Pagini

Pagini

Pagini

joi, 5 iulie 2012

TENTATIVA DE LOVITURA DE STAT SE CONFIRMA



OPERATIUNEA “POPORUL”

 "semnatar si initiator al suspendarii"
Tentativa de lovitură de stat ce se află în derulare in aceste zile este un remake sau un plagiat după loviluția din “89, dacă nu cumva o fi xeroxată, având în vedere că și atunci, și acum,  Mafia din România face onorurile.

In primul rând, a fost nevoie de un personaj negativ, singurul, ca să atragă toate nemulțmirile. Astfel, președintele Traian Băsescu a fost identificat cu Răul Absolut, Dictatorul, Tiranul,  de către mafia din presă și politică iar propagandistul de teren,  Victor Ponta,  a purtat vorba asta prin toată țara până a băgat-o în folclor.  In timpul ăsta, presa interesată a tocat împotriva “dictatorului” continuu, comparându-l  cu Ceaușescu dar și amenințându-l cu soarta lui Ceaușescu de forma “Eu nu i-aș dori..” iar Ponta a și plusat unde a găsit nostalgici: e mai rău decât Ceaușescu, măcar ăla își iubea poporul! De-asta ori nu se duceau la consultări la Cotroceni ori, dacă se duceau, spuneau: am venit să vă spunem că n-avem ce discuta! Nu puteau să înmoaie scenariul!

Ponta a zis tot timpul că nu va accepta nominalizarea  ca prim-ministru pentru că a sperat că va obține alegeri anticipate, prin mitinguri și alte aranjamente cu sindicaliștii, revoluționarii, rezerviștii, activiștii și Antenele Voiculescu iar, după ce-ar fi câștigat alegerile, ar fi pornit lovitura de stat așa cum se întâmplă acum.  Totul s-a precipitat când  celeritatea l-a adus pe Adrian Năstase mai aproape de verdictul final. Atunci au băgat o moțiune de cenzură aiurea pe “secția maghiară”, au scos “plata” pentru PDL-iștii care au pus botul și au căzut guvernul Ungureanu. Si-au organizat alegerile pe stilul lor dar, mai ales, exit-poll-urile pentru c-au vrut să “câștige” cu televizorul, ca la Geoană. Nici nu s-au închis urnele și televiziunile știau déjà că e un vot politic covârșitor, atenție!, anti-Băsescu nu anti-PDL.
Acum s-a văzut că votul politic a fost sub 50% chiar dacă, uninominalul le-a adus peste 80% din primării, dar e prea târziu!

Din acest moment “poporul” i-a “legitimat”. Nu i-a ales! I-a “legitimat”.  Majoritatea formată  din transfugi după căderea guvernului Ungureanu a “legitimat” și Parlamentul  drept  Puterea  Supremă în Stat iar Ponta s-a pus la dispoziția Parlamentului care i-a dat o “declarație”, că o hotărâre era neconstituțională, de a se substitui Președintelui țării. In timpul ăsta, jurnaliștii-scriitori au tocat cