fiindcă i-a intrat noroiul în casă, iar Realitatea și Antena făceau acte de caritate cu banii altora, a picat din cer o nenorocire adevărată pentru care ziariștii lu’ Pește au fost nevoiți să se ridice în capul oaselor din fotoliile tip talk-show unde stăteau cam demult tolăniți și digerau miliardele de la moguli, ca șerpii boa după ce-au înghițit o vacă.

Tragedia de la maternitatea Giulești, care constă în arderea de vii a nou-născuților într-un incendiu izbucnit dincolo de o ușă încuiată cu grijă, este atît de mare încît nu poți să zici “Bine că n-a fost mai rău!”. Tot răul posibil s-a întîmplat pentru că a avut la dispoziție tot timpul, adică atît cît le-a luat asistentelor și infirmierelor să se cinstească de Sf. Maria și să se simtă ca acasă la acest loc de muncă pe care îl consideră propria moșie.
Acu’, aşa bani mulţi ca din nenorociri, din nimic altceva nu se fac, că de-asta unii chiar au lăcrimat înduioşaţi la gîndul că li se umplu buzunarele.

duminică, 18 iulie 2010

MOARTEA MADALINEI MANOLE

Sinuciderea unei frumoase cantarete

Pe o secetă de informaţii şocante de crăpau televiziunile ca pămantul lăsat parloagă, în ciuda inundaţiilor care au început să plictisească pe toată lumea, s-a întamplat o tragedie cu rating în toată ţara care a umflat buzunarele cioclilor din presa teroristă care crede că are dreptul să ne bage camera în… oriunde şi să ne expună public.

Sinuciderea acestei cantăreţe care a păcălit pe toată lumea cu vorba ei precipitată, care îşi găsea cu greu cuvintele, singurul ei defect, a lăsat toată ţara cu gura căscată, ca proasta, uimită mai mult de îndrăzneala ei decat de faptă în sine. Cum a simţit miros de nenorocire, presa hulpavă s-a repezit să rupă bucăţi din ea şi să relateze după puterile ei, că de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere, tot felul de informaţii de interes naţional cum ar fi cum se numeşte otrava, de unde poate fi ea procurată şi ce cantitate e necesară ca să mori în cateva minute adică repede, după părerea lor, de parcă minutele alea dinaintea morţii ar fi echivalente cu minutele de taclale de la Realitatea. Televiziunea unde paşte şi culmea jurnalismului şi a imparţialităţii d-l C.T.Popescu şi de care se delimitează dumnealui din cand în cand ca UDMR-ul, prin anii ’90 de Lazlo Tokeş, ar trebui pur şi simplu desfiinţată pentru c-a dat informatia asta trei zile continuu în ciuda faptului că, inclusive pe acest post, invitaţii au avertizat asupra pericolului unei epidemii de sinucideri. Televiziunea falimentară a sceleratului care crede că furăciunea din gestiune şi înşelarea oamenilor înseamnă speculaţie financiară, voia, probabil, să declanşeze un val de sinucideri în masă ca să manance şi ea o paine. Acelaşi lucru pe care l-a încercat şi CTP cand a spus că vor muri mii de oameni dacă scad pensile, asta după ce Realitatea “prevedea”,in fapt “îndemna la”, sinucideri în urma pierderii locului de muncă la stat, adică să moară domnule cineva, să se sinucidă ţara ca să-l învingă ei pe Băsescu.

