Asta, în primul rând, pentru că propaganda comunistă era soft față de ce este acum. În fabrici, școli, alte instituţii, criteriul după care erau aleşi aceşti secretari de partid era, după cum auzeam la membri de partid: să nu ne ţii în şedinţe! Adică, activitatea de partid se reducea la întocmirea unor procese verbale care consemnau orice discutau ei acolo şi la plata cotizaţiei. Se practica un communism minimalist, doctrinar vorbind, pentru că, orânduirea de bază în care am trăit era dictatura ceauşistă. Ceauşismul, termen pe care l-au prelut personae importante, CTP, Hurezeanu, fără să spună de unde, se menţinea prin ameninţare directă și atât iar asta simplifica foarte mult lucrurile. Renunţaseră de mult la ideea de a mai convinge pe cineva. Pur şi simplu trebuia să ştii de frică. De exemplu, într-o alimentară cu coş, nou deschisă, la început a băgat şi mâncare. După care, ori că n-a mai fost, ori că se fura, în orice caz s-a împuținat din zi în zi până s-a cam terminat. Probabil că cineva s-a plâns, pentru că, imediat locul s-a umplut de securişti plantaţi printre rafturile cu conserve de peşte, conserve de fasole dar și sticle de vin şi, care cum intram, nu mai aveam nimic de zis ba chiar puneam mai multe cutii în coş că una era prea puţin iar oferta era de nerefuzat.
Odată Ceauşescu mort, cei care stăteau plantați printre rafturi nu știm ce-au ajuns dar majoritatea directorilor și secretarilor de partid n-au aşteptat să asculte chiar toate insultele aşa zişilor capitalişti şi s-au retras, majoritatea la pensie. Evident, ramura a mai proastă, a oportuniștilor, s-a înfipt în FSN, la șefia sindicatelor etc. Așa s-a făcut loc unor nepricepuţi, care altfel n-ar fi avut nici o şansă de a ajunge în posturi de conducere, care să “managerieze”, când nici dracu’ nu ştia ce înseamnă asta, dar care au falimentat tot, intenţionat sau din prostie.
Adevărul e că, în afară de “teroriştii” lui Iliescu, nimeni nu ştia ce o să fie nici în timpul “revoluţiei”, nici după dar faptul că am fi fost toți prostiţi cu televizorul în decembrie “89 nu e adevărat. Nu pentru că am fi fost noi perspicace, ci pentru că nimic nu era credibil. E adevărat, totuşi, că nici nu zicea lumea că totul e un fals. În timpul transmisiunilor de minciuni, oamenii nici nu săreau în sus de revoltă, nici nu se panicau dar nici nu îndrăzneau să-şi spună părerea. Doar aprobau fără tragere de inimă, în treacăt: aşa e, ăsta nu vrea să plece; trebuiau să-l împuşte, altfel nu se retrăgeau securiştii lui şi mureau oameni. După care îşi turnau de băut sub pretextul c-aveau ce sărbători dar şi ca să-şi relaxeze conştientul şi ciocneau paharele ca să facă un pic de zarvă când rămâneau fără conversaţie. Aia a fost ultima dată cand românii au mai “socializat” şi ultima oară când au mai avut ceva în comun: am scăpat de tiran!
Altfel, trasoarele care luminau ca nişte petarde, inclusiv pe la urechile emanaţilor din balcon rămaşi neatinşi, păreau o secvenţă din Războiul Stelelor şi, din păcate, deşi au murit oameni, nu lăsau impresia că e pe bune. Mixajul de împuşcături, ameninţări cu apă otrăvită, sârbe şi “Wonderful life” făceau ca toată transmisia să fie un videoclip. Tot din păcate, n-a strigat nimeni “jos comunismul” şi nici nu l-a gândit. Oricât le-ar fi ruşine unora să recunoască sau oricât ar vrea unii să ne prostească în faţă, românii nu cunoşteau altă formă de “orânduire” şi adevărul e că voiau doar să-l dea jos pe Ceauşescu, să nu mai dea şpagă, să plătească ce-i care au furat, cei care le-au nenorocit viaţa, să muncească fiecare pentru el şi să nu-i mai ţină pe alţii în spate.
Noi, cei care nu ieşiserăm din ţară, aveam în cap vreo trei lucruri despre capitalism: secvenţa de film în care nişte hamali mergeau în fiecare zi în port cerşind disperaţi ceva de lucru iar nişte vătafi îi dădeau la o parte pe cei mai neputincioşi şi-i insultau pe toţi sau chiar îi loveau; o demonstraţie de amploare, la New York cred, într-o perioadă cu şomaj mare unde, persoana intervievată spunea: sunt absolventă de medicină şi nu mi-am găsit nimic de lucru, dacă mi se va cere să mătur pe străzi, o voi face iar ultima şi cea de pe urmă, era şi amuzantă: o secvenţă dintr-o prezentare de modă unde modelele defilau cu nişte chestii ridicole pe cap iar Florin Mitu a zâmbit ca o părere, că mai mult n-avea voie, şi-a spus: desigur, femeile românce n-ar purta aşa ceva. Iar noi râdeam de muream pentru că, slavă Domnului, aşa era.
