Pagini

Pagini

Pagini

vineri, 9 septembrie 2022

“London Bridge is Down!” Atenţie, cad poduri!

 


“Veţi recunoaşte, deci, că este un progress remarcabil faţă de ceea ce se petrece în natură.

……………………………………………………

Sprijinindu-se cu umărul de un stelaj de incubatoare, în timp ce creioanele studenţilor mîzgăleau ilizibil pagini întregi, Directorul le prezentă o scurtă descriere a proceselor moderne de fertilizare; fireşte, mai întîi le vorbi despre introducerea lor chirurgicală:

-Operaţia e suportată voluntar pentru binele Societăţii, ca să nu mai vorbim de faptul că este răsplătită cu o primă echivalentă cu salariul pe şase luni.” Aldoux Huxley/ Minunata lume nouă



Breaking News: Cad poduri, bate vîntul frunza-n coduri şi viaţa ni se strînge ca un burete!

Timpul prezent nu mai există, doar planuri de viitor suflate prin mesageria centrală. Weekendul se apropie încă de joi, o săptămînă ploioasă după o vară secetoasă e o discuţie tîmpită despre cînd scăpăm de ploi, iarna care se apropie cu frig şi întuneric în case (în mod intenţionat) e doar un detaliu călcat şi lipit sub pantofii echipei de “excelenţe” în “politici climatice” –  Prim - ministrul viitorului militar şi Lampa de semnalizare de la Cotroceni – care ne abate atenţia spre 2030, 2050 – o lume fără carbon (pentru proşti!), în care nici puful de păpădie nu se mai umple de praf; partidele ne invită să le votăm ca şi cînd ar avea loc alegeri duminică iar UE medicalizată ne previzionează tulpini şi mai periculoase de omicron. Normal, laboratoarele pandemiste sunt încă în picioare iar pericolul să ne dea, din nou, la moleculă, chiar există! Imunitatea, aşa cum ne-au informat adevăraţii oameni de ştiinţă, este de multă vreme ţinta nebunilor speriaţi că pierd controlul. Dacă o altă pandemie prin vaccinare nu s-o mai putea…

Breaking News: Marea face valuri! Salvatorii îi caută pe înecaţi.