Pagini

Pagini

Pagini

luni, 10 aprilie 2017

TAXAREA CA MODĂ




A devenit o modă hărțuirea consumatorului în vederea impunerii de taxe care să alimenteze buzunarele sparte ale statelor și privatelor.

Cea mai mare și profitabilă găselniță, taxa anti-fumat, a pornit din puțul gîndirii managerilor care au calculat timpii pierduți, zilnic, cu acest obicei la locul de muncă, i-a înmulțit cu nr. de angajați, apoi cu zilele lucrătoare anuale și le-a dat că, un utilaj care nu fumează, e mult mai efficient. Rezultatul: producătorii de tutun s-au dat și pe pastille anti-fumat, producătorii de boli și medicamente și-au justificat rateurile și costurile pe spatele fumătorilor, susținătorii legalizării marijuanei și-au făcut reclamă pînă s-au insinuat legal în consum, statele și-au tras la cheremul lor dreptul de a acciza enorm, prin măriri successive, țigările.

Ce s-a obținut: numărul fumătorilor nu scade (doar bugetele lor sunt pur și simplu prăduite), nr. bolnavilor, din tot felul de alte motive mascate de campaniile anti-fumat, a explodat, sistemul de sănătate, la noi, este mai prost și nu mai bun, deși banii de care suntem jefuiți se spune că se duc pe echipamente medicale, nr. tinerilor consumatori de droguri este într-o creștere de speriat, fumătorii sunt hărțuiți de idioți neinformați iar dacă, de mîine, toți romînii s-ar lăsa de fumat, ar băga bugetul țării la apă - fumatul, fiind al doilea cel mai mare contributor la buget. Evident, companiile de țigări au găsit alte modalități de cîștig, cum ar fi țigările, mai goale, care ard din cîteva fumuri. De asta, cînd spui, să zicem, romînii fumează, în medie, un pachet/zi s-ar putea să vorbim de echivalentul a zece țigări.

Altă taxă, și mai globală dar și mai mincinoasă, e taxa pe mediu. De fapt, e un cumul de taxe și aici statele se pot întinde cît vor pentru că și încălzirea globală e perpetuă. Recenta “descoperire” scursă în presă sub denumirea de “scandalul noxelor”, cînd autoritățile lumii s-au revelat că, de la Wolskwagen pînă la Dacia, toți producătorii de mașini trăgeau în piept, cu softul, adevărul despre emisiile poluante este o mare minciună. Ar fi trebuit ca protestatari din toată lumea să meargă în fața parlamentelor purtînd pancarde cu un singur cuvînt: “Minți!”!
Asta deoarece, încă de cînd au fost impuse reguli draconice pe motiv de protecție a mediului, șmecherii politici știau că nu pot fi respectate și au mizat încă de la început pe două variante cîștigătoare: taxă ori șpagă! La fel, taxa pe carburanți (ca și taxa pe țigări) n-a avut niciodată drept miză scăderea consumului, cel puțin, la noi, unde transportul în comun, mai ales cel pe calea ferată, a fost lăsat să se părăginească. Plus, industria vizată e cel mai mare contributor la buget!
Rezultatul: deși, într-adevăr, nr. automobilelor în continuă creștere este clar că poluează (singura soluție fiind mașinile electrice, fără îndoială), taxa aplicată numai acestui poluator maschează dezastrul ecologic – sau ecocidul, cum se mai numește – produs de defrișatori din toată lumea. Nu există o taxă pe tăierea pădurilor, totuși!

În schimb, se plătesc bani, la greu, pentru marketizarea organismelor modificate genetic, pseudo-hrana care ar salva populația, în continuă creștere, a planetei, fără a se preciza că aceste culturi mai conțin 1/5 din nutrienții plantelor originale, fapt care duce la consum excesiv (obezitate), la scăderea rezistenței organismului la boli deci, la consumul sporit de medicamente invocat cu ocazia taxărilor anterioare.

O altă taxă de mediu, introdusă recent, este “taxa pe deșeuri” care constă în amendarea fiecărei tone de gunoi cu 80 lei. Scopul, zice-se, este de a-i determina pe cei de la salubritate să colecteze deșeurile reciclabile separat. Asta-i bine, fără îndoială, dar și aici se ascunde un sistem opresiv care absolvă de răspundere adevăratul poluator, în timp ce, pe consumator, nu doar că-l taxează dar îl și transformă în gunoierul de serviciu al marilor companii. Asta, deoarece, creșterea continuă și cu orice preț a profitului alăturată eficientizării, continue și cu orice preț a muncii, au dus, obligatoriu, la consum continuu și cu orice preț. Astfel, electrocasnicele, televizoarele, computerele, telefoanele etc., după ce au primit un termen de garanție care să ia ochii, au tendința de a se strica, în mod ireparabil, din cauza prețului prea mare al piesei de schimb sau chiar a lipsei de pe piață a acelei piese. Producătorii de automobile, de exemplu, care se laudă continuu cu “noi modele” (vorba-vine!), în realitate, schimbă strategic ceva în angrenajul mașinii așa încît să nu se mai potrivească un motor, să zicem, de la o mașină, la alta. Adică, ori îți cumperi alta nouă, ori dai 7 000€ pe un motor nou, adică mai mult decît făcea mașina înainte să se strice.

