Pagini

Pagini

Pagini

vineri, 9 septembrie 2022

“London Bridge is Down!” Atenţie, cad poduri!

 


“Veţi recunoaşte, deci, că este un progress remarcabil faţă de ceea ce se petrece în natură.

……………………………………………………

Sprijinindu-se cu umărul de un stelaj de incubatoare, în timp ce creioanele studenţilor mîzgăleau ilizibil pagini întregi, Directorul le prezentă o scurtă descriere a proceselor moderne de fertilizare; fireşte, mai întîi le vorbi despre introducerea lor chirurgicală:

-Operaţia e suportată voluntar pentru binele Societăţii, ca să nu mai vorbim de faptul că este răsplătită cu o primă echivalentă cu salariul pe şase luni.” Aldoux Huxley/ Minunata lume nouă



Breaking News: Cad poduri, bate vîntul frunza-n coduri şi viaţa ni se strînge ca un burete!

Timpul prezent nu mai există, doar planuri de viitor suflate prin mesageria centrală. Weekendul se apropie încă de joi, o săptămînă ploioasă după o vară secetoasă e o discuţie tîmpită despre cînd scăpăm de ploi, iarna care se apropie cu frig şi întuneric în case (în mod intenţionat) e doar un detaliu călcat şi lipit sub pantofii echipei de “excelenţe” în “politici climatice” –  Prim - ministrul viitorului militar şi Lampa de semnalizare de la Cotroceni – care ne abate atenţia spre 2030, 2050 – o lume fără carbon (pentru proşti!), în care nici puful de păpădie nu se mai umple de praf; partidele ne invită să le votăm ca şi cînd ar avea loc alegeri duminică iar UE medicalizată ne previzionează tulpini şi mai periculoase de omicron. Normal, laboratoarele pandemiste sunt încă în picioare iar pericolul să ne dea, din nou, la moleculă, chiar există! Imunitatea, aşa cum ne-au informat adevăraţii oameni de ştiinţă, este de multă vreme ţinta nebunilor speriaţi că pierd controlul. Dacă o altă pandemie prin vaccinare nu s-o mai putea…

Breaking News: Marea face valuri! Salvatorii îi caută pe înecaţi.

Suntem îmbibaţi de minciuni şi storşi din cînd în cînd, dar jegul rămîne, fiindcă apa trebuie folosită cu parcimonie, dacă n-o tragem direct în plămîni.

Ȋnsă, “Furtuna perfectă”, previzionată de analiştii economici, e mult mai aproape decît se crede şi nu e doar economică. E bine de ştiut că, indifferent ce-o fi în restul lumii, bugetul fostei ţări, România, se scufundă la fel ca nava care a lovit o mină, mai ieri, şi e jucat la păcănele, pe aparate aranjate să nu cîştige niciodată.

Breaking News: Memento: Vor tot fi vremuri grele, pînă la a doua venire a lui Big Bang!

Dar smîrcurile politico-mediatice ghiorlăie de plăcere fiindcă politica eşuării – justificată prin alinierea la UE, NATO, OMS… îi absolvă de orice pe apostolii noii întrupări. Împărţirea lumii în crustă şi pomanagii, îi prinde deasupra. Deci, eşecul e victorie. Planul “resetării” merge mai departe în Landul RO. Ținta, pe termen lung, sunt copiii care tocmai au fost dizolvaţi în “problema globală” – fără dezbatere publică – adică uniformizaţi prin descurajarea aplecării către învăţătură, încurajarea prostituţiei de la cincisprezece ani (deocamdată) şi a plăcerii de a vota de la şaisprezece ani. Teoria de gen (părinte 1 şi 2), o aberaţie non-ştiinţifică, şi festivalurile de droguri vor cancela orice legătură cu trecutul de tristă amintire cînd inteligenţa umană era într-o expansiune incontrolabilă.

Apropo, cînd aţi scos lemnele de foc – din 2025, prin programul de resetare şi rezilienţă, ce aveaţi de gînd să faceţi cu copiii de la ţară?

Atenţie, cad poduri! Pe unele ar putea merge elevii la şcoală!

Instrumente majore ale stabilităţii sociale.

Bărbaţi standardizaţi, femei standardizate; în loturi uniforme. Întregul personal al unei fabrici alcătuit din produsele unui singur ovul bokanovskificat.

-Nouăzeci şi şase de gemeni identici lucrînd la nouă zeci şi şase de maşini identice! Glasul îi vibra de entuziasm: acuma ştiţi cum stăm! Pentru prima data în istorie avem Comunitate, Identitate, Stabilitate.

Citase, deci, deviza întregii planete. Cuvinte măreţe.” Aldoux Huxley/ Minunata lume nouă (Ȋn 1984 a lui G. Orwell, identitatea sexuală şi partenerii sunt stabiliţi tot de la centru)



P. S. De la sfîrşitul săptămînii Mercur intră retrograd. Multe se vor “reseta”, pentru că multe sunt “retrograde”, complicate, otrăvite, infecte şi durează.

În zilele noastre, prezervativul e cel mai bun prieten al omului.

Absolut toate măsurile invocate pentru un viitor mai ecologic sunt împotriva naturii şi poluează mai mult decît orice de pînă acum. Just business!