Pagini

Pagini

Pagini

duminică, 11 ianuarie 2015

MARŞ SOLIDARITATE





Ultima propagandă: copiii stau cu părinții chiar și 
după ce își întemeiază familii sau, pur și simplu, 
nu se mai căsătoresc iar asta-i deranjează pe Ăi de sus. 
PRO-tv a dat acest reportaj acum câtva timp 
când și-a tras “supușii” de urechi că acest 
comportament scade consumul iar Antena1 
l-a reluat aseară cu îndemnul către părinți 
să-și dea copiii afară din casă.
M-am scutit de vizionarea în buclă a demonstrațiilor de ieri de la Paris unde liderii Europei s-au luat la braț și s-au proțăpit, în solidar, în fruntea maselor unde înțeleg că nu fuseseră invitați.

N-are rost să ratezi documentare sau filme vechi, pentru că toate tragediile se desfășoară după același tipic: lumânări, flori, semnare în cartea de condoleanțe, presă, politicieni, tâmpeniile cu morții ne privesc din cer-eventual sunt printre îngeri-, ne solidarizăm cu familiile, cu țara, cu ideea- lovite de tragedie și, desigur, nu ne dăm bătuți. Până data viitoare când iar se întâmplă. Iar flori, lumânări… solidaritate.

Acum însă, miza a fost mai mare. Odată pentru că presa a fost victimă iar tagma asta se înfruptă cu poftă chiar și din propriile necroloage și apoi pentru că politicienii, nu atât că vroiau să tragă un profit, cât că trebuiau “să se scoată”, cum s-ar zice, pentru că ei poartă o mare parte din vină.


Ca să știe și istoricii cum s-o treacă în capsula timpului, același clan politico-mediatic dă fiecărei tragedii o interpretare, în maniera binecunoscută, adică, pornind de la un adevăr mic se croșetează o minciună mare iar finalul e întotdeauna în cheie optimistă: supraviețuitorii privesc cu încredere spre viitor!

S-a spus, de pildă, că religia islamică e rea iar cea creștină e bună, tolerantă, e “iubire”, după cum știm și ne tratăm de greață de câte ori o auzim. Adevărul e că, în lumea noastră, a statelor laice, assassinatele în numele religiei sunt inacceptabile, toleranța am văzut-o pe pielea noastră la ultimele alegeri (se spune chiar că biserica ortodoxă română sponsorizează site-uri legionare!) iar “iubirea” e musai. Apoi, se zice că islamul se poartă urât cu femeile iar creștinismul din contră. Adevărul e că, incredibil pentru zilele noastre dar, la ora de religie copiii învață că femeile sunt inferioare bărbaților iar fetițele sunt puse să stea la rând în spatele băieților la intrarea în biserică și sunt obligate să-și acopere capul cu baticuri. Pentru lumea noastră, de secol 21, asta echivalează cu vălul islamic! Ce să mai zici de imbecilitatea introducerii în manualul de biologie a poveștii “științifice” a facerii lumii din Adam și Eva, o aberație exercitată asupra minții copiilor acceptată de bestiile politice ca să câștige alegerile.

Cum spuneam, în lumea noastră, manifestările fundamentaliste nu mai sunt acceptate dar bestia din presă poate găsi oricând niște proști pe care să-i incite la violență asupra unei familii care nu respectă “tradiția” îngropăciunii așa cum a fost cazul la moartea lui Sergiu Nicolaescu. Ce s-ar fi întâmplat dacă am fi trăit într-o societate îndoctrinată ca cea islamică? S-ar fi putut lăsa cu omorâciuni, nu!
Religia să stea în biserici, unde-i e locul, iar copiii să-nvețe cum să se ferească de “mentaliștii” care umblă să-i facă adepți și rating, adică să învețe ceva spre binele lor, nu al altora!

Deoarece, se insinuează, de asemenea, că doar oamenii proști, săraci, cu probleme de familie sau în derivă pot fi spălați pe creier și determinați să devină fanatici. E complet greșit iar oamenii trebuie avertizați să se ferească de șmecheri propagandiști care știu să-i citească foarte bine și să și-i facă supuși, mai ales că niște deștepți au scris și cărți despre asta. Cei mai mulți fac propagandă prin intermediul presei (sponsorii ascunși) iar ceilalți fac parte din secte mai vechi sau mai noi. S-a constatat, de pildă, că oamenii cu capul pe umeri, fără tare sau alte probleme devin fanatici după ce sunt convinși că au o menire superioară, că sunt aleși, că trebuie să salveze lumea sau specia etc. După care se sinucid în masă într-o sectă ca să se-ntoarcă pe “steaua” lor, așa cum s-a-ntâmplat de atâtea ori.  

Deci, mai încet cu lumea noastră “civilizată” în care adevărul e mort și-ngropat în propagandă, pedofilia și incestul stau să fie legalizate și, ca mâine, o să fie un marș al solidarității și cu astea două, asta dacă nu cumva solidaritatea va deveni un cult!


Je suis Lassana Bathily "În această tragedie există trei criminali(ucişi), 17 victime şi un erou. El se numeşte Lassana Bathily, un tânăr musulman din Mali, angajat al prăvăliei evreieşti, care a salvat vieţile unor oameni, ascunzându-i în camera frigorifică. Nu l-a împiedicat să facă asta nici teoria despre ciocnirea civilizaţiilor, nici gândul că ar fi parte a vreunui război inter-religios." http://www.gandul.info/puterea-gandului/je-suis-lassana-bathily-13758635     Dreptul la viaţă şi dreptul să nu-şi bage nimeni nasu-n ea "Va fi având dl Tiberiu Niţu intenţii bune, dar are şi erori de judecată. Dreptul la viaţă şi dreptul la viaţă privată nu se află într-o relaţie de tipul ori/ori, nu se exclud reciproc (decât, poate, în statele ultratotalitare), ci merg foarte bine împreună." http://www.gandul.info/puterea-gandului/dreptul-la-viata-si-dreptul-sa-nu-si-bage-nimeni-nasu-n-ea-13759276  "Marşul, dintr-un început, a fost o iniţiativă a ziariştilor ca idee spontană şi neorganizată formal. S-au autoinvitat politicienii, fără să întrebe pe nimeni. Aceştia, natural, pentru că asta fac mereu, au deturnat greţos această acţiune civică spontană." Citeste mai mult: adev.ro/ni0rxs GÂNDUL LUI CRISTOIU. O imbecilitate moțată: solidarizarea cu cei de la Charlie Hebdo! “Firește, dacă aș fi lucrat la Charlie Hebdo, în numele libertății de expresie (filmam ca să pun pe blog), nu numai c-aș fi filmat în timp ce femeia se ruga, dar mai mult, i-aș fi dat un ghiont că să termine o dată cu rugatul. Mai înainte, un preot mi-a atras atenția că uitasem să mă descopăr la intrarea în lăcașul de cult și, evident, mi-am scos căciula cu mii de scuze. Păi, dacă eram de la Charlie Hebdo, în numele libertății de expresie, nu mi-o scoteam și-i ziceam și vreo două.” http://www.evz.ro/gandul-lui-cristoiu-o-imbecilitate-motata-solidarizarea-cu-cei-de-la-charlie-hebdo.html