Pagini

Pagini

Pagini

vineri, 16 aprilie 2021

Preppers România: Trust no one!

Motto: Pe noi nu ne salvează nimeni!

Iar problemele noastre sunt întotdeauna originale. De aceea, ne putem doar inspira de la alții și eventual să adaptăm știința lor, la puținele șanse de scăpare, aproape ipotetice, pe care le mai avem în fața comitetului de zdrobire a poporului și de apărare a pandemiei.

Asta, pentru că, toate catastrofele naturale luate în calcul de preppers (specialiști în supraviețuire), nu doar că sunt secundare în România, dar chiar ar fi de dorit, prin comparație cu o internare în spital, de exemplu. Interesant cum se alege la noi răul mare, de răul mic, nu!

Știți, că, atîta timp cît nu se cercetează cazurile reclamate, drept crime, de către aparținători, putem presupune că noi avem acum killeri în spitale.

Din toate cazurile relatate, o fi măcar unul adevărat. E o regulă: să spui că nu există nici o conspirație, e la fel de fals cu a vedea conspirații peste tot. Apropo, de asta, ne-a bătut Bill Gates peste bot pe toți: noi credeam că psihopatul vrea să vaccineze toată planeta, ceea ce ni se părea revoltător, pe cînd el voia să încerce un vaccin experimental pe toată populația lumii, ceea ce îi iese foarte bine!

Înapoi, la preppers: “E simplu: funcție de catastrofă, fie rămîi în casă, fie ieși din casă, fie te duci departe de casă.”, scrie  https://theprepared.com.

Să zicem că stai în casă. Rogi pe cineva să-ți facă piața periodic, plătești utilitățile de pe telefon. În nici un caz, dar în nici un caz, nu te uiți la televiziunile românești: astea vor să te omoare chiar și la domiciliu! Cînd vor veni Arafat și Tătaru cu vaccinarea obligatorie, dacă poți să-ți pierzi urma departe de casă, e bine, dacă nu, asta e! Ȋn afara casei, dar în arealul tău de supraviețuire, n-ai nici o șansă în fața jandarmilor!

Apropo, de Arafat! În noaptea cînd, din ordinul lui, au fost evacuați pacienții de la Foișor, ca să facă loc covidului, Antena3 l-a avut într-un interviu interminabil pe “comandant” – adică pe însuși haosul centrat în jurul cîtorva idei fixe – care n-a făcut altceva decît să-și susțină decizia, în buclă, să nu regrete, să desfidă ocazia de a se întoarce în timp și a repara lucrurile, cu fraza: “aș face la fel”.

În fine, după ce vîrtejul s-a retras în lampa lui (unde să dormiteze alte tîmpenii), ce aud de la unul dintre jurnaliști: Dom’le, dar, nu cumva, e o capcană aici, și toate astea se întîmplă pentru ca Dr. Arafat să fie înlăturat?

Ce să zic, am crezut că au umblat băieții de la cablu și au schimbat canalele… Poate cățelul a călcat pe telecomandă…

În final, să remarcăm și faptul că, specialiștii de pe site-ul preppers sunt de părere că, în lumea noastră mereu în schimbare, nu te mai poți baza pe alții să te salveze.

De fapt, asta-i cheia supraviețuirii! Trust no one!

Precizare: Nu, nu e război! Război ar fi dacă virusul ar fi făcut în laborator și, periodic, i s-ar da drumul pe stradă. Caz în care, ar trebui să fim informați. Dacă nu, nu e război, e o manipulare – așa cum spun analiștii care se pricep – menită să inducă oamenilor complianță în fața “comandanților” și a măsurilor de sorginte militară!

Pînă și limbajul științific s-a militarizat: “luptăm” cu virusul, care ne “invadează” iar corpul nostru…  https://antipresa.blogspot.com/2021/04/de-ce-suntem-in-razboi.html

“It’s simple: depending on what happens, you’ll either stay in your home, leave your home, or be away from home.”  https://theprepared.com/prepping-basics/guides/emergency-preparedness-checklist-prepping-beginners/



Adevărul iese la iveală - Citat: „Sufocarea, sau faptul de a nu primi suficient aer, constituie o teamă primordială pentru orice om.””  https://www.cotidianul.ro/machiavelismul-inspaimantarii-prin-socuri-psihologice-adecvate/