Odată ne-a intrat Trinitas pe device-ul radio din maşină, brusc, de la o hurducătură, ceva. A fost destul de şocant dar, să intre pe toate posturile TV, ca RO-Alert-ul, asta, da, zdruncinare! Să organizezi, ȋn secret, la Catedrala Naţională, o asemenea adunare, a “tinerilor ortodocşi” la care să ţină o cuvȋntare ȋnsuşi preşedintele agreat… The woke-man, pȋnă mai ieri…
Televiziunile au fost ȋn delir.
Mărturisitorii din platouri au observat, cu ȋncȋntare, cȋt de bine se
potriveşte omul ȋn décor, ca tapetul pe pereţi, lipit de profesionişti. Păi,
dacă era d-acolo? Mă mir c-a mai plecat acasă. Nu era nicio chilie liberă?
Plus, USR-iştii care au fost ieri de serviciu şi-au adus aminte că ei toţi sunt credincioşi, creştin ortodocşi, practicanţi, tociţi ȋn genunche de-atȋtea mătănii.
‘amne Fereşte!, cum ar zice cineva.
Ne-am trezit cu el ȋn faţa altarului, după cȋteva zile de Ode TV, ridicate pe
fondul scăderii nivelului Dunării, de mai toate televiziunile, care afuriseau
atacul fără precedent al ONG-eurilor care l-au născut, la patriotul nerefulat
care a devenit.
Acuma, eu am spus ȋncă de cȋnd s-a iţit
la Cotroceni, că Nicuşor Dan e politician crescut şi educat s-ajungă aici şi că
n-a citit doar integrale. Numai influencerii diversionişti vedeau la el dreptunghiuri
şi atȋt.
Apropo, să-l ȋmbrăcaţi doar ȋn bleumarin, uniformă de elev, că aşa l-am marketizat, da? Niciodată ȋn bej, ca atunci, ȋn gară! Nu e pentru toată lumea. Te transformi ȋn lăutar, instant, dacă nu e pentru tine. C-am auzit c-aveţi designer la castel, nu de alta. Un preşedinte de ţară nu e trendsetter. Terminaţi cu experimentele!
Deci, unde rămăsesem? Ca să n-o mai dăm
după cireş, Biserica Ortodoxă Romȃnă a ieşit la atac, mărturisind, făţiş, că,
alături de restul nomenclaturii de stat, se află la baza tȋrnosirilor politice.
Deci, asta este o ţară, păzită şi condusă de mari familii care domină, prin
pile, relaţii şi excludere ţara ȋn care ne-am născut. Ştiţi că, după ce au venit comuniştii,
unii au intrat ȋn puşcărie, alţii au scăpătat, alţii s-au descurcat. Ȋntotdeauna a fost un melanj aici, de
ceva cu altceva şi cu rădăcini ȋntr-un ev mediu. D-aia nu dispare “ȋndrituirea”
unora asupra altora şi d-aia, la ultima sfinţire de catedrală, am văzut acea
adunare surprinzătoare de toate orientările şi conclavurile bugetare.
Ȋnsă, trebuie să spun că Biserica
Ortodoxă Romȃnă are dreptate să-şi revendice acest loc, ȋn fruntea deciziilor
cruciale. Fiecare aşezare omenească din Romȃnia este, ȋn principal, atestată
documentar de o biserică. Şi e
multă ȋngrijire ȋn jurul acestor lăcaşuri de cult, niciodată părăsite. Apoi,
vedem tot timpul, la americani, aceste drame nesfȋrşite legate de aderenţa la
secte ȋnfiinţate de dezaxaţi iar, un lait-motiv al celor treziţi din transa de
tȋmpire colectivă este: voiam să aparţinem de o biserică. Iar noi ne ȋntrebăm,
invariabil: cum, voi nu v-aţi născut ȋn cadrul unei comunităţi care aparţinea,
de la sine, unei biserici (religii)?
Problema e cu contraponderea, ştiţi, care,
ȋn communism a funcţionat. Ȋnsă, nu
fac parte dintre cei care au planuri de viitor (m-am ȋngrijit de asta), eu apăr
prezentul.
De viitor, am văzut că se ocupă Nicuşor
Dan, veşnic optimist. El are intuiţii şi previziuni, pe care le ratează, devine
optimist, le ratează, dă o roată pe holurile ȋntunecate ale castelului, devine
iar optimist şi tot aşa.
