Pagini

Pagini

Pagini

luni, 10 august 2020

Războiul lașilor. THERANOS

https://antipresa.blogspot.com/2020/08/razboiul-lasilor-dictatura-medicala.html#more

Elizabeth Holmes este o americancă întreprinzătoare care nu clipește niciodată, și care, văzînd cum medicina e din ce în ce mai mult propagandă și din ce în ce mai puțin știință, a înființat o companie de profil, THERANOS, cu obiect de activitate: analiza probelor sanguine. Mai exact, simplificarea procedurii atît pentru pacient, cît și pentru specialiști. Pacientul contribuia cu “doar două picături de sînge din deget” iar specialistul... mă rog, era un fel de operator al device-ului pe care l-a inventat geniala din Sillicon Valley.
Succesul, alimentat de politicieni, presă, investitori și nelipsiții creduli, pe post de figuranți, a dus-o pe cele mai înalte culmi, pînă în topul miliardarilor (Forbes). Lumea a premiat-o, revistele au pus-o pe copertă.

Marea ei invenție a fost o cutiuță în care introducea proba de sînge, pe care, după ce se întorcea pacientul cu spatele, o scotea și o ducea într-un laborator normal unde angajații munceau în draci ca să demonstreze că totul se derulează cu rapiditate.


Cum s-a vîndut șarlatania? Nimic nou sub soare, așa cum se fabrică și la noi, fiindcă sunt aceiași cunsultanți care vînd aceeași șmecherie.
Se ia una bucată individ fără scrupule, obsedat de bani, celebritate, control, dar nediagnosticat. Se speculează îngrijorarea oamenilor pentru sănătatea lor și a familiei, îngrijorare pe care cucuvelele plătite din presă au dus-o pînă la obsesie, depresie și chiar sinucidere.

Deci, terenul era pregătit, lui Elisabeth Holmes nu i-a rămas decît să-și creeze o imagine cu care să convingă și, nici aici n-a inventat nimic, a mers pe cărări bătătorite. Purta pullover pe gît ca Steve Jobs, voia să salveze lumea, să schimbe paradigma și să creeze Viitorul. Unde am mai auzit noi d-astea?!

Avea o poveste personală, așa cum scrie la carte, fiindcă ăsta e mobilul care te mînă-n luptă. Povestea ei era despre unchiul care a murit de cancer fiindcă n-a fost diagnosticat mai devreme, mai simplu, mai ieftin, așa cum promitea cutiuța ei din viitor, tuturor acelora care se aliniau, o data pe lună, și nu pe an, la analize. Ca să vezi, același sindrom de salvator ca Vlad Voiculescu, cel care, în povestea lui, întîlnise o mama căruia îi murise copilul de cancer, fiindcă nu se ocupase el personal de problemă. Apropo, spitalele construite din donații au ajuns la stat, cum zice legea? Nu-i nimic, dacă nu s-a rezolvat, o rezolvă Vlad Voiculescu atunci cînd o s-ajungă el la Primăria Capitalei, pe umerii lui Nicușor Dan, de care stă lipit ca ariciu’ de adidași.
Salvatorismul e cea mai tare meserie în zilele noastre. Nu-ți trebuie decît o poveste, o nevoie creată artificial, pe care o numești “diagnosticare și profilaxie” (în realitate, te doare-n cot de așa ceva), un slogan (Să nu te lași niciodată!), răspunsuri goale de conținut la toate întrebările care ți se pun și o echipă care să te vorbească de bine: idealist, muncește mult, doarme puțin, modest.  

Am văzut povestea lui Elizabeth Holmes într-un documentar difuzat recent.

“Aparatele de analiză a sângelui promise de companie nu au fost niciodată dezvoltate. Holmes a fost amendată cu 500.000 de dolari și i s-a interzis să conducă o companie americană timp de 10 ani.[6]” https://ro.wikipedia.org/wiki/Elizabeth_Holmes

Se spunea că este „viitorul Steve Jobs”. Totul până când s-a descoperit că firma sa – Theranos – de fapt nu deține nicio tehnologie, totul fiind doar o poveste gonflată. Vă imaginați că din Consiliul de Administrație al companiei au făcut parte foștii secretari de stat Henry Kissinger…”  https://gandeste.org/analize-si-opinii/dan-diaconu-diavolul-detaliilor-este-mult-mai-negru-decat-si-ar-putea-imagina-asa-zisii-conspirationisti/121813/