Pagini

Pagini

Pagini

joi, 2 aprilie 2020

Portarul, distanța socială și jetul urinar slab



Plus, să ne facem pandemia noastră!

Nu mă deranjează “distanțarea socială”, ba din contră. Merg de dimineață la magazine, nu mă vîntur încolo și-ncoace cu cățelul, nu mă bag în vorbă. Nici măcar nu vorbesc la telefon.
Respect regulile de bun-simț dar nu respect autoritatea care nu-și vede lungul atribuțiilor. Există standarde de comunicare începînd de la portar pînă la orice șef sau, mai des, șefuleț. Cu mine, te conformezi, cînd vorbești și cînd te porți! Problema e că, într-o astfel de situație, de dictatură cum este acum, începe să se umfle tărîța în cîte un “controlor”, fie el polițist, portar și, în curînd, cetățean vigilent care ajută la combaterea bolilor.

Astăzi, portarul pieței mi-a atras atenția, cu semnul exclamării, că mă “vîntur” pe ușă (de la ceapă, la pîine și înapoi ca să văd dacă a deschis la chioșcuri). Treij’ dă ani au zburat ca nimic, într-o fracțiune de secundă. Același portar după vremuri, același ton, doar o liniște de mormînt pe care nu o întîlneai pe vremea lui Ceaușescu. De data asta, m-a trimis pe gînduri, data viitoare… nu mai am nici o decizie de luat, fiindcă am luat-o acum.

Văd că e mult tupeu și inconștiență în instalarea acestei pandemii dar, ar trebui să știți, noi nu mai suntem cei din anii “90. Nu mai suntem nici așa de buni, nici atît de scrupuloși, ca să nu mai vorbesc de respectuoși, toleranți sau încrezători.

Noi am trăit în două lumi și înțelegem, instinctiv, lucruri. De pildă, noi știm ce e aia gripă, spre deosebire de imbecilizații cărora li se adresează presa cînd bagă pe ecran testimoniale despre simptomele covidului. O gripă de sezon include, în mod obișnuit, dureri de cap, de mușchi, de oase, temperatură, pierderea vocii și mirosului, lipsă de poftă de mîncare, senzație de vomă. Toți o făceam pe vremuri, “pandemia” asta, exact cu aceste simptome. Din cînd, în cînd, cineva mai și moare de gripă. Uneori, personae foarte tinere și zdravene, din alte puncte de vedere, fac o pneumonie, sunt internate, trimise acasă cu tratament pentru ca, peste noapte, să moară. Cîți dintre noi nu cunoaștem această poveste adevărată și recurentă?!

Deci, nu-mi povestești mie despre nasul înfundat (după noile norme), grija pentru “pruncii nenăscuți”, alegeri libere în vreme de dictatură militară și despre cum dau buzna rușii!

Asta pentru că am văzut aseară la Realitatea TV cum, generația care abia știa să-și tragă nasul la revoluție și care acum se crede bătrînă doar fiindcă începe să se holbeze la jetul urinar slab, trăgea cu dinții de noua ordine mondială, care stă să devină caducă, și ne servea platouri cu frica de ruși. Istoricul I. M. Ioniță care, după noile norme, i-a luat locul lui Ion Cristoiu, Oreste, care a trecut de la flacăra violet la geo-politică și alții. Spun asta, nu pentru că nu aș recunoaște dreptul oricui la liberă exprimare (sau meritele intelectuale, unde nici nu mă amestec, nu mă interesează!), ci pentru că e multă iresponsabilitate în patosul cu care unii se așează “în fruntea maselor” și le duc într-o direcție care nu e altceva decît o altă pandemie, poate mortală. La fel, să știți (asta e pentru un alt post TV) că înțeleg “jocul”. Nu vreau să joc în el. Donațiile sunt cel mai mare pericol în “lupta” cu orice boală sau epidemie, să fie clar, iar capul plecat e tot moarte! Sunteți vulnerabili, aveți prea mult de pierdut.

Oare, dacă pandemia asta ar fi primit o opoziție (a se citi revoluție), ce s-ar fi întîmplat? Să zicem că mureau mai mulți odată (în doi ani pandemici, deja anunțați, vor muri și mai mulți) dar cei care rămîneau erau liberi să fie sănătoși. Hai, că nu e din piețele chinezești, ce naiba!

