Pagini

Pagini

Pagini

miercuri, 26 iunie 2013

ACCIDENTUL DIN MUNTENEGRU și CELULA DE CRIZE


Era într-o după-masă, spre seară, când Ponta Fund-Mare evolua în direct la RTV jucând baschet de ochii lumii, cu niște figuranți, întocmai cum Ceaușescu juca șeptic sau tenis, cu intenția de a contracara abdomenul plat pe care Traian Băsescu l-a arătat femeilor când le-a-ndemnat să facă copii.

Cum să juca el așa, iar comentatoarea politico-sportivă și majoreta Cristina Sincai se extazia că s-a marcat din pasa “decisivă” a premierului iar Victor Ciorbea descoperea legătura intrinsecă dintre condiția fizică a PSD-ului și menținerea cotei unice, pă la vreo șapte seara, Corlățean primește un telefon de la ambasada din Muntenegru despre un accident de autocar cu români morți. 


Bine, zice Mr. Băiatul de la țară, să vorbesc cu dr Arafat pentru că, pe Dânsul, nu putem să-l întristăm în puținele clipe de răgaz politic. Câteva ore mai târziu, când Ponta a aflat de tragedia care s-a abătut asupra lui, adică accidentul pe care presa urma să-l lege de momentul când el se căznea să nu-și dea cu mingea-n picior și să ia coșul de baschet în vizor, în același timp, a pus de-o celulă de crize. A decretat o zi de doliu național, sărbătoare cu colivă și colac pentru presă, și s-a pornit să se filmeze față și profil cu ritualurile tv de repatriere și îngropăciune. 

Se-nțelege, repatrierea s-a făcut forțat, ca să nu mai avem surpriza de după atentatul de la Atocha când doctorii noștri s-au dus la aeroport și n-a venit nimeni să se dea pe mâna lor.

CIMITIRUL VESEL TV

De data asta, presa și politica au reușit să mănânce din rănile și cadavrele picate la fix, ca bomboana pe colivă și să le întrebe rudele cum se simt. Televiziunile și-au băgat la microfon vocile miloase și reporteri ca Cătălin Radu Tănase care blestemă soarta crudă și nemiloasă la locul oricărei tragedii, iar politicienii s-au înghesuit în cadru. Medicii au început operațiunea de identificare, care “a decurs mai ușor cu victimele care vorbeau”, după cum ne-a zis Corlățean apoi, “trupurile neînsuflețite a cadavrelor celor decedați”-după Mircea Dușa sau “victimele care s-au stins din viață”(B1) au fost separate de vii, pentru că “spitalele sunt pregătite să îi aștepte pe răniți”(Antena3).

Evident, morții au plecat să-și facă “vacanța în ceruri”(Ant1), dar, oare de ce plouă, întreabă reportera un edil? Pentru că “sufletele lor veghează”, răspunde înțeleptul, iar Arhiepiscopul Calinic i-a trimis la loc cu verdeață!

Wow! După asemenea "sărbătoare de doliu național “cu ocazia celor 18 români morți în accident”(B1), sigur Ponta va consulta un sondaj de oglindă-oglinjoară ca să ne arate cine are cea mai frumoasă încredere din țară!