El nu-şi face probleme ȋn ce priveşte
viitorul. Dacă l-a luat Biserica sub oblăduire, a intrat ȋn organizaţia de
bază, e asigurat.
Cuvȋntarea de ieri – multă glagorie,
să-ţi spun drept – a pus totuşi cȋteva pietre de hotar, grele, pentru oengiştii
care gȋndeau să preia puterea ȋn Landul RO, cu forţa, de la 8%. Practic, le-a
blocat parcarea ȋn faţă, la Cotroceni.
“Tema
atât de actuală - tinerii, familia și viața în Hristos”, “naţionalism” – cuvȋntul-cheie pe
care suveraniştii n-au ȋndrăznit să-l folosească niciodată de frica lui Wexler
şi a pro-europenismului – pe care l-a articulat cu “sănătos” şi l-a făcut praf de confuzie şi “valorile” – pe care le-a transvazat de la globalişti, ȋn alte epoci, practic,
le-a stricat feng shui-ul.
Apoi, a devoalat, brutal, scopul şi durata vizitei ȋn sȋnul Bisericii, cu ocazia deschiderii noului an bisericesc ȋn faţa unei adunări formate din tineri ortodocşi, mȋndria ţării! Fariseii, defetiştii şi demagogii care au preluat discursul public şi faptul că “vocea celor care, cu decență, cred și muncesc pentru România, din păcate, nu se aude și trebuie să se audă”. Iaca, na, prin preşedintele agreat (care e unul de-al lor) asta se-ntȋmplă!
A fost un triumf. Televiziunile au
titrat voios că Nicuşor Dan i-a luat felia patriotică lui Georgescu. Partidului
AUR, nu. Fiindcă AUR reprezintă, ȋn principal, alte biserici. Mai americane.
Apropo de “Tema atât de actuală -
tinerii, familia și viața în Hristos”, să nu
uităm că, raportul recent cerut de preşedintele, atȋt de actual, al Romȃniei, a
livrat o critică halucinantă la adresa poporului romȃn – doar Vasile Bănescu, Ştefureac şi C.N.A. – ul au mai
ȋmproşcat cu asemenea tupeu. La capitolul mentalitate colectivă, găsim ȋn
raportul servil, următoarea ȋnsuşire: “Latinitatea ca mod de a fi — valorizarea
familiei, prieteniei și afectelor, uneori în dauna rigorii și pragmatismului.”
Mărturiseşte-o
p-asta! Dacă nu, data viitoare, Biserica Ortodoxă Romȃnă să-l invite pe Nicuşor
Dan să ne combată pentru dezinformare.
Apropo, dacă nu apărea meteoritul
Călin Georgescu, vă mai adunaţi ȋn jurul patriotismului?
Nicușor
Dan, în Catedrala Mântuirii Neamului, la Întâlnirea internațională a tinerilor
ortodocși: ”Când văd atâția tineri nu pot decât să fiu optimist” / Pledoarie
pentru un ”naționalism sănătos” https://www.g4media.ro/video-nicusor-dan-in-catedrala-mantuirii-neamului-la-intalnirea-internationala-a-tinerilor-ortodocsi-cand-vad-atatia-tineri-nu-pot-decat-sa-fiu-optimist-pledoarie-pentru-un.html
“În
calendarul ortodox, 1 septembrie marchează începutul unui nou an bisericesc, zi
cunoscută și sub denumirea de Indiction. Data are o semnificație aparte în
tradiția creștină, fiind asociată cu începutul unei noi perioade liturgice și
cu un moment important din activitatea publică a Mântuitorului.”
Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/evenimente/sarbatoare-cu-cruce-rosie-pe-1-septembrie-cine-este-sfantul-care-a-pus-bazele-calendarului-crestin-3928689
Ȋmpietrit de durere
https://freefrompress.blogspot.com/2026/08/impietrit-de-durere.html
Merdeneaua a bătut horoscopul
https://freefrompress.blogspot.com/2026/08/merdeneaua-batut-horoscopul.html#more
Ipoteză utopică
Să
presupunem, prin absurd, că un multi-trilionar se oferă să plătească toată
datoria Romȃniei şi, ȋn plus, să-i finanţeze continuarea proiectelor ȋncepute
dar şi altele care vor veni, pe următorii zece ani. Gratis. Ce ziceţi, ar avea
Romȃnia voie să accepte oferta?
