Pagini

Pagini

Pagini

miercuri, 21 ianuarie 2015

Francul elvețian și falsul dâmbovițean

Un alt moment de scobutil pentru telespectatorul politico-mediatic: creșterea francului elvețian.

Ne aduce aminte de campania tâmpită și, mai ales, incorectă, pe care a pornit-o Realitatea, prin doi fățoși, migrați acum la alte televiziuni, împotriva legii care stabilea o taxă de mediu progresivă în funcție de vechimea mașinii în baza faptului evident că o mașină veche poluează mai mult. Tupeiștii au dus “doleanța” până la Parlamentul European și au obținut întoarcerea legii pe dos în baza comicăriei îndreptată contra bunului simț care susținea că o vechitură poluează mai puțin pentru că nu mai are mult de rulat. Rezultatul previzibil și preconizat a fost că vânzările second-hand au prosperat în detrimentul celorlalte iar parcul auto s-a învechit adică efectul scontat de lege a fost exact pe dos. (Sigur, în afară de încasarea unor bani nemeritați la buget care este, în fapt, prima intenție a statului când inventează taxe.)

Acum, ne-a lovit în breaking news francul elvețian. Presa, interesată, după cum se aude, din cauză că e și ea împrumutată “exotic”, s-a implicat aiurea cu logica și legile țării. S-a cerut înghețarea cursului prin ordonanță, implicarea Băncii Naționale, subvenționarea ratelor celor îndatorați cu bani de la buget iar politicienii care, în nesimțirea lor statică, se fac a nu auzi că poporul nu e interesat de ideologia lor stânga-dreapta, au tresărit smucit care mai de care cu câte o lege care să resolve problema a 75 000 de împrumutați deși în parlament mai zac vre-o trei legi p-aceeași temă.

75 000 e varianta oficială, dar presa i-a numărat până la 150 000, apoi 165 000 și chiar mai mulți după ce i-au pus la socoteală pe toți membri familiilor împrumutaților. Exact cum a făcut PSD-ul când s-au montat camera de luat vederi la bacalaureat și asta ar fi afectat vre-un million de români cu bunicii copiilor cu tot.

Numai tâmpenii! Oricine își dă seama că oricare dintre soluțiile copilărești propuse de presă, fie este discriminatorie, fie provoacă dezastre în altă parte, că doar nu se tipăresc bani! Ce dai unora, trebuie să iei de la alții!

Legea falimentului personal e singura măsură corectă. Şi-a dovedit eficiența imediat ce a fost fluturată în spațiul public, chiar fără a fi intrat în vigoare, pentru că două bănci s-au înțeles déjà cu clienții.

Ca de obicei, toată agitația populistă, a îngropat cauzele în negura timpului. Una ar fi că statul nostru are doar un rol de taxator, nicidecum să-și apere cetățenii de abuzurile de orice fel. De pildă, contractul ăla nenorocit de împrumutare ar trebui să n-aibă mai mult de-o pagină și să scrie pe el clar și concis tot ce trebuie să știe omul, inclusiv ăla care se-mprumută doar cu buletinul.

A doua cauză, la fel de importantă, este reclama mascată ce se face în presă unui produs sau altul-și francului elvețian i s-a făcut reclamă.

Deci…CINE PLATEŞTE ŞTIREA?



http://www.contributors.ro/editorial/cine-vrea-sa-mi-inchida-gura/  Aprecierea francului elveţian, începând de săptămâna trecută, a produs fiori în societatea românească. Dezbaterea publică a luat foc. Numeroşi comunicatori s-au grăbit să-şi reactiveze talentul polemic. Între ei – domnul George Mioc, în “Contributors.ro”. Poate că acolo, în Texas, de unde “monitorizează” starea financiară a ţării, o fi un om de afaceri respectabil.”
“În rândurile pe care mi le-a dedicat am văzut o tendinţă de a-mi închide gura, afirmând că… despre mine presa a scris: “a fost turnător al Securităţii”. Da, a scris! În 2006. Şi am lămurit lucrurile încă de atunci. Polemistul George Mioc redă însă reacţia mea nu cum a fost în realitate, ci cum i-a convenit. Sau, poate, cum mi s-a mai întâmplat în toiul dezbaterilor pe tema francului elveţian, o fi preluat informaţia de la un alt polemist. Scrie, deci, că am negat acuzaţia… dar îmi ciunteşte grosolan negarea, după o reţetă străveche. Lăsând să se înţeleagă nu doar că aş fi turnat la Securitate, dar că i-am şi ridicat în slăvi pe securişti.” România Liberă și Evenimentul Zilei l-au pus pe Adrian Vasilescu sub “Numele turnătorilor”
 


EXCLUSIV. Sindicalist: ”Toate funcțiile din Inspectorat sunt numite politic”. Ce fac șefii de poliție ca să își păstreze funcțiile www.evz.ro