Pagini

Pagini

Pagini

miercuri, 3 decembrie 2014

1 Decembrie 2014. Ziua națională a României.


1 Decembrie-ziua în care, în fiecare an, ninge și bate vântul în ceață-a trecut ca o reluare, hai să zicem ca un remake dar cu o doză de originalitate- două personaje principale- adică doi președinți și onorul militar la două rânduri. P. de la PSD și-a comandat un “onor” acum câteva luni când se juca de-a președintele care vroia să fie, parc-a simțit el ceva.

Ia, uite, ce îngeraș!


Filmul zilei, deci, a împărțit ecranul în două, între parada de la București la care s-a fofilat, înainte să fie suspendat a n-șpea oară, președintele în funcție și exorcizarea de la Alba-Iulia la care a fost supus Președintele nou ales, protestant, de către unșii cu tupeu sfințit ai Bisericii Ortodoxe Române.


Televiziunile au încins cărbunii patriotismului, fiecare încercând să-și tragă spuza pe turta lui, mai puțin TVR și B1 care au ținut-o la foc moderat.

Slavă Domnului pentru parada militară aferentă pentru că altfel, sărbătoarea națională ar fi împânzită cu defilare de vedete TV sub drapel!

Seara s-a lăsat peste țară cu cântăciuni semi-maneloase iar în case cu surplusul patriotic revărsat din preaplinul iei (despre care fetele astea tinere spun numai prostii!) și din gâtlejele folcloriștilor. Însuși Adrian Păunescu, printr-o săritură transcedentală cu aterizare la punct fix, în Realitatea TV, a declamat Treceți batalioane române Carpații! în timp ce, pe Antena3, hora și costumul popular zăcute un an întreg în cuferele sufletelor de jurnaliști liberi, săltau acum în ritmul ratingului de sărbătoare. (Parcă erau cei de la RTV la primul lor revelion!)

Președintele vechi ales s-a întreținut deștept cu “adversarii” politico- ONG-isto-  mediatici la palat într-o recepție hazoasă de să te tăvălești pe jos de râs dacă n-ai rămas stană de piatră după așa vorbe de duh. Sorina Matei a prezentat în emisiunea ei o mostră de umor dat dracului, Doamne iartă-mă!, un spirit de glumă, vreau să zic, la care s-a dedat Traian Băsescu fiindcă el tot pleacă din stabiliment. A zis Președintele că “macoveismul” este un “băsism”…prostesc.

Invitată în emisiune, Monica Macovei a răspuns pe loc: “Macoveismul” este un “băsism” fără Udrea!

Ei, dar despre cum Traian Băsescu nu se pricepe la femei și Elena Udrea la bărbați o să tot avem timp să consemnăm cât vor sta ei în politică!


Altfel, Traian Băsescu are vedere de ansamblu, doar că nu srutează pâna la detalii. Azi politicienii trebuie să înţeleagă că românii vor în primul rând stat de drept, o justiţie în faţa căreia toţi să fie egali, vor sănătate asigurată tuturor, vor educaţie, vor autostrăzi. Politicienii care nu vor înţelege acest lucru, peste câţiva ani vor fi spulberaţi de acelaşi popor român”, a subliniat Băsescu.” http://www.revista22.ro/traian-basescu-unirea-natiunii-romane-intr-un-singur-stat-romanesc-un-ideal-de-care-nu-ma-voi-dezice-niciodata-politicienii-care-nu-inteleg-ce-vor-romanii-vor-fi-spulberati-de-popor-50928.html