The
Subtle Art of Not Giving a Fuck
written by
MARK MANSON https://markmanson.net/not-giving-a-fuck
traducere -
Partea I-a
“Ȋn decursul vieţii mele am dat importanţă multor oameni şi multor
ȋntȋmplări. Dar am şi tratat cu nepăsare pe mulţi şi multe, iar je-m'en-fichisme-ul
ăsta din urmă a făcut toată diferenţa.
Cheia ȋncrederii ȋn sine şi succesului ȋn viaţă e, pur şi simplu, să nu-ţi pese, se spune. Ȋntr-adevăr, cȋnd ne referim la cei mai puternici şi demni de admirat cunoscuţi, spunem adesea că sunt genul pe care nu-i doare nici ȋn cot. De exemplu, “Vai, uită-te la Susy, iar lucrează-n weekend, nici nu se sinchiseşte.” Sau “Ai auzit că Tom l-a făcut măgar pe şeful companiei şi tot a primit mărirea de salariu? Măi, să fie, ăsta chiar n-are nici o zbatere.” Sau, “Jason, doar ce s-a trezit, şi-n 20 min. a terminat-o cu Cindy. A zis că n-are chef să-i mai asculte tȋmpeniile. Frate, p-ăsta chiar nu-l macină nimic!
Sunt şanse
să fi cunoscut ȋn viaţa ta pe cineva care, ȋntr-un moment sau altul, a realizat
lucruri extraordinare, fără să se dea de ceasul morţii. Poate, chiar tu ai
excelat, din cale-afară, fără să te străduieşti. Ȋn ce mă priveşte, undeva ȋn capul
listei cu sfidări e momentul cȋnd am renunţat la o slujbă ȋn finanţe, după doar
şase săptămȋni, şi i-am zis şefului că o să vȋnd sfaturi de dating,
online. La fel şi cȋnd am decis să-mi vȋnd aproape toate proprietăţile şi să mă
mut ȋn America de Sud. Dacă am simţit vreun regret? Niciunul. I-am dat ’nainte
şi-am făcut-o.
Bun, ȋn
aparenţă, e simplu să nu te uiţi ȋnapoi, dar sub capotă e o cu totul altă
porţie de burritos. Nici nu ştiu ce ȋnseamnă propoziţia asta, dar nici nu-mi
pasă. O porţie de burritos sună bine, aşa că să trecem mai departe.
Ce vreau să
spun e că, cei mai mulţi dintre noi ne luptăm toată viaţa cu situaţii pe care
n-ar trebui să dăm doi bani, pentru că nu merită. Ne supărăm că angajatul nesimţit
de la staţia de benzină ne-a umplut de mărunţiş, cȋnd ne-a dat restul. Ne pică faţa
cȋnd se anulează show-ul TV preferat. Ne simţim nebăgaţi ȋn seamă de colegii de
serviciu fiindcă nu se sinchisesc să ne-ntrebe ce-am făcut ȋntr-un weekend
grozav. Suntem nemulţumiţi că plouă, tocmai in dimineaţa cȋnd programaserăm să
facem jogging.
Ne pasă de
toate cele. Numai păsuri, ȋn tot locul, plantate ca seminţele primăvara. Şi, cu ce ne-alegem? De ce-o facem? Din
complezenţă? Pentru o bătaie pe spate ȋn semn de consolare?
Asta-i problema, prietene.
Pentru că, atunci cȋnd ne pasă prea
mult, fiindcă alegem să ne sinchisim de orice, ajungem să ne simţim ȋndrituiţi la
o viaţă de fericire şi comfort, tot timpul, chiar şi atunci cȋnd viaţa ne-o
trage.
