Eutanasie – Moarte fără dureri; Metodă de provocare
a unei morţi nedureroase a unui bolnav incurabil pentru a-i curma o suferinţă
ȋndelungată şi grea (din DEX)
Ținȋnd cont de ameninţările cu boli de la OMS, dar şi cu diagnosticarea
precoce, chiar obligatorie, la care se adaugă pandemiile izbucnite la fel de spontan
ca lumina de la Wuhan – dar şi pentru că singura mȋngȋiere a oamenilor trecuţi
de-o vȋrstă e că nu vor mai prinde urȋta “lume mai bună”, euthanasia va fi o
discuţie mai abitir decȋt pȋnă acum. Să nu uit, managerul spitalului care stă
cu morga mobilă ȋn curte a spus, cu ocazia scandalului afferent, că
mortalitatea la ei e la fel ca-n America. Asta spune tot.
Din ‘Euthanasia: Right to Die with Dignity’, NIH, National Library of Medicine
Eutanasia e definită ca provocare a
morţii unui pacient pentru a-l scuti de suferinţă. Eutanasia poate fi activă –
cȋnd doctorul administrează unui pacient ȋn stare terminală un medicament
letal şi pasivă – cȋnd medicamentul care-l ţinea ȋn viaţă nu mai e administrat.
Evident, euthanasia activă se poate face cu consimţămȋntul pacientului – atunci
cȋnd acesta e conştient ȋncă, sau fără acord, ȋn cazul eutanasierii
non-voluntare sau involuntare, ultima denotă că pacientul nu se află ȋn poziţia
de a-şi da acordul.
Sinuciderea asistată nu e considerată eutanasie.
Iar “A nu se resuscita” este dorinţa pacientului exprimată, ȋn scris, anterior
stopului cardiac – tot pentru evitarea prelungirii nenecesare a suferinţei. Se
practică pe scară largă, fără să fie o ȋncălcare a legii, asta deşi unii o consideră
eutanasie pasivă.
Situaţiile cele mai des ȋntȋlnite, care stau la baza acestei cereri din partea pacienţilor, se referă la bolile terminale, pentru care nu există tratament efficient. Motivele pot fi de natură fiziologică – durere insuportabilă, paralizii, imposibilitatea de a se hrăni sau a respira de unul singur, sau psihologică – depresivi, se simt o povară, pierderea demnităţii şi autocontrolului etc. Ȋnsă, unii văd şi o tendinţă suicidară sau ȋngrijirea paliativă inadecvată că ar sta la baza cererii de eutanasiere.
Eutanasia activă voluntară (cu acordul
clientului) este legală ȋn unele ţări precum Olanda, Belgia, Luxemburg,
sinuciderea asistată e legală ȋn Elveţia şi trei state americane – Oregon,
Washington, Montana. Eutanasia pasivă e, ȋn general, acceptată ȋn toată lumea
dar euthanasia involuntară, nu, fiind considerată omucidere şi pedepsită ca
atare (atunci cȋnd e dovedită!)
Ȋnsă, treaba e că
schimbarea mentalităţii ȋn legătură cu “dreptul de-a muri” – corelat de multe
ori cu demnitatea - e ȋn plin avȋnt. Ȋn Belgia, nu mai există restricţii de vȋrstă pentru
aplicarea eutanasiei şi, la o populaţie de 11 mil. locuitori, o speranţă de
viaţă ȋn jur de 82 ani şi calitatea vieţii (ȋnvăţămȋnt, system medical etc.) la
standarde ȋnalte – se poate lăuda cu 1400 de cazuri executate. Ȋn Olanda, 2% din decese sunt eutanasii.
De Elveţia, ce să mai vorbim! Pacienţi, ȋn principal, din Germania, Marea
Britanie, Franţa ȋşi fac ultima excursie aici, unde pot să-şi ȋncheie
socotelile cu viaţa, cum ar zice unii.
Ȋnfloreşte, deci, turismul morţii – care nu e gratis. De aceea, ar fi bine, nu-i aşa, să profităm şi noi – că nepricepuţi nu suntem - ca să nu ne trezim mȋine-poimȋine că se duce lumea tot “la bulgari”.
‘Euthanasia: Right to Die with Dignity’, NIH, National Library
of Medicine https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4311376/
Nu e mai
bună o eutanasie! - “270.000
de români suferă de Alzheimer sau alte forme de demenţă. Peste 80% rămân
nediagnosticaţi” http://www.gandul.info/sanatate/la-fiecare-3-secunde-in-lume-un-om-este-diagnosticat-cu-o-boala-pentru-care-romania-nu-e-pregatita-deloc-serviciile-medicale-exista-dar-sunt-putine-si-ineficiente-17033296
Jesus Christ va fi prim-ministru global. Iar globalismul va fi
divin https://freefrompress.blogspot.com/2024/05/ce-trebuie-sa-faci-neaparat-de.html#more
Ce trebuie să faci, neapărat, de sărbătorile de Paşti de anul
acesta? https://freefrompress.blogspot.com/2024/05/ce-trebuie-sa-faci-neaparat-de.html#more