Pagini

Pagini

Pagini

luni, 27 mai 2019

Cine a cîștigat europarlamentarele din 2019?



PDL-ul! Pentru că, după mizeria din 2012, PDL-ul a pierdut alegerile parlamentare chiar și acolo unde a scos ochii alegătorilor cu realizări mărețe, le-a cîștigat acum în contumacie. De altfel, M. Palada (Sociopol) care a încălzit rezultatul votului la România TV, a și spus că PNL-ul n-a prea atras voturile PDL-ului - absorbit și ascuns acum în dreapta “fricii de Dumnezeu” - aceste voturi ajungînd, de fapt, la USR. Acum, PSD-ului - care totuși a îndrăznit unele măsuri absolut necesare și bine, că le-a luat! - i-a venit rîndul și providența, deh! i-a șters, dintr-o lovitură, orice merite.

C.T.Popescu, Pro TV: “Azi ne-am rupt de communism.”

Democrația s-a industrializat, de vreme bună, fiind o democrație de serie, acum și digitalizată, care poate să scoată, pe bandă rulantă orice rezultat vrea (de preferat aceleași stînga-dreapta) și nu i-a fost greu să obțină “șocul” cu repetiție. Cel puțin la noi, pentru că, la alții, fluxul tehnologic s-a cam interrupt, asta pentru că ei n-au avut dictatura cea mai opresivă din fostul bloc communist, vremuri din care, la noi, s-a păstrat know-how-ul și se aplică, treizeci de ani mai tîrziu, cu succes deplin.
T. Băsescu, B1TV: Mă întreb de unde au apărut 200 000 de voturi

De ce au cîștigat PNL și USR? Pentru că au convins electoratul că ne dă afară din Europa dacă votează PSD-ul. PNL-ul, cel puțin, a cîștigat și-n virtutea inerției dar și fiindcă s-a lăudat cu realizările primarilor PDL, iar cei care au votat USR-ul, de-abia de-acum încolo vor vedea ce-au votat. Justiția nu se ocupă încă de nebuloasa finanțării partidelor iar pe UE o freacă grija de corectitudinea internetului dar plătește, pe ascuns, campanii de promovare.

M. Dragomir, România TV: PSD-ul nu a ținut cont că astăzi se cîștigă campaniile pe Facebook și că nu trebuie să ataci Serviciile

De ce a pierdut PSD-ul? În afară de faptul binecunoscut că Antena 3 nu cîștigă alegeri.
PSD-iștii au dus la extrem o tendință prostească a politicienilor de a se cupla la un post de televiziune și a refuza, efectiv, întrebări pertinente din partea reporterilor care se ocupă și cu altceva decît cu creșterea pensiilor și dihonia artificială dintre formațiunile politice. Varianta cu “patrioții” n-a funcționat fiindcă patriotismul lor s-a limitat la lupta cu Justiția, pe care, au vrut s-o ia în folosință, în loc s-o reformeze. Apoi, se știe, numai intelectuali de la foarte bine în sus au trecere, la noi, ca patrioți. Evident, nu era cazul. Locul lui Vadim nu e așa ușor de luat.

K. Iohannis: “Astăzi decidem împreună cum arată România de mîine. Merită.”

De asemenea, în afară de discuțiile interminabile despre aministie și grațiere dar și grațierea efectivă a violatorilor și criminalilor, schimbările de prim-miniștri, pensiile speciale pentru primari, refuzarea fondurilor europene, nepriceperea Vioricăi Dancilă, refuzul votului prin corespondență pentru românii din străinătate și zbieretele comunicatorului Codrin Ştefănescu au colorat și mai mult în roșu mahalaua politică a ultimilor ani. PSD-ul și-a îngropat eventualele realizări în aroganța nejustificată ce-și are originea în acel nenorocit de 2012, de unde li se trage și obsesia tîmpită de a invoca suspendarea Președintelui măcar o dată pe săptămînă. Asta i-a adus victoria lui Klaus Iohannis la actualul referendum, în care el nu întreba decît: Sunteți cu mine sau cu PSD-ul?

V. Ponta: “Doar azi, orice om este mai puternic decît orice politician.”

Politicienilor trebuie să le intre bine în cap că Președintele țării este ales de cel mai mare număr de votanți și că parlamentul, care nu e decît o adunătură de liste, n-a fost ales “ca să facem ce vrem”, așa cum invocă ei de la “loviluția” de stat încoace.

D. Cioloș: “Votul de astăzi arată că România renaște.”

Ceva nu e-n regulă totuși în legătură cu procesele lui L. Dragnea care nu sunt legate nici de Teldrum, nici de lacul Belina, ci de referendumul de suspendare al fostului Președinte cînd, toată pleiada de stele aflată acum în opoziție, era atunci de partea… “penalului”. Iohannis, Orban, Ponta, postul Realitatea și vedeta lui ajunsă cap de listă la PNL, chiar PNL-ul (inainte de fuziune), analiștii care au susținut atunci loviluția, cu toții așteptau ca Dragnea să facă orice (și toți știau cum se face!), numai să-l suspende pe Traian Băsescu. Acel moment, dincolo de forțarea Constituției, a scăzut standardul politic la nivelul la care se află azi.
Cine știe?! Poate dreptatea îi va cuprinde odată pe toți!

Reporteră către C. P. Tăriceanu, al cărui ALDE stă, agățat în unghii, sub 5%: “Este un eșec acest rezultat?”

Referendum pe această temă? “[…]pentru infracţiuni precum violul şi crima atunci când victimele sunt copii, femei însărcinate şi persoane lipsite de ajutor.”  https://romanialibera.ro/international/serbia-introduce-inchisoarea-pe-viata-fara-eliberare-conditionata-784545