Pagini

Pagini

Pagini

luni, 23 septembrie 2024

Ştiri upside-down

Mă scuzaţi că am lipsit atȋt de mult şi nu ştiu despre ce e vorba dar m-am aflat ȋn zonele afectate de inundaţii – cine ştie de cȋnd, cam de cȋnd a plouat ultima oară - fiindcă pericolul persistă răbdător, ȋn aşteptarea viiturii Dunării umflate. Care, apropos, vine parcă să duce, domnule, ca un marfar pe căile ferate romȃne.

Cum spuneam, am fost mulţi la faţa locului, deci, cel mai probabil, la ȋntoarcere, am cărat pe pantofi tot noroiul din gospodăriile afectate şi l-am curăţat ȋn Bărăganul ȋnsorit peste media climatică, de toamna plină de gutui, ca să combatem deşertificarea. Am pus chiar mȋna pe lopată, dacă vă vine să credeţi, noroc cu şerveţelele igienizante. Am lăsat la o parte campania electorală, că doar nu cu asta se cȋştigă alegerile! Şi mă gȋndesc să-mi fac, dacă nu o casă ȋn lunca rȋului, măcar o firmă de oierit, cu sediul la bloc, să import nişte West Nile ovin şi să ȋncasez ajutorul de dezastru. Sau nişte gripă porcină, aviară sau aflatoxină. Sau bancuri de peşte climatosceptic, ce trebuie eradicate fără ȋntȋrziere, altfel ni se retrage funcţia de comisar european cu mȋna-ntinsă. Nimic nu e mai profitabil ca dezastrul!

Apoi să dau sfoară-n ţară, că toţi cei de la bloc sunt vizaţi, devine obligatoriu ȋn Romȃnia. Cei de la sat să-şi pună televisor ȋn grajd, de unde să ȋnveţe cele zece obiceiuri bune pentru o digestie optimă, şi ieftină, plus, ce alimente le aduc fericirea sau induc starea de bine, care e plăcerea vinovată din blid sau bolid iar, la apus, cȋnd apele şi vȋntul ȋncep a susura ȋnăbuşit sub domnia nopţii, să mediteze la relaţionarea pe fond emotiv cu hrana cea de toate zilele. Chiar aşa, cine o fi mai intelligent emoţional: omul sau mȋncarea publicitată?

Ȋnsă, cel mai profitabil dar şi confortabil – fără birocraţie, fără dosar cu şină – e să-mi ȋnfiinţez o firmă de alerte. Cred că şi parlamentul ar fi de acord ca, din cinci ȋn cinci minute să avem obligatoriu un breaking news iar aplicaţia news alert, ȋmpreună cu praful de puşcă, să fie instalate, obligatoriu, pe telefon. Țara s-ar umple de cellule şi molecule de crize iar stabilitatea, astfel creată, ar deveni perpetuă, ca războiul din Ucraina. Aş crea incendii, de la distanţă, după modelul israelian, ȋn cȋte un apartament de bloc, ȋn fiecare seară. Flăcări spectaculoase pe fond negru, chiar ȋn inima capitalei, la o scȋnteie de o staţie de benzină, un parc plin de copii sau un spital de imobilizaţi la pat. Ministrul mediului ar orbecăi prin preajmă cu o piatră de cremene ȋn căutarea unei ţevi de gaze.

Toţi ceilalţi comandanţi ai acţiunii, ȋmpreună cu mascaţii, ar descinde, morţeşte, ȋntr-o operaţiune de salvare fără precedent. Şiroaie de lacrimi ar rupe tăcerea, ȋn direct şi-n faţa microfoanelor, ȋn afara zonei de confort, care de vreo lună-ncoace e marele anunţ despre recalcularea pensiilor.

Apropo, 100 000 de nevăzători sunt ȋn Romȃnia? Serios? Şi, la televizor, cine se mai uită?

Pă lumină, aş da alertă de cutremur: Ungaria cutremură Europa, Austria cutremură Romȃnia, Cutremur controversat ȋn Romȃnia, ce magnitudine a avut… Aş recomanda purtarea măştii medicale, pă zona asta. Fiindcă e sezonul, ştiţi… virusul tectonic. Adică, să fim vulnerabili dar să găsim şi soluţii ȋmpotriva mătreţii.

Pentru că aşa spun eu!

P.S. E adevărat că spitalul, unde clanurile interlope din Pantelimon au adus bătaia din stradă, a amendat Poliţia fiindcă nu şi-a făcut treaba? Fiindcă, invers, ar fi fost pe dos.

Bombardierul şi Incendiile sau Cum se reciclează “deşeurile” ȋn Romȃnia  https://freefrompress.blogspot.com/2023/09/incendii-sau-cum-se-recicleaza.html


Bătaie între clanuri în orașul Pantelimon: Răfuială continuată la Spitalul Pantelimon, cinci răniți și distrugeri importante https://jurnalul.ro/stiri/observator/bataie-clanuriinterlope-orasul-pantelimon-rafuiala-spitalul-pantelimon-976547.html



Transplant de rahat  https://freefrompress.blogspot.com/2024/10/transplant-de-rahat.html#more

AUR își mută campania electorală în zonele inundate.  Acest text a fost copiat de pe Ziare.com https://ziare.com/aur/suspendare-campanie-electorala-zone-inundate-1895608?utm_source=Ziare.com&utm_medium=copy-paste



Arafat, despre RO-ALERT: Poate că cineva va regreta că nu l-a luat în serios/ Am discutat cu Google, Apple să dăm mesaje cu un „bip”

Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/evenimente/arafat-despre-ro-alert-poate-ca-cineva-va-regreta-ca-nu-l-a-luat-in-serios-am-discutat-cu-google-apple-sa-dam-mesaje-cu-un-bip-2923789



Ministrul mediului: Suntem ȋn alertă! https://www.mediafax.ro/social/ministrul-mediului-suntem-in-alerta-la-noapte-vor-fi-precipitatii-de-40-l-mp-in-vaslui-ploile-vor-afecta-mai-multe-judete-din-moldova-22486704

O sursă de rang înalt din domeniul securității din Liban a declarat pentru Reuters că agenția israeliană de spionaj Mossad a plasat explozibili în pagerele importate de Hezbollah cu câteva luni înainte de detonările din 17 septembrie.  https://romania.europalibera.org/a/pagerele-ucigase-cum-au-explodat-mii-de-dispozitive-folosite-de-hezbollah/33124856.html



Ce s-a mai ȋntȋmplat ȋn ultima vreme. Multe rele şi-o veste bună. https://freefrompress.blogspot.com/2024/08/ce-s-mai-intimplat-in-ultima-vreme.html#more  

Doctorii noilor norme La Sp. Sf. Pantelimon, e vorba de mai mult decȋt lăsarea pacienţilor irecuperabili, să moară, mai devreme! https://freefrompress.blogspot.com/2024/08/doctorii-noilor-norme.html#more

Hotelul Ȋn linia ȋntȋi  https://freefrompress.blogspot.com/2024/09/hotelul-in-linia-intii.html