La fel, electronicele aflate în orice gospodărie care, cînd nu umplu gropile “civilizate” de gunoi, ajung în Africa prin bunăvoința occidentalilor care-și fac milă de săracii lumii dîndu-le să scurme după ceva metal aflat în componența device-urilor și îngropîndu-i în plastic, în același timp.

Cum vedem, rezultatul acestor taxe nu este protejarea mediului (să fim serioși, reciclarea continuă a plasticului înseamnă alte noxe!) ci, mai degrabă, legi care să încurajeze repararea și un timp mai lung de viață al acestor produse de consum, folosirea ambalajului din sticlă, nu din plastic etc.

În fine, după propunerile, deocamdată nepuse în practică, de taxare a fast-food-ului și “grăsimilor”, în general, sau a băuturilor carbogazoase, care aveau același scop – prăduirea buzunarului săracului și nu însănătoșirea lui – s-a găsit un privat cu ONG-eu să vină cu taxarea zahărului, pe motiv de diabet și în virtutea alinierii la normele europene invocate ori de cite ori cineva are de profitat. Din Europa, înțeleg că doar în Marea Britanie s-a adoptat o astfel de măsură, iar acum, în Romînia, s-a găsit un proprietar de clinici private să pretindă această taxă care ar urma să intre tot în contul “sănătății”, deci și-n contul afacerii lui. Cîtă ipocrizie am văzut și-n parlamentul englez, atunci cînd au invocat sănătatea copiilor, aceiași copii pentru a căror hrană mai sănătoasă dar pentru care statul trebuia să aloce cîțiva bănuți în plus, s-a bătut Jamie Oliver, celebrul bucătar care a fost linșat de bestia politico-mediatică de la ei cu această ocazie! Din păcate, Jamie Oliver a susținut și el taxa deși ineficiența ei se vede de la o poștă.

Odată, pentru că prețul nu descurajează consumul iar apoi, se prea poate ca produsele să nu se scumpească, doar calitatea să scadă. Zahărul trebuia oprit la timp, atunci cînd s-a insinuat în iaurt, sos de roșii, friptură de porc și alte fois-gras-uri (250g de zahăr a pus unul într-o demonstrație culinară, la televizor) sau atunci cînd alimentele dulci au devenit de zeci de ori mai dulci. Asta trebuie oprit și nu taxat, dacă într-adevăr se vrea însănătoșirea populației.

Dar, nu se vrea, pentru că ar scădea consumul de medicamente, care ar împuțina publicitatea deci, și cantitatea de presă, ceea ce ar afecta democrația, relațiile cu aliații, alinierea la normele UE…

De cînd au intrat în scenă nutriționiștii, psihologii, sfaturile TV “pentru o viață sănătoasă” fără zahăr, sare și piper, divertismentul cu rîsul pe bandă, taxele “de bine” și alte oferte înfășurate în spoiala bunelor intenții, oamenii sunt tot mai bolnavi și mai triști.

Adevărul e că s-a creat o lume în care ambalajul e mai scump decît conținutul iar noi suntem mai mult gunoieri decît consumatori. Şi mai plătim și taxă pentru asta!.

http://www.ziare.com/dacia/scandal-noxe/dacia-in-scandalul-noxelor-germania-a-descoperit-nereguli-la-masini-produse-de-alte-15-companii-1418480
http://www.digi24.ro/stiri/economie/topul-contribuabililor-la-buget-omv-petrom-lider-detasat-48129
  
“Președintele “Colegiului Pacienţilor”, Cristian Sas, care conduce o mare reţea de clinici private din România, propune această taxă și pentru România, în condiţiile în care, în Europa, deocamdată doar Marea Britanie intenţio-nează să o introducă din 2018.” http://www.romanialibera.ro/societate/sanatate/se-cere-introducerea-taxei-pe-dulciuri-si-bauturi-carbogazoase--o-organizatie-a-pacientilor-din-romania-vrea-alinierea-tarii-noastre-la-trendul-mondial-445983  

“Ca să scape din laţul economic, România trebuie să forţeze dublarea salariilor, chiar şi cu preţul generării unui milion de şomeri” http://www.gandul.info/puterea-gandului/ca-sa-scape-din-latul-economic-romania-trebuie-sa-forteze-dublarea-salariilor-chiar-si-cu-pretul-generarii-unui-milion-de-someri-16227332
http://www.romanialibera.ro/opinii/interviuri/philippe-gustin--fostul-ambasador-al-frantei-in-romania--este-impotriva-unei-europe-cu-mai-multe-viteze---%E2%80%9Enoi--europenii--trebuie-sa-incetam-sa-mai-fim-prostii-satului-planetar-%E2%80%9C-445687