De fiecare dată cînd se reia tema împăcării/dezbinării
știm sigur că ne-am întors într-un punct mort. Uite, ăsta de acum, cu amnistia
și grațierea politicienilor, e unul din punctele moarte, provocate, de la care
o renaștere clonată stă să se producă. Adică, din politicianul vechi se ia o
mătreață, ceva și se face unul nou-nouț pe care tu ar trebui să-l votezi
fiindcă, dacă nu, ne întoarcem din nou într-un punct zero.
Punctul zero este un sit de unde arheologii
politico-mediatici extrag rădăcina răului, până acum unic – Ceaușescu, Iliescu,
Băsescu – iar, mai nou, dublu - Dragnea și Iohannis. După ce se extrage răul
urmează împăciuirea nației și donației. Unificarea în cuget și-n simțiri,
strânși uniți în jurul cîte unui post tv., emisiuni de sensibilizare și deprimare
urmate de teledoane, vaccinuri obligatorii de la străini, corupție de la sine
înțeleasă de la patrioți și toți suntem romîni de la Romînia profundă pînă la Romînia
bine-îmbrăcată.
Romînia profundă este aceea cu mulți copii și multe
ajutoare sociale, Romînia bine-îmbrăcată este revendicată de mai multe tabere:
politice, ONG-iste, ongisto-globaliste și alte asemenea. Deocamdată, lipsesc
din acest ultim episod minunații noștrii dascăli, doctorii noștrii care fac
minuni și birocrații în număr dublu față de cît ar fi normal, toți cu salarii
mici, zic ei, care justifică orice abuz în serviciu.
Dezbinarea ca dezbinarea dar împăcarea să vezi ce-i scoate
din sărite pe unii.
În primul rînd că niciodată, dar niciodată nu se va
petrece în țara asta o împăcare după modele pe care le vedem prin filme sau pe
care încearcă unii să le implementeze prin propagandă tîmpită.
Dezbinarea, cel puțin pentru vîrsta noastră, vine din
vremea lui Ceaușescu și este într-adevăr împărțită în două, de-asta e și greu
de împăcat: jumătate ascultați/jumătate ascultători, jumătate muncesc/jumătate
nu prea, jumătate dau dreptul/jumătate îl pretind, jumătate piloși/jumătate
merituoși etc.
Apoi, în vremea lui Iliescu, s-a împărțit lumea în
capitaliști și anticapitaliști în momentul cînd s-a hotărît că firmele private
vor plăti întîi datoriile către stat și apoi, din ce rămîne, vor plăti
salariile iar companiile de stat, căpușate și veșnic falimentare, vor plăti
salariile și primele cu precădere iar, dacă mai rămîne ceva, mai varsă și la
stat. Binențeles că nu mai rămîne nimic pentru buget la astea din urmă.
Între două rele definitive, a trecut și s-a dus ceea ce
se consideră acum a fi fost bun dacă n-ar fi fost poporul prost și anume un
partid care voia să împuște angajații care făceau grevă, să instaureze monarhia
și să ne pună pe toți în genunchi să le cerem scuze pentru comunism. Pentru că,
lumea nu mai știe, a existat un curent de opinie care ne cerea aceste scuze
colective care ar fi avut scopul de a ne împăca pe noi - care nu știu ce vină
aveam – cu cei care au avut de suferit de pe urma comunismului. De parcă noi am
avut de beneficiat! Nici nu spun ce nervi a provocat acest tupeu care, culmea,
avea aerul că va renaște nu-știu-ce și va împăca pe nu-știu-cine! Era ceva și cu
Dumnezeu care era la ei și ne dădeau și nouă din bunăvoința lui dacă ne vedeam
lungul nasului…, nu mai insist!
În sfîrșit, o mie de ani degeaba și, în sec. XXI,
Geoană merge la Timișoara pentru o împăciuire pe nepusă masă. Dosarele
Revoluției fuseseră aruncate la acarieni, victimelor nu li se făcuse dreptate,
criminalii zburdau liberi dar Geoană, fiul unui nomenclaturist, considera că a
trecut destul timp, oamenii poate și uitaseră ce-a fost acum aproape douăzeci
de ani și, dacă nu, există iertarea creștinească de la care puțini se abțin. Nu,
nici adunatul la moaște nu unește, cum ar crede unii!
Niciodată dezbinarea nu a fost urmată de o îmbinare
provocată de un lider de orice fel de opinie din politică, media etc. De-asta,
protestele recente – masive, nu doar cele mai însemnate din istoria
post-decembristă – indiferent de cine și-a mai băgat interesul și a mai tras
niște sfori, sunt originale. Să nu creadă nimeni că poate convinge atît de
mulți romîni în jurul unei cauze! Dacă ar fi fost amenințați de patroni să meargă ar fi ieșit un
miting în genul celor de pe vremea lui Ceaușescu și nicidecum acest protest spectaculos
din toate punctele de vedere! Păcat că n-au ieșit și cu alte ocazii, cum ar fi
moartea bebelușilor de SHU, zice-se, moarte rămasă fără cauze bine determinate.
Zic așa, pentru că am văzut copii în piață. Binențeles, altfel de copii decît
cei din Romînia ținută săracă da’ profundă pentru votare, însă revendicați, abuziv,
cu părinți cu tot, de ONG-iști globaliti
și extra-culturaliști, după cum am văzut azi la TVR.
Spuneam că impăcarea celor două Romînii (Adrian Năstase
le-a văzut primul) niciodată nu stă în discursul unei elite, indiferent de unde
izvorăște aceasta. Se produce însă, de la sine, o însăilare tolerantă, așa ca o
scleroză pe care alegi să n-o mai bagi în seamă dacă tot nu se vindecă, sperînd
că, dacă uiți de ea, trece de la sine.
Asta pînă cînd vine, să zicem Traian Băsescu, și-ți
aduce aminte că statul e tot mai gras iar capitalismul tot mai slab. Asta face
să-i sară țandăra celei de-a doua Romînii gîndindu-se cîte sporuri, șpăgi,
tupeu are cealaltă jumătate și mai că-i vine să se separe în stinga-dreapta.
După care-i trece cînd află că, la dreapta, stă, la ofertă, un rău – mic, zic
ei – dar numai rău.
Şi iar se însăilează, și iar vine cartelul
politico-mediatic împreună cu ONG-iștii aferenți să-i ceară să se certe și iar
să se-mpace. Aceleași Romînii, aceiași politicieni, aceiași mentaliști, același
deznodămînt.
În Romînia nu va niciodată altfel, nici măcar dacă
dislocați 80% din populație și aduceți altă lume și spun asta cu aceeași
satisfacție nedisimulată.