Cum sună asta? Păi, sună a neputință, fiindcă, în Europa, pedeapsa cu moartea a fost abolită iar, pe persoană fizică, tipologia mioritică nu-și asumă asta. Însă, la supărare, mulți o spun – a spus-o și mama inginerului ucis recent de Miliția lui Arafat – dar, mai ales, o spun la modul ipotetic: ex. Dacă i s-ar întîmpla copilului meu… l-aș omorî pe pedofil. În realitate…
Urmăresc toate “crimele” de pe canalele de specialitate, ID, CI etc. și trebuie să spun că dreptate, pe cont propriu, în numele legii talionului, n-am prea văzut. Dar, în lume, se poate și altfel. De pildă, în America, sunt state care au păstrat pedeapsa cu moartea, iar asta oferă unei părți a populației “satisfacția” unică a răzbunării. Dar, ce satisfacție!
E un
spectacol, pronunțarea sentinței! Rudele, prietenii, fanii sar în sus de
bucurie, chiar în sala de judecată, se îmbrățișează, rîd și varsă lacrimi de recunoștință,
mulțumesc Cerului și scot sunete victorioase cu care îl împroașcă pe condamnat.
Apoi, se prezintă la instanță de fiecare dată cînd acela face apel, ca să se
asigure că nu scapă; de asemenea, fac petiții, scriu șefilor de penitenciare,
nu cumva să beneficieze cel pe care-l urăsc de moarte, de vreo clemență.
Nirvana răzbunării e atinsă în ziua execuției, atunci cînd rudele sunt invitate
să participe și, de regulă, numai dacă sunt moarte sau în moarte clinică, nu se
duc. Fascinant!
Niciodată, n-am
înțeles ce-i mînă în luptă pe acești oameni. Pînă acum, dar, despre asta,
altădată.
Adică, nu
înțelegeam ce se mai poate repara – în fond, e vorba despre o crimă, de obicei,
oribilă, în chinuri – dacă moare și nenorocitul care a comis-o. Ȋn timp, am înțeles că, pe de-o parte, supraviețuitorii consideră
că e de datoria lor să facă dreptate celui ucis și, în același timp, descarcă o
parte din povara durerii, altfel nesfîrșită, în momentul cînd închid un capitol
din viața lor cu un happy-end extravagant, execuția criminalului.
Însă, trebuie
să ținem cont că răzbunarea, în cazul de față, se întîmplă cu mîna altuia, și
mai e și legală, ceea ce degrevează semnificativ conștiința de eventualele
mustrări.
Deci, la
alții lucrurile sunt clare. Cîtă vreme răzbunătorii au dreptatea de partea lor…
toată lumea se duce în rai.
La noi, e
mai complicat. Deși, nu respectăm aproape deloc preceptele religioase (suntem
mai panteiști, la drept vorbind, dar tot la modul exclusivist), nu vrem să ne
murdărim conștiința și mîinile cu sîngele ticălosului. Și, întotdeauna e vorba de conștiința proprie, nu de grup. În plus,
noi avem credința că acela care ia viața cuiva, îi ia și păcatele, deci, nici
nu se pune problema să ne stricăm distanțarea socială, nici măcar într-o lume
paralelă sau sub pămînt S.R.L.
Să facă
Dumnezeu dreptate și să-l ia la el!
Sigur, dacă
ne ajunge cuțitul la os, să zicem - cum e cazul acum, cînd te saltă după stradă,
te internează și te intubează, te bagă la nebuni - la ordinul lui Protocol, totul
se simplifică și Miorița devine religia de bază. Fiindcă aici e vorba de
legitimă apărare, nu de răzbunare. Oricine o să-ți spună că, în România, mai
mult decît să te rogi și să le “bagi în buzunar”, n-ai ce face. Un motiv e și
acela că, de la instalarea dictaturii numită “stare de alertă”, nici un parchet
nu s-a sesizat din oficiu, indifferent cîte abuzuri și crime a reclamat poporul.
Zilele
trecute, în numele acestei dictaturi, care permite, doi polițiști i-au aplicat
o manevră “deșteaptă” unui om de 63 de ani, amețit de atîta alcoolemie cîtă
putea duce, și l-au omorît pe loc.
Sub ochii mesenilor
dintr-o piață, Miliția lui Arafat l-a atacat din spate, l-a pus la pămînt, i-a
pus genunchiul pe gît și, cît a-i trimite o îmbucătură spre destinul digestiv,
omul și-a dat ultima suflare și, odată cu ea, a acordat o ultimă experiență
martorilor impasibili care, au privit, au filmat și-au povestit. A urinat
instant și s-a schimbat la față, a sintetizat cineva pentru presă.
Dar, hai să
urmărim imagini emoționante cu rudele vizitînd pacienții covid, de la ATI!
Serios!
Încă ceva, apropo
de impasibilitatea martorilor. În documentarele criminalistice -americane, în
cea mai mare parte - pe care le urmăresc, văd, de multe ori detectivi,
jurnaliști, oameni neimplicați direct, prin grade de rudenie, emoționați
sincer, pînă la lacrimi, în fața camerelor de luat vederi, deci în văzul lumii.
Asta, la
noi, nu există! Chiar și supraviețuitorii își țin lacrimile pentru ei!
Nu, ăia care plîng la televizor, plîng de mila lor și/sau pentru
bani!
Tot în
aceste documentare, am observat că detectivii și ceilalți comentatori, se
referă chiar și la cel anchetat sau condamnat, cu formularea: Mr. John Cutare a
stat ascuns în întuneric și, cînd Miss. Daisie a trecut pe alee, a atacat-o și
a strangulat-o cu propria eșarfă.
Deci, nu “bătrînul”
(era un inginer în vîrstă de 63 de ani) și “ce te doare tataie”. Mai distanțați,
băieți, fete și eroi!
Precizare: Câțu trimite apropos-uri prin canale TV că, acolo unde se
vaccinează proștii în proporție de 60%, el cu mînuța lui le ridică toate
restricțiile. Să mori, tu, intrigantule! Ridică, mai întîi, “starea de alertă”,
fiindcă, dacă nu, restricțiile poți să le pui la loc imediat, a doua zi, după ce
le-ai ridicat!
Vaccinarea
e noul Untold. Pandemia e un sport! - https://freefrompress.blogspot.com/2021/04/razboiul-lasilor-continua-vaccinarea-e.html#more