Fiindcă am văzut ieri niște crize de nervi topite în dezinformarea despre dezinformare, specifică zilelor noastre și tranziției omenirii spre nu-știu-ce. Știu toată saga evoluționistă pe subiectul ăsta. “Gender identity” nu este știință, este un experiment groaznic, eșuat.
Din articolul David Reimer, 38 ani. După o operație
greșită a fost crescut ca fiind fată, în cadrul unui experiment despre gen www.latimes.com
Canadianul David Reimer a fost supus unui experiment de schimbare de sex (“sex reassignment” - reatribuire de sex), de la vîrsta de un an, aproximativ. Părinții și-au dat acordul, pentru că bietul copil fusese deja mutilat, tot în spital, unde fusese circumcis, ca soluție la fimoza cu care el și fratele geamăn se născuseră.
Ca prim născut, fusese și primul servit, astfel că fratele lui
a scăpat de mîinile dibace ale doctoriței mînuitoare de cutter electric iar
problema i s-a rezolvat de la sine, natural. Nu s-a putut stabili exact o
vinovăție între doctoră și unealta tăietoare iar părinții au fost anunțați și
convinși că o reconstrucție a organului sexual ar fi dureroasă și inutilă.
Noroc cu televizorul, unde doctorul minune își prezenta
descoperirile ultra-științifice, iar părinții, încrezători în televiziuni și
știință, au putut intra în direct să-și resolve problema.
Experimentul trebuia să dovedească, fără tăgadă, că
operațiile chirurgicale și hormonii pot transforma omul în orice. Descoperirea
a fost lăudată pe toate canalele, în speranța că experimentul medical dovedește,
odată pentru totdeauna, că genul individului este o chestiune determinată cultural
și nu biologic.
Deci, copilul a fost castrat, tratat cu hormoni și crescut la
genul feminin. Ideea era ca părinții să nu-i spună niciodată că a avut un alt
gen la naștere, fiindcă, vorb-aia, ce nu știi, nu te deranjează, să-l îmbrace
în rochițe și să-i cumpere păpuși. Pe dinafară arăta ca o fetiță, grație
tratamentului hormonal, însă pe dinlăuntrul lui, simțea nevoia să-și rupă
rochițele, să se joace cu pușcoace și să se bărbierească cu lama lu’ tac-su.
Dr. Money a zis să-i dea ‘nainte fiindcă, pînă la urmă, se dă el pe brazdă. În timpul
ăsta, faima doctorului creștea iar feministele îi mîncau din palmă și contribuiau
și ele cu noțiuni gen “politici sexuale”, “personalitate psihosexuală”, care să
șteargă diferențele (fizice) dintre femei și bărbați, pe ideea că, doar atunci
cînd vom fi toți identici, femeile se vor elibera de sub jugul patriarhatului. “In other words,
nurture had trumped nature.” (există,
chiar, o teorie care susține că poți schimba inclusiv ADN-ul copilului, doar
prin tehnici care țin de psihologie și educație, cam asta vrea să spună)
Abia prin “97, alți doctori - negaționiști, se vede treaba - au
cercetat cazul și au demascat dezastrul făcut de acest psihopat al științei. Așa
s-a aflat că experimentul a fost un dezastru iar “subiectul” a fost iremediabil
distrus fizic și psihic. După ce a respins din ce în ce mai furios tratamentul
hormonal (se enerva teribil că îi creșteau sîni), “subiectul” a reversat operația de
schimbare de sex, s-a străduit din toate puterile să-și
recapete viața normală, chiar și-a întemeiat propria familie (am văzut
documentarul), n-a mai făcut față dezastrului și s-a sinucis.
Dr.
John Money a supravegheat cazul cîțiva ani, l-a declarat un success, a
scris o carte despre cum “gender is learned, not inborn” (adică sexul
se învață, nu este înnăscut), iar ONG-urile care susțineau, încă din anii “70”,
că genul omului este “neutru” la naștere, au exultat. Dr. J. Money,
absolvent de Harvard și specialist în “sex”, nu și-a recunoscut niciodată dezastrul.
Gratulat de către cunoscuți cu epitete ca genial și arrogant, doctorul și-a
susținut neobosit teoria, în cercuri științifice înalte, astfel că, lui îi
datorăm eticheta “gender identity”, identitate de gen. Asta pe care o
flutură mulți acum fără să amintească de fiascoul care a generat-o.
Mai
întîi, în codul bunelor manière din vremea aceea, rîgîitul era permis dar numai
dacă… https://freefrompress.blogspot.com/2021/06/barna-si-evul-mediu.html
Părinții trebuie să se trezească! Normalitatea nu mai există!
https://antipresa.blogspot.com/2021/06/click-aici-momente-impresionante.html
“What went unreported until decades later, however, was
that Money’s experiment actually proved the opposite -- the immutability of
one’s inborn sense of gender.” https://www.latimes.com/archives/la-xpm-2004-may-13-me-reimer13-story.html
“Good
parenting can't change your child's hair or eye colour, but what if it could
alter the genetic underpinnings for everything from anti-social behaviour to
cardiac disease?” How
nurture can trump nature: ‘Parents are their kids’ stress response system’ -
The Globe and Mail
”nu contează cu ce sex te-ai născut, întreabă-te dacă nu cumva în sufletul tău te simți de sex opus” https://evz.ro/legea-educatiei-in-forma-sa-actuala-nu-scoate-monstri-intoleranti-ea-prevede-valorile-care-trebuie-date-copiilor.html