“Miza finală nu este alegerea între național și european, ci calitatea democrației capabile să le armonizeze — o democrație care demonstrează că solidaritatea, pluralismul și cooperarea sunt resurse de putere, nu de slăbiciune, într-o lume tot mai fragmentată.” https://www.presidency.ro/files/userfiles/Documente/Raport%20sintetic%20final%20-%20%20Identitate%20si%20populism%20RUE%2022%20iul%2026.pdf
Refondarea UE - “Dacă acest set de idei și-a avut izvorul în
efortul intelectual al membrilor societății civile, cel de al doilea, a venit
ca o teză imperativă a instituției prezidențiale reflectând dogma
pro-europenismului anti-național și anti-democratic pentru care pacea și
ordinea globală se poate obține doar într-un cimitir global al identităților
naționale. În lume această dogmă poartă denumirea, mai mult sau mai puțin
inspirată, soroșim, sau de globalism neo-marxist ori neo-bolșevic, iar în
România pe cea de userism. Este util să le analizăm și să le comparăm.” https://www.cristoiublog.ro/romania-in-ue-intre-federalizarea-intereselor-nationale-si-pro-europenismul-neobolsevic/
Dezinformare. CULTURA MINCIUNII https://dexterpopescublog.blogspot.com/2025/11/dezinformare-cultura-minciunii.html
Sindromul morţii care n-a ȋnvins boala https://freefrompress.blogspot.com/2026/08/sindromul-mortii-care-n-invins-boala.html
Ȋmpietrit de durere https://freefrompress.blogspot.com/2026/08/impietrit-de-durere.html
“Și tocmai
pentru că în spațiul public nu există suficientă această mărturisire și
aprecierea noastre față de trecutul acestei țări și a unui naționalism sănătos,
vedem că spațiul public este dominat, pe de o parte, de defetiști care spun că
nu o să putem să facem niciodată nimic în țara asta și, în partea cealaltă, de
demagogi care se bat cu pumnul în piept și se cațără ei pe niște elemente
esențiale ale trecutului, și exact vocea celor care, cu decență, cred și
muncesc pentru România din păcate nu se aude și trebuie să se audă.” (Aplauze
puternice, prelungite) https://www.presidency.ro/ro/media/discursuri/alocutiunea-sustinuta-de-presedintele-romaniei-nicusor-dan-cu-prilejul-participarii-la-intalnirea-internationala-a-tinerilor-ortodocsi-ito-2026
“Este
tot mai clar că, în organizarea actuală a alegerilor libere, aceleași forțe
caută cu orice mijloc să fie alese, încât s-a trecut în „postdemocrație” (Colin
Crouch, Post-democracy, 2005). Este clar și că, prin cooperarea coruptă a
„democraților” din interior cu „intervenienți” din afara țărilor respective
(Sarah Chayes, Thieves of States, 2015), s-a ajuns la „cleptocrație”.” https://gandeste.org/analize-si-opinii/cum-se-distruge-democratia/139225/
Nicuşor Dan şi Insula iubirii
“Și
iar reclama la „Insula iubirii”, cel mai grobian serial de reality-show din
cîte s-au difuzat vreodată în România, împins degeaba de CNA în orele interzise
copiilor, și bietul Nicușor Dan cu ochii întorși spre tavan și cu mîinile
croind baletul lui de abstracțiuni ascultînd reporterița:
„-
De ce vă întreb asta?...” https://www.cotidianul.ro/nicusor-dan-la-gramada-cu-insula-iubirii/
“8500
de tinere sub 18 ani devin mame in fiecare an in Romania. 40.000 de copii sunt
abandonati…” https://www.formaremedicala.ro/romania-mor-cei-mai-multi-copii-din-ue/
“Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat legea privind instituirea anului 2026 ca Anul Statelor Unite ale Americii în România, iniţiată de mai mulţi parlamentari de la AUR.” https://www.news.ro/politic-intern/presedintele-nicusor-dan-a-promulgat-legea-initiata-de-aur-privind-instituirea-anului-2026-ca-anul-statelor-unite-ale-americii-in-romania-1922402520002026071622523432