Așa, mai mult ca sigur că, după epidemia asta programată (presa a numit-o și provocare) se va încerca, printre altele, implementarea pre-hipertensiunii arteriale (mult invocată la morții de covid) care, numai în Statele Unite, ar însemna ca jumătate din populație să ia medicamente doar pentru așa ceva. Nu mai spun de pre-diabet, alergii și boli psihice inventate, alte boli care nu mai sunt lăsate să treacă de la sine sau doar printr-o alimentație adecvată, plus consumul mortal de opioide, vitamine etc.
Dacă tot e o pandemie iluzorie, care văd că nu mai contează de unde se trage și cît poate dura, științific vorbind, fiindcă o să țină cît le face unora trebuință, poate o să ne inventăm și noi odată pandemia noastră. Şi, uite-așa, de-ai dracu’, o să-i invităm și pe ruși dacă promit să facă un proces scurt și o execuție rapidă a mărturisitorilor de boli și a beneficiarilor de pe urma bolilor. Să nu uităm, unii dintre noi n-am trăit sub ruși, am trăit sub Ceaușescu și camarilla lui care ne-a creat microcosmosul ăsta democratic și original după revoluție! Din care se trag mulți dintre deontologii de astăzi!

Vremurile vin și trec. Ştiu pe cineva care înjura fabrici și uzine și le ura să se prăbușească de cîteva ori pe zi, pe vremea cînd absolut nimeni nu credea că e posibil. Acum, dacă te uiți în jur…  

Deci, nu am primit nimic gratis de la statul ăsta, nici salarii compensatorii, nici șosele (mi-am rupt mașina în gropile țării), nici medicamente la preț redus (și, vă rog, nu mai spuneți că se tratează cineva gratis în sistemul sanitar, la care oricum nu apelez!), am beneficiat de maxim doi-trei profesori pentru copil pe tot parcursul școlii și atacuri aproape mortale de la cîțiva doctori (aveți grijă!)…
La mine nu vii cu vaccinul anti-gripal sau anti-covrig sau… mai știu și eu, pe cine vor voi să ucidă patronii de presă și vedetele lor ca să-și ia teșcălău’ de bani sau doctorii și politicienii ca să fie păsuiți de anticorupție!

P.S. Nimic nu e mai presus de libertate. De-asta, nici nu mă uit în astrologie (deși ar trebui, e cea mai deșteaptă știință din lume) la fiecare eveniment, chiar dacă risc să greșesc, ca să-mi păstrez distanța față de orice mă încartiruiește. Nu-mi dau atît de multă importanță cum s-ar crede, nici măcar nu-mi place așa de mult să scriu (nu m-am străduit să-mi fac un stil, măcar). La alegere, citesc ca să înțeleg, învăț ca să știu și scriu ca să păstrez distanța.


“Ne-aţi otrăvit mâncarea si ne omorâţi zilnic de cancer! Avem 1 milion de infectaţi cu virus hepatitic C! Acum vreo doi ani mureau copiii cu aşa -zis sdr. hemolitic-uremic. De fapt..apa din fântâni era infectată! Veniseră unii să caute gaze de şist pe la noi! Aţi tăcut mâlc! Streinu-Cercel!!”
Citeste mai mult:
/adevarul.ro/locale/craiova/atacul-incredibil-unui-medic-militar-craiova-autoritatilor-streinu-cercel-lasa-ne-opriti-joc-pervers-1_5e8027325163ec427146933d/index.html
“În ciuda durerii de nedescris, Ioan şi Paul, tatăl şi fratele lui Toni Tecuceanu, s-au zbătut ani la rând să dovedească în instanţă ceea ce ştiau clar şi anume că nu virusul AH1N1a fost cauza decesului artistulului, ci un bacil extrem de periculos cu care s-a infectat în timp ce era internat la Institutul Naţional de Boli Infecţioase Prof. Dr. Matei Balş.”
Citeşte întreaga ştire:
Încă un dosar medical controversat | Toni Tecuceanu NU a murit de gripă porcină! Concluziile medicilor sunt clare | EXCLUSIV