Pagini

Pagini

Pagini

marți, 10 august 2021

Ultimele știri

 


Motto: Lider PNL: Vremea mesajelor soft a trecut!

Bun. Mai întîi, să ne bucurăm că am aflat în sfîrșit, din ultimul spot, ce conține vaccinul: “miros de praf de cretă”. Să ne bucurăm, fiindcă de-acum putem să-l tragem și pe nas! Și e gratis, nu trebuie să te înghesui pentru el la festivaluri de profil.

Apoi, vremea mesajelor soft chiar c-a trecut, și asta fiindcă spun eu, nu prostul de mai sus.

Ne-au intrat în colimator doi politicieni, unul care s-a împuiat și altul care se îngrijorează că nevaccinații ar putea ocupa spitalele și ea, care are o mică dar supărătoare și recurentă durere de șold, s-ar putea să nu găsească paturi de spital unde să zacă și să fie cocoloșită o vreme. Ambii sunt din coaliția care și-a însușit puterea.

Mai întîi, e de mirare că, în condițiile în care lumea trebuie să moară fiindcă nu ne mai încape Pămîntul - după părerea organizațiilor internaționale la care am aderat și care ne-au acaparat - tocmai un progresoman să se înmulțească. Cum ar fi zis Einstein, o gură în plus de hrănit pentru Terra.

Apoi, în ce-o privește pe supraponderala cu cricul ruginit, pot să spun, din experiența recentă, că se poate duce dracului la spital cînd vrea, fiindcă ăstora care au plătit asigurări, timp de peste 40 de ani, le dăm noi ceai cu paiul și tragem de ei, la propriu, să nu moară, că la spital omul nu prea se mai duce. Șansele sunt de aproape sută la sută să fie ucis acolo, mai ales dacă se află într-o situație în care nu se mai poate bate pentru viața lui. Eu, în schimb, mă bat cu oricine pentru afirmația asta și-l și bat!

Așa că, penelisto, pune mîna și slăbește, nu-mi povesti mie despre cît de efficient e vaccinul lu’ pește. Să nu uităm: conform datelor oficiale, 8 din 10 trec prin boală fără să știe și vreo 97% scapă cu viață. Deci, dacă ai internați 40-60% vaccinați, înseamnă că pe unii i-ai îmbolnăvit. Dacă mai ai și morți de covid vaccinați, mai ales tineri, sănătoși… O să fac un algoritm mai încolo, că nu trebuie să ai facultatea, mai ales de medicină, ca să faci o fracție.

Tot pentru că vremea mesajelor soft a trecut, sper ca toamna să-i țină departe pe mucioșii televiziunilor, victimele scîrboase care vin să jelească și să supraviețuiască din lacrimile și donațiilor telespectatorilor, pe care-i storc de vlagă cu problemele lor. La fel, mai încet cu lecțiile de morală fiindcă lumea să duce dracului nu pentru că e nesimțitoare, ci pentru că e dezgustată de moraliștii noului val.

În fine, să observăm și că nebunii sectei globaliste dau foc planetei, și la propriu, ca să demonstreze că ne înfierbîntăm global și trebuie să ne lăsăm resetați cu cheia. “Decada Acțiunii”, deh! Sper că nu mai e un secret pentru multă lume că ce se-ntîmplă e o lovitură de stat globală, militară.