Să fim serioşi, până la revoluţie noi ne uitam la filme cu cowboy, de-asta Sclava Isaura, cel puţin la început, a avut atâta success. În treacăt fie spus, în ceea ce priveşte prezentatorii de televiziune, urâţenia şi defectele (de vprbire, de inteligență) erau interzise, doar libertatea de exprimare le-a pus în drepturi.
De asta, mă gândesc că acei comunişti care s-au retras singuri după lovitura de stat se prea poate să se uite dispreţuitori la opera de artă modernă din materiale reciclabile clădită de Iliescu şi libertatea presei. Arta modernă fiind dogma americană formată din capitalismul de castă şi egalitarismul de turmă iar reciclaţii fiind bogătaşii comunişti transformaţi în capitalişti de către stat prin legi speciale. Tot din fasci… pardon, din minunata lume mai nouă fac parte și distrugerea industriei şi transformarea muncitorilor în “the untouchable” înainte să apuce ei să spună cui îi era cald şi bine sub dictatură şi cine îi cerea şpagă. I-au hăituit atat de mult afară din ţară până când n-au mai avut cu ce să-i plătească pe bugetari.
Acum, disidenţii din clubul “Noi măcar n-am făcut nimic” nu înţeleg de ce nu li se recunosc meritele. Poate pentru că n-aţi făcut nimic nici după: clădiri monument istoric au fost dărâmate chiar şi anul ăsta, bieţii moştenitori se plimbă în baston conştienţi, probabil, că hoitarii comunismului îi vor purta prin tribunale până la moarte, învăţământul e distrus de pile şi de posesori de diplome pe care nici un privat nu le-ar accepta, de Crăciun vor orăcăii retardele în locul colindelor şi asta chiar în şcoli. Păi, dacă bibliotecara de universitate care a dansat cu poalele în cap în şcoală a candidat la un post similar în Bucureşti, prin urmare n-a primit interdicţie de a se mai apropia de zona asta, la ce să te mai aştepţi? Limbajul împănat de neologisme rare sau Hans-premier nu ne fac nemţi şi nici nu ne rezolvă nouă 50 de ani de communism şi 20 de ani de antieducaţie. La fel cum “noi n-am abordat limbajul communist” nu-ţi dă voie să te compari cu Herta Muller. Că doar, Ceauşescu n-a dăinuit atât doar datorită cenaclului Flacăra al lui Adrian Păunescu!
Am înţeles că se pregătesc nişte scuze pentru o vinovăţie colectivă pe care am avea-o toţi pentru că n-am protestat. Nici să nu îndrăzniți! E încă o minciună şi o scabroasă prefăcătorie care ar vrea să ne pună în rândul lumii, adică, vezi Doamne, am avea şi noi conştiinţe la fel cum am avut şi revolte anticomuniste. Toată lumea ştie că nu li se dădeau salariile la timp muncitorilor ca să se revolte şi, în acelaşi timp, îşi primeau şefii propriile revendicări. Nu mai vorbim de sabotajele în care au murit oameni tot din acelaşi motiv “anticommunist”.
În privinţa scuzelor, să vorbiţi în numele vostru! Să-şi ceară scuze educatoarele care îi puneau pe copii să spună poezii cu “părinţii” din fruntea statului. Poeziile cu partidul, mai treacă-mearfă, au fost înghiţite cu elan patriotic, dar când copiii trebuiau să spună “Elena, mama noastră” sau “Ceauşescu, părinte drag”, în condiţiile în care copiii nici acum nu mănâncă unt pentru că n-au fost obişnuiţi, părinţii, care primeau poeziile acasă, s-au dus la grădiniţă să se certe cu “dăscăliţele”. Astea erau pregătite cu texte gen: nu vă împotriviţi pentru că n-aveţi încotro, au mai încercat şi alţii, totul e degeaba, va trebui să le înveţe! Să vă cereţi scuze voi care aveaţi intrare separată la doctor, vă meditaţi copiii şi le aranjaţi slujbe călduţe. Să-şi ceară scuze academicienii angajaţi de securitate, unii pe bani.
