Să facem pace prin eliminare!
Vedem că nu-și mai aduce aminte nimeni de afaceriștii care și-au
făcut reclamă din atragerea urșilor în zonele turistice și nici de posturile de
televiziune care au invitat spectatorii să vadă ursul (pe la Brașov), pînă cînd
a fost omorît un trecător prin zonă. Puii unei ursoaice au fost omorîți, apoi, de
o mașină, iar televiziunile au făcut rating și la tragedie, am văzut cum ursoaica
urla și zgîria copacii de durere.
Nu e mare lucru, am mai văzut d-astea.
Cînd numărul cîinilor din București a devenit o problemă gravă,
grație celor care erau plătiți s-o resolve, și s-a combinat cu o tragedie
cumplită pusă rapid pe seama animalelor, toată țara a fost împărțită în două
tabere. Să-i omorîm sau să-i lăsăm pe stradă, să se înmulțească și să atace
oamenii? Înțeleg că era o afacere murdară, de vreo două miliarde, care n-a
putut fi combătută. A ieșit T. Băsescu și-a decretat: cîinii trebuie omorîți! A
fost un măcel nedemn chiar și de criminalii condamnați, mulți cîini fiind uciși
în bătaie, deși s-ar fi dat bani pentru eutanasiere. Dar, problema s-a rezolvat.
Acum e pace între ambele dobitoace, mai ales de cînd și
animalul care se credea în vîrful lanțului trofic a fost băgat la coteț, în
cazul cel mai bun, sau dus la crotaliat și eutanasiat, ca să știe că de-acum are
stăpîn.
O adevărată perioadă de pace a fost, anul trecut, iar metoda lichidării
conflictului a fost aceeași: eliminarea nedomesticiților!
Lumea tinde să creadă că “făcătorii de pace” trebuie să fie
niște oameni tare buni la suflet, care n-ar omorî o muscă. Cum propăvăduiesc ei
iubirea aproapelui pînă la leșin, cum se gîndesc ei numai la binele comun și
salvarea de vieți, cum vor ei să ne ferească de ororile războiului și de sărăcia
lucie, chiar și cu prețul unei pandemii de laborator…
Cum calculează ei, pe bază de algoritmii din mintea lor, pînă
le iese la socoteală că beneficiile sunt mai mari decît pierderile…
Vorba A. Mungiu, ar trebui să stea lumea-n genunchi ca să-și
primească vaccinul!
““We
have heard that a half-million children have died. I mean, that’s more children
than died in Hiroshima. And — and, you know, is the price worth it?”
Madeleine
Albright replied, “I think this is a very hard choice, but the price — we think
the price is worth it.” “ https://www.democracynow.org/2004/7/30/democracy_now_confronts_madeline_albright_on
“In 2015,
Bill Gates gave a TED Talk in which he argued that the world was highly
vulnerable to a global pandemic.” https://www.linkedin.com/pulse/why-dont-we-listen-what-do-general-de-gaulle-bill-gates-le-fevre
Tot ieri,
am aflat de la o papagaliță de la putere, de ce prelungesc ăștia din capul
statului starea de alertă, fără nici un temei, logic sau legal. Eh, de ce
credeți? https://freefrompress.blogspot.com/2021/07/a-iesit-dragnea-din-puscarie.html#more