Nici alte televiziuni nu s-au lăsat mai prejos, de exemplu PRO-tv a ieşit în prima zi cu Andreea Esca îmbrăcată în negru, de parcă murise Loredana Groza şi "cultura" ei oribilă, şi, desigur, cu reporterul de groază Cătălin Radu Tănase, ştiţi ăla care a pus nişte păpuşi în vatră cand a transmis tragedia unor copii arşi de vii în casă. Băiatul ăsta crede că face eseuri, e insuportabil de mediocru cand vine vorba să povestească ceva, oricat de simplu. La fel a devenit şi omoloaga lui de la tabloidul politic Realitatea, ştiţi, fata aia care zici că bea pană tarziu iar dimineaţa se dă jos din pat şi se duce direct la serviciu îmbrăcată în aceleaşi ţoale, fără să se spele pe ochi, nespălată, nepieptănată, ţinandu-şi echilibrul cu ajutorul punctului fix, care ne-a povestit pentru a mia oară despre otravă, chiar de la înmormantare şi de fiecare dată a fost dublată de un reportaj pe larg cu popularizarea siturilor, doar-doar cei 3 mii de sinucigaşi pe an vor da otrava pe gat într-o zi, dar nimic. Asta numai din cauza lui Băsescu care a zdruncinat încrederea în presă!

Invitatii, din fericire, n-au fost toti de tagma presei, De exemplu d-na doctor Monica Pop, cunoscută prin faptul că se străduieşte de ani de zile să scoată după piaţă nenorocitele alea de petarde care lasă copii orbi de fiecare Revelion, s-a înfipt în gatul canoanelor bisericeşti care îi condamnă mai mult pe sinucigaşi decat pe criminalii în serie. La fel şi Val Valcu care le-a atras atenţia preoţilor că regulile astea le-a inventat biserica mult după Hristos. Eu ştiu că Patriarhul Teoctist a spus că, după părerea dumnealui, toţii sinucigaşii îşi pierd minţile, altfel n-ar putea să-şi ia viaţa.

In rest, mulţi şi-au dat cu părerea şi-au apelat la statistici, de parcă ar fi obligatoriu să ne incadrăm cu toţii în ele. N-au lipsit, cum era si normal, muierile cu rulouri de grasime pe gat sau cele cu faţa pungă care au acuzat-o pe cantăreaţă de vanitate, asta în timp ce ea le privea din fotografii, de o frumuseţe incontestabilă si cu o privire care le-a poşmogit şi mai mult de invidie. Adică, în zilele noastre, cand televizoarele sunt pline de tarfe gătite şi operate estetic, frumuşica naturală care s-a îngrijit pana la 43 de ani atat de atent încat arăta de 23, n-avea voie să fie vanitoasă, de parcă o putoare şuncoasă care iese pe stradă cu şpilhozeni care-i delimitează zona inghinală e mai credincioasă şi mai modestă decat o femeie care-şi conserva şi preţuieşte frumuseţea. Slavă Domnului, pentru cele două intervenţii inteligente, Mihai Trăistariu care a povestit fără patetism cum era foarte demoralizat după ce i-a murit tatăl în perioada adolescenţei şi cum mergea la mormantul lui şi se ruga şi Dana Grecu care ne-a spus că, avand un accident de maşină din care a avut noroc şi-a scăpat cu bine, i s-a oferit ocazia să ia in considerare faptul că, la un moment dat, ar putea fi nevoită să-si schimbe meseria.
O altă categorie de intervenţionişti, cea scelerată, este cea a bigoţilor, între care Daminescu se incadrează deja la violenti, urmat de d-na Monica Tatoiu care face parte din acea categorie de personae cu o viaţă “tumultoasă” care se pocăiesc brusc şi ne sperie pe toţi cu “Domnul”. La drept vorbind, creştineşte ar fi fost să nu dea nimeni cu piatra şi să spună Doamne Fereşte în faţa acestei nenorociri care ar fi trebuit să ne lase muţi o vreme. N-am evoluat deloc de la “Gaiţele” încoace, ne îndopăm, barfim, vorbim pe mobil şi ascultăm zoaiele din televizor pe fond de retardele, în acelaşi timp.