Şi, dacă tot vreţi să vă puneţi cenuşă în cap, nişte scuze post-comuniste ar fi bune, tot pentru non-combat. De exemplu, pentru că s-a redus învăţămantul obligatoriu şi copiii de şcoală au ajuns sclavi la ferme de porci; d-l Cristian Preda ar trebui să-şi ceară scuze pentru c-a băgat-o pe Teo în Parlament pe motiv că-I “educată”; dacă şi asta e educată, care a ţiganizat divertismentul şi a făcut imnul retardea, atunci şi aia dată cu ruj în obraji care face reclamă la facultatea privată e cultă iar Crin Antonescu e intellectual “rasat”, cum îi spun unii.
Asta e! Ca să accepţi 150 de euro salariu minim trebuie să fii imbecilizat de mic iar ţinta a fost atinsă pentru că oferta politică e cea mai proastă în 20 de ani: Ponta, singurul pionier post-decembrist care a fost procuror 4 ani şi Antonescu care a fost professor 4 ani. Mai nou nici nu mai calculăm salariul în lei sau euro pentru că ne-a venit un inginer constructor obişnuit cu rupia. Nu e de la Colcata (4 dec, 2010, ; Realitatea).
Doar pentru că avem şi noi “ultraşi”şi ţarăncuţa cu părul lipit de cap cumpără chec cu aditivi de la supermarket iar sperma taurului australian e folosită pe scară largă ca s-avem şi noi vaci nebune, nu înseamnă că e democraţie și civilizație. Pentru unii o fi: d-na Zoe Petre a spus că muncitorul nu trebuie să fie educat, el trebuie să știe să-şi facă munca lui, să-şi vadă de treaba lui şi acu’ avem d-ăsta, s-a umplut ţara de generaţia pro-proşti; biata generaţie e şi şi pro-cancer pentru că unii se nasc direct cu “progresul” în sânge. Ca s-avem şi noi campanii făcute de Esca şi Mihaela Geoană plătite cu sute de mii de dolari, să fim în rândul lumii. La schimb se poartă o luptă susţinută anti-covrig: pro-tv şi antenna au atacat obiceiul dezastruos de a mânca un covrig, pe fugă, dimineaţa. Păi dacă nu face cancer trebuie interzis pentru că profitorii acestei nenorociri, inclusiv cei care duc campanii de genul : caută-te de cancer, că sigur ai! vor ca nu cumva să moară cineva înainte să le facă lor vânzare.
O altă umilință revelată, de bine, este cerșirea unui loc de muncă. D-l CTPopescu, de-o pildă, a simţit că pune piciorul pe insula Ellis când a observat că şomerii acceptă ce şi cât li se dă la târgurile de muncă. Şi eu zic că suntem acolo, pentru că, mai nou, pe lângă sărăcie, s-a implementat cu forţa si cu mare succes consumul de droguri prin intermediul magazinelor de vise, fără de care nu se putea, fiindcă se fac bani buni și la nivel înalt din ele, în toată lumea.
Apoi, drogurile rezolvă tot, de la ideologie până la ce pui în farfurie. De-asta, comuniştii, mă gândesc, retraşi în viluţele lor puse de-o parte, or filozofa autosatisfăcuți despre cum, alimentaţia raţională, care avea ca principiu de bază abstinenţa, era mult mai sănătoasă decât mâncarea-boală pe care o lume întreagă a acceptat-o fără proteste. Suntem mult mai liberi acum și împăcați cu moartea de tineri, deoarece dacă inainte ştiai că s-ar putea să mori, acum eşti sigur, nu mai e nevoie să faci criza de vârstă.
Totuşi, am trăit cale lungă, de care ne puteam lipsi, dacă muream de mici: de la păpuşa de burete la păpuşa-târfă, păpuşa cu handicap şi se pregăteşte păpuşa homosexuală. Şi se mai întreabă unii dacă am intrat în Era Vărsătorului! Apropo de asta, Papa a executat o şmecherie pe care televiziunile au fentat-o la rândul lor: a zis că permite folosirea prezervativului la prostituaţi pentru a nu se răspândi sida. Ce a vrut el să sublinieze a fost unde se “fabrică” boala pentru că, ştiţi, copiii sunt învăţaţi la şcoală, prin Europa cel puţin, că a adus-o un cercetător rus de la maimuţe, şi-atât. Ce nu recunoaşte Papa de la Roma e că şi pedofilia e o crimă împotriva umanităţii la fel ca fabricarea bolii şi ca distrugerea alimentaţiei naturale. Dar astea sunt lucruri pe care presa e liberă să nu le spună pentru că, nu-i aşa, “Intr-un fel cu toţii suntem părtaşi şi la bune şi la rele.”, cum zice I.Iliescu.
Ce-or mai râde comuniştii şi securiştii, retraşi în vilele lor!