Pagini

Pagini

Pagini

vineri, 11 septembrie 2020

Luați de votați, Elefantul de lîngă Nicușor Dan

https://freefrompress.blogspot.com/2020/02/preventia-frate-cu-anticipate.html
Incredibil, ce metamorfoză! Poate, mi se pare, dar, “independentul” Nicușor Dan s-a transformat în altcineva. A lăsat-o mai moale cu planul urbanistic și nu mai suflă o vorbă despre milionul de copaci care ar trebui plantați în București. În schimb, ți se rupe inima, cînd îl vezi că își ia lădița și se expune înjurăturilor, la șosea, doar ca s-o “critice” pe G. Firea fiindcă ar fi fost susținută, odată, de L. Dragnea, mortul politic îngropat la Rahova!
Adică, face campanie marca Sandra Pralong, Președintele Proștilor și noua Realitate, acum, pe plus. Ăsta e genul de campanie care spune: votați și muriți, dați-vă dracului, de alegători, n-o să facem nimic din ce v-așteptați!

Alt plus, pentru campania lui N. Dan, de-a dreapta lui s-a agățat celebrul vindecător ong-ist, V. Voiculescu, împreună cu un slogan nemuritor, ca mesaj, folosit ca picătura chinezească în emisiunile de știri: Bucureștiul umilit.

Poate ne spun și nouă Serviciile, Justiția, V. Ponta și C.P.Tăriceanu – cei doi care se opun, din vorbe, pandemiei de umilință și îmbotnițare – cum se face că toată clasa politică stă în genunchi în fața unor ONG-uri și le oferă ce-și doresc?

Inclusiv G. Firea, a alocat, la un moment dat, numai într-o tranșă, nouăzeci de mii unor astfel de asociații care s-ar ocupa, vezi Doamne, cu rezolvarea chestiunilor sociale.

Ȋnsă, cel mai disciplinat și previzionar, s-a dovedit a fi D. Florea, PSD (nu altceva), care, împreună cu tot consiliul local de la sect. 5, i-a oferit lui V. Voiculescu, aproape jumătate de milliard, ca să-și hrănească viitorul oengeu, încă neînființat la data aprobării?

Poate… a anticipat că, după ciuma fosilie, vine ciuma stacojie?

“„Asociația Yes For Future – Da Pentru Viitor a fost înființată în data de 19 februarie 2020. Cu toate acestea, în data de 31.01.2020, Daniel Florea solicită aprobarea Consiliului Local Sector 5, iar acesta se supune, pentru un parteneriat ce presupune transferul către această asociație inexistentă, a sumei de 471.500 lei ”  https://www.factual.ro/declaratii/vlad-voiculescu-despre-asociatia-yes-for-future/


Poezie nu e - Anticipată din 5 februarie 2020 – pe vremea cînd partidele se pregăteau de alegeri anticipate.

Prevenția, frate! Cu Anticipate.

P-un picior de mai,
Pe un dor și-un vai!,
Iată se prăvale,
Legănați de șale,
După treij’ dă ani,
Trei turme de șobolani.
Şobolanii roșii, Ciuma porfirie,
Şobolanii queer, Ciuma stacojie,
Şobolanii negri, Ciuma fosilie.
Se mușcau-ntre ei,
Cu vorbe,-ntr-o doară,
Nu ca să se-omoară
Şi să sîngereze,
Ca să nu turbeze.
Soileau o sfadă
Cît o autostradă!

Mai întîi, frăție,
Ciuma Stacojie și cea Fosilie
Vrură să omoare Ciuma Porfirie.