Unii ar spune că barfa şi invidia proiectată asupra unei personae, poate omora acea persoană. La fel şi cei care nu se pot pune în pielea altuia şi tratează sensibilitatea cu sadism sau se dau exemplu pe ei lăudandu-se: unii c-au avut credinţă, alţii că s-au ţinut tari. In realitate “amandouă sunteţi proaste”, cum ar zice D-l Goe. Sinuciderea este o predispoziţie mai mult sau mai puţin accentuată care se cronicizează ca orice boală, eventual din lipsă de îngrijire. Deşi s-a spus că şi-a întemeiat o familie doar ca să le aibă pe toate, e mai probabil că ea voia sa creeze în jurul ei un mediu normal ca să-si spună sieşi ca totul e în regulă cu ea. Iar depresia post-natală nu ţine doar şase luni, poate fi şi pe viaţă. S-a mai vorbit şi despre inadaptare şi aici chiar ne-am enervat pentru că de 20 de ani ni se cere să tolerăm, să ne adaptăm şi să nu ne fie scarbă de ceea ce ni se spune c-ar fi gustul publicului, o minciună ordinară pentru că nu publicul hotărăşte în realitate.

Cu promovarea potrivită poţi să faci toată ţara s-asculte jazz, dacă vrei, dar presa a ales retardelele, în schimb. “Educata” de Teo le-a făcut celebre şi pro-tv-ul care o promova de dimineaţă pană seara iar acum, noi cei care nu le-am ales, le ascultăm obligatoriu.
Cat priveste gusturile in muzica, fiecare cantăreţ are nişa lui iar D-l Moculescu avea dreptate: şi Angela Similea are încă publicul ei dacă a fost solicitată de o companie de asigurări. Televiziunile, însă, vand doar moarte, după ce, tot ele, au creat o ţară de pomanagii. Acum că s-a băgat marfă şi-au făcut buzunarele doldora pentru că neruşinarea ţine loc de conştiinţă la ăştia.

Oricum, piedicile în promovare puteau să contribuie dar nu să producă o depresie care durează, cred, de mai mulţi ani de zile decat s-a presupus. Dacă e adevărat că în billet spunea “nu mă mai simt frumoasă” şi “nu mă mai suport”, asta nu înseamnă că era vanitoasă, cum cred “uratele” ci confirmă exact depresia: nu se mai recunoştea cand se uita în oglindă. E o nenorocită de transformare care se produce cand cineva suportă de prea mult timp în sinea ei o situaţie. A crezut că rezistă şi n-a rezistat. Se-ntamplă. Oamenii, artisti sau nu, trag de ei crezand că nu pot să clacheze sau refuzand sa clacheze, pana nu mai pot controla nimic.
Cei cu tendinţe suicidare trebuie să-şi pună o întrebare din timp: unde se duc după ce mor, pentru că, se pare, nimeni nu scapă de probleme printr-un asemenea act. Ar fi prea simplu. In plus, trebuie să ştiţi că dacă rezistaţi pană cand renunţaţi definitive la idée o să fiţi puternici şi răzbunaţi. E ca şi cand ceva important v-ar aştepta la un moment dat în viaţă şi ceva rău v-ar împiedica să ajungeti acolo. Din păcate, sinuciderea nu e o victorie chiar dacă aşa pare, pentru moment. Si încă ceva: nu vă puneţi ferestre asa mici la casă, lăsaţi Soarele să încălzească interiorul şi să usuce umezeala ca să nu vă simţiţi ca într-o pivniţă.