Ȋntr-adevăr, dacă am avea abilitatea de a ne sinchisi doar de
lucrurile care merită deranjul, asta ne-ar face viaţa de-o sută de ori mai
bună. Eşecul n-ar mai fi atȋt de ȋnfricoşător. Respingerea n-ar mai fi atȋt de
dureroasă. Treburile neplăcute ar fi mai plăcute, sandvişurile fără gust ar fi,
un pic, savuroase. Adică, dacă am fi mai nepăsători, sau am trata cu sictir mai
multe lucruri, atunci viaţa ar fi mult mai uşurică, ce dracu’!
Ce nu ne dăm
seamă e că, să scăpăm de păsuri, e o chestie de mare artă. Oamenii nu se nasc cu
talentul ăsta, din contră. Aţi văzut vreodată un copil plȋngȋnd ca un rȋu, pentru
că pălăria lui n-are nuanţa preferată de albastru? Exact. Dă-l ȋncolo de copil.
Dezvoltarea
abilităţii de a manageria şi a ţine sub control sensibilitatea este esenţa
puterii şi integrităţii. Trebuie să devenim mai iscusiţi şi să ne perfecţionăm
lipsa de emoţie, ȋn decursul anilor, apoi a deceniilor. Nepăsarea trebuie să
se ȋnvechească şi rafineze ca vinul, dar cu dopul scos şi servită la ocaziile je
m’en fishiste cele mai speciale.
Ar putea să
vi se pară uşor. Dar nu e. Cei mai mulţi dintre noi şi ȋn cea mai mare parte a
timpului suntem absorbiţi ȋn mărunţişurile vieţii, fierţi la foc mic de
dramolete lipsite de importanţă; trăim şi murim din chestii marginale, care nu
ne interesează, victime ale ȋmprejurărilor care storc viaţa din noi, ca din
Sasha Grey ȋn timpul unui porno-grup.
Asta nu e
viaţă, omule. Termină-te cu ȋngrilorarea! Adună-te, naibii! Uite, lasă-mă să-ţi
arăt cum se face!
SUBTILITATE#1:
Să nu-ţi pese, nu ȋnseamnă să fii indifferent; ȋnseamnă să te simţi bine ȋn
pielea ta, fiind diferit
Atunci cȋnd
oamenii ȋşi imaginează cum e să fii detaşat, ȋşi ȋnchipuie un fel de seninătate
perfectă, indiferentă, faţă de orice, un calm care usucă orice furtună.
Suntem ȋn
eroare. Nu e absolut nimic admirabil sau garantat ȋn indiferenţă. Indiferenţii
sunt speriaţi şi inapţi. Sunt lipiţi de canapeaua din faţa televizorului
sau trolli pe internet. De fapt, oamenii indiferenţi, adesea fac pe
indiferenţii pentru că, ȋn realitate, le pasă prea mult. Le e frică de lume şi
de consecinţele propriilor alegeri. Tocmai de aceea, nici nu le fac. Stau
ascunşi ȋn scorbura lor gri, nesimţitori, preocupaţi numai de sine şi
plȋngȋndu-şi de milă, continuu absenţi din situaţia asta nefericită, care le solicită
timpul şi energia, numită viaţă.
Recent, mama
a fost făcută de o sumă mare de bani, de către un prieten apropiat. Dacă aş fi
fost genul indifferent, aş fi ridicat din umeri, apoi aş fi sorbit din cafeaua mocha
şi aş fi descărcat următorul sezon din The Wire. Scuze, mama!
Dar nu, am
fost indignat. M-am enervat. Am zis: Nu, mamă, dă-l dracu’! Ȋl dăm ȋn judecată de nu se vede, pe bou’ ăsta. De ce?
Fiindcă, nu-mi pasă. Ȋl aduc ȋn pragul ruinei, dacă
trebuie!
Continuare - Partea a II-a - Arta subtilă a nepăsării sau Cum să faci să nu te doară nici ȋn cot, by MARK MANSON https://freefrompress.blogspot.com/2024/05/arta-subtila-nepasarii-sau-cum-sa-faci_17.html#more