P.S. Intre timp s-a aflat că biata fată dragă se măritase cu familia Tanacu iar ce spune tatăl Mădălinei este confirmat de atitudinea de ţărănoi a burlacului întarziat care cand respiră, miroase fustele lu’ mă-sa, sărăcia de soacră care s-a instalat în casa cantăreţei. Soţul “îndurerat” de oftică fiindcă a fost “lăsat” s-a exprimat referitor la fosta soţie cam aşa: “vreau să-mi plang femeia”. Acum avem un motiv în plus să trăim: să-i vedem pe ţărănoii ăştia puşi la locul lor, pe banii lor.

marți, 13 aprilie 2010

ARESTAREA LUI CATALIN VOICU

PRESA DE PASTE

Astăzi, Realitatea şi-a propus să vorbească din nou despre tragedia din Polonia pentru că incă se mai poate manca o paine din nenorocirea asta. Paine cam nemestecată, ce-i drept, pentru că se simte prin prafu’ după ecran ca toti ard de nerabdare sa se-nfigă în discursul lui Traian Băsescu de la B1. Ce ţi-e si viaţa, cand trebuie să te rogi de Becali şi de Vadim să te injure ca să ai şi tu serviciu, cand se-nghesuie evenimentele şi norocul se împarte la toţi. E ca la poker cand ai o mană prea bună: ori nu-ti dă nimeni, ori toată lumea e servită.
Bănuiesc că vorbele lui Băsescu vor fi legumite pană la solstiţiul de vară pentru că despre poporul polonez doar istoricii pot să vorbească în cunostinţă de cauză iar poporul roman de cultură eclectică: grătar-retardele şi ţoale cu stărluci, se plictiseşte. In plus, lumea bună nu prea mai vine pe la emisiunile unora aşa că moderatorii se trezesc vorbind istorie cu vreun “analist” şi, în lipsă de altceva, îl citează pe CTP unui invitat polonez, la care nici nu m-am uitat de groază cand am auzit că articolul conţine o duhoare de “baligă scurtă de cal”. Era pe la ora mesei. Doamne, bine că mă hrănesc haotic!
Chiar şi pană la această nenorocire, presa a avut un os de ros taman în Postul Pastelui, dar, ce zic eu, chiar în Săptămana Mare. De cum au apărut înregistrările, a luat fiecare cate un zgarci, pe alese, de care a tras cat a putut şi, pentru că nu îndrăzneau să-l răzbească, îl dădeau altuia. Pe scurt, este vorba de un miliţian-avocat, Catălin Voicu, un arc peste timp ca si Iliescu, un exponent al mafiei indigene, de care Iliescu zicea ca noi n-avem, că aia e doar în Italia. Caraghiosul ăsta avea legaturi cu şefi de poliţie şi judecători cu care împărţea banii si avea planuri de viitor pentru construirea unei reţele şi mai şi.A fost unul dintre consilierii lui Iliescu şi protejatul lui Vanghele si al lui Geoană care vroiau să-l pună ministru de interne. Cam p-aci ne apropiem de măduvă dare eu zic că încă n-avem dinţi să-l spargem aşa că deocamdată o să-l îngropăm. Numai să nu uităm unde l-am pus!Apropo, Hrebelciug unde e? O fi bolnav?
Prostovanul era atat de periculos încat nici PSD-istii nu l-au vrut ministru, în schimb, parlamentari din toate partidele au votat împotriva avizului de arestare, probabil pentru că dobitocul îi avea la mană. In mod normal ar trebui zburati toti din magaoaia ceauşistă. La un vot distanţă, după cateva leşinuri şi urări de sănătate pe toate televiziunile înşirate în săptămana mare, burtosul a fost arestat şi “firea-i simtitoare” a fost luată dracu’ după ecrane înainte să se ia si la noi anxietatea lui depresivă. Ne-a lăsat în schimb palpitatiile care s-au activate în Vinerea Mare cand, dacă-i dădeau drumul, ne alegeam cu un coleg pentru Gigi Becali la Parlamentul European. O parte din poporul ăsta de “crestini” a cărui singura manifestare civică este să iasă în stradă si să bazaie după primarii corupţi, l-ar fi votat de milă. Asa că, presa a umblat cu el ca cu ou’ si-i ura de sănătate şi-n culcare şi-n sculare, vorba-ia, măcar să-l bagăm în iarna dacă n-o duce pană Ignat.
Sigur că mafia din justitie, poliţie, politică etc. nu a fost o surpriză pentru nimeni dar limbajul din lumea bună a judecătorului Costiniu care se jură pe nepoţi nu se-ntalneşte la noi oamenii simpli, doar la ăia care-si fac nunţile în mijlocul străzii.
Aşa că, ce să vorbim noi despre Polonia care s-a opus nazismului, noi nu; s-a opus comunismului, noi nu; a respins ce nu le-a convenit din aşa zisa lume civilizată; a pierdut teritorii si a trecut prin tragedii îngrozitoare cum e şi cea de-acum dar n-a lăsat nimic să-i distrugă. Polonia a fost foarte putin colectivizată, nu şi-a distrus arhitectura, n-ascultă retardele si nu dansează din buric. Are o credinţă adevărată nu una afişată cu emfază la cate o emisiune unde cate o moderatoare fundamentalistă invită cate un liber- cugetător pe care-l înghesuie impreună cu vreo trei bigoţi să-l creştineze cu forţa.
Alte popoare ale Europei ştiu cine au fost şi ce sunt, în timp ce romanii, alungati din ţară de coruptie şi de retardelizarea televizată, înlocuiţi încet şi sigur de “conlocuitori” ar putea devenii următorul popor fără ţară.

vineri, 12 martie 2010

NASUL B1TV


“Recunoaşte, că nu e nici o ruşine!”

Aseară(10 martie 2010), Radu Moraru, Grigore Cartianu şi individual Cornel Dinu l-au înghesuit pe Petre Roman cu un interogatoriu identic, dar identic cu cel comunisto-ceauşisto-securist pe care multă lume l-a întalnit în şcoala, fabrica sau instituţia din vremea lui Ceauşescu. Cand să zicem şi noi că, în sfarşit cineva se ocupă de revoluţia din “89 şi nu mai trebuie să ascultăm trăncănelile savante ale aceloraşi oameni despre nişte terorişti nedovediţi, revoluţia făcută de “studenţi” şi concursul cu premii: “Eu am strigat primul “Jos comunismul”, emisiunea de aseară ne-a arătat capacitatea de discernămant a celor doi ziarişti si calitatea surselor de informare, din care am avut o mostră: Cornel Dinu.

Acest individ pe care nimic nu-l recomandă ca avand o făramă de character, ba chiar din contră, a făcut o demonstratie, pentru cine nu ştia, si o aducere aminte pentru cunoscători, despre cum se pune în practică teroarea psihică ceauşistă. Sub lait-motivul “Recunoaşte, că nu e nici o ruşine!”, antrenorul de fotbal preferat al lui Ceauşescu, ţinut permanent pe telefon, îl îndemna pe Petre Roman să recunoască faptul că face parte dintr-o reţea de spionaj şi c-a cerut ajutor ruşilor pe limba lor. In acelaşi timp, fostul antrenor de la Scorniceşti, îl asigura de toată preţuirea, pentru că, spunea el, recunoscandu-şi apartenenţa la o reţea d-asta “secretoasă”, nu făcea decat să se plaseze intr-o companie selectă a unor “ mari patrioţi romani, oameni de valoare”. Cum Roman nu se lăsa convins, “miliţianul” o ţinea pe-a lui cand apreciindu-l, cand ameninţandu-l cu dezvăluiri, cum zice tot ziaristul de pe la noi, că mai mult nu-l duce vocabularul: “incendiare”. Repetitia dementă a acelorasi fraze e in stilul filmuletului trucat, de la Realitatea unde zilele astea nu poţi să te mai uiţi pentru că toată televiziunea puşcăriaşului se ocupă de o problemă stringentă: cand vor fi pensiile romanilor ca cele din Luxemburg.
Cat priveste credibilitatea “sursei” în privinţa telefonului “rusesc”, povestea clonei lui Vadim s-a descusut pe ici, pe colo după cum urmează: cu o seară înainte a spus că l-a auzit pe Roman vorbind într-o limbă rusă perfectă cu consulul sovietic şi cerand ajutor military rusesc; aseară, a spus că l-a auzit vorbind ruseşte şi i s-a spus ce a vorbit Roman la telefon, pentru că el, deşi a făcut “10 ani de rusă la liceu”, înţelegea că se vorbeşte ruseşte, nu şi ce se vorbeşte (s-a gandit că-l verifică cineva). Acest “Emfază”, crede că face parte din cine ştie ce elită ocultă şi patrioată, iar in povestea din capul lui, unde el poartă numele conspirativ de “Mister” a strans toate minciunelele si bancurile şi le-a însufleţit din puţinul pe care-l are. In final, omul s-a făcut de toată bafta, cand a încercat să “dezvăluie” o mare chestie secretă dintr-o stenogramă de la Malta, la care doar “patrioţi” d-ăştia mintoşi ca el au acces, dezvăluire care a fost recunoscută drept banc. Mă rog, să fie ghiveciul complet, angajatul lui Turcu, ne-a revelat din gandirea lui absconsă şi şi-a intitulat acest ultim demers: “un adevăr într-un neadevăr”, adică un schizo-adevăr, pentru că pe-acolo te-nvarţi cand nu mai faci deosebirea între adevăr şi ficţiune. Cu toate astea, nu ăsta a fost şocul final, ci faptul că după toate elucubraţiile astea, cei doi ziarişti îi dădeau în continuare credit “miliţianului” şi-l întrebau de unde ştie asemenea informaţii preţioase şi cand au aflat că din “zona Măgureanu” şi-au făcut cu ochiul conspirativ. In final, Cartianu a tras o concluzie de mare profesionist: dacă n-ar fi adevărat, cum ar putea să spună Dinu dezvăluirea “fără să-i tremure vocea”. Bine că n-avem pistol, că ne zburam creierii!
Emisiunea respectivă ar trebui înregistrată şi folosită ca material didactic la ciclul primar, fiind cea mai simplă mostră despre cum se făcea interogatoriul într-un cadru official sau de către turnătorii plantaţi printre noi în regimul ceauşist. A fost o surpriză şi pentru noi să descoperim abia acum informatorii care se ţineau după noi cu aceleaşi întrebări retorice şi recomandări obligatorii: “Recunoaşte, nu e nici o ruşine!”
Dacă erai aşa deştept, Radu Moraru, puneai întrebările alea “capcană” cu care te lauzi şi aflai ce te interesa! In schimb ai căzut tu în capcană, ca orice ziarist şmecher care crede că toată lumea e proastă, numai el e deştept. Partea bună e că te-ai “deconspirat” ca venind din partea “grupului de patrioţi, de valoare”, adică de la Vadim şi “privatizatorii patrioţi strategici” adică ăia care au luat cu japca rafinării, hoteluri, cluburi de fotbal, fabrici pe care le-au închis etc. Patronul tău ăl bătran, de exemplu, şi-a luat acţiuni la o bancă, fără să aibă bani. Fiindcă tot îţi place ţie să ne flatezi că avem memorie bună, ne-am amintit că Păunescu senior a făcut celebră sintagma “inginerie financiară”. El ne-a explicat ca studiile lui înalte l-au antrenat pentru asemenea tranzacţie şi anume să ia un împrumut fără garanţie de la bancă şi să cumpere cu el acţiuni la aceeaşi bancă. In capitalismul adevărat aţi fi morţi! O altă achiziţie corectă a fost hotelul Intercontinental pe care Iliescu i l-a “privatizat” tot lui, deşi vroiau să-l cumpere nişte americani, pe motiv că nu ştiu ce chestii etno-patriotice se prezervă în felul ăsta.

Asta a fost norocul nostru să avem “patrioţi strategici”, “nobili” care şi-au servit ţara cu turnătorii şi romani în exil care au tras sforile pentru revoluţia asta programată cu morţi. La o emisiune a Eugeniei Vodă, doctorul fratelui lui Ceauşescu(ardelean), care călătorea frecvent în străinătate, ca mulţi intelectuali romani care n-aveau a se plange de dictatură, a spus odata că, la Londra, s-a întalnit cu o persoană “istorică”importantă care l-a anunţat că va fi schimbat regimul în Romania şi pentru asta va curge sange. Eugenia Vodă a întrebat dacă tinerii morţi la revoluţie au fost carne de tun şi doctorul a răspuns afirmativ fără să clipească.

luni, 16 noiembrie 2009

PLUGUSOR DE POST, CU SEC



-Aho, aho, dragi confraţi,
Staţi puţin şi nu manaţi!
Pocniţi din bici pe langă boi
Dragi confraţi, nu daţi în noi!

S-a sculat mai an, Bădica Traian,
Să ne rupă capul
Mană mă, ce dracu!
Si tu, ospătar adă caviar,
Caviar cu lime,
Că am un hard time.
Si sunt în sevraj
Să pun d-un şantaj.
Să-l chemăm pe ANI
Să ne verse banii.
Nu-l lăsăm desigur
Să "mănancă" singur.
Altfel mazilim,
Despre ce vorbim?

-Zii tu, naşu Roşca,
Povestea cu poşta.
-Eu făcui o baie
Să mă spăl de ploaie
Da’ sunt plin de zoaie.
Dă-mi unul să-l strang de…
-Ai grijă, confrate baron,
Să nu vorbim în casetofon.
Că dăm de belea
Dă-o-n pana mea!

Sunt supărat fleaşcă,
Pielea mi se lasă,
Că m-a lăsat o metresă.
Bă, “demos”înseamnă presă?
Vezi, confrate, ce-am păţit?
Să-l chemăm pe “Cel mai iubit”
Să ia ştirea despre şpagă
S-o dea primul ca s-o spargă.
Doar e analist notoriu.
S-o arunce-n derizoriu!
Si cu-al lui mare impact
S-o ascundă în abstract.
Că, din asta, nu murim,
Da-i musai să ne rebranduim.
Altfel, despre ce vorbim?

Ia mai manaţi măi confraţi!
Daţi în boi!Tot în noi daţi?
Am mancat cu toţi o paine
Eu mancam şi voi munceaţi.

Sunt supărat c-am dat de belea
Ce mai, sunt de toată pielea!
Imi mai suflă Vantu-n panze
Ca să nu mă ostoiesc.
Să chemăm gaşca lui Frunze
Să mă-nveţe s-o cărmesc.
Si tu Roşca, fă ce poţi!
-Ii dau în judecată pe toţi
Eu ş-aşa scriam sifon
Da’ tu, mă, erai un domn.
-E de porc să n-ai onoare
La “masele largi populare”.
Rade clasa muncitoare
Plecată peste hotare.
Am rămas o ţară piele,
Analişti şi “retardele”.
Acu’, cum ne-o fi norocu’,
Crezi că ne-a venit sorocu’?
-Eu încă mă mai pretind,
Iar Geoană fură de la partid.
A văzut că pierde sigur
Si acu’ mănancă singur.
Strange bani la soacră-sa
Si-a plecat cu Sorcova
Tocmai, hăt, la Moscova.
S-aducă nişte mafioţi
Ca să-i apere pe hoţi.
Să-nţeleagă ţara toată
Că-i punem capu’ la roată!
-Ptiu, nu-ţi fie de deochi
Parcă suntem interlopi.
De furat am mai fura

Da' n-avem pe cine mai PRESA.
Am fura noi şi Olimpul
Da’ ni s-a terminat timpul.
Las’ c-am strans o mică zestre
Iţi spun: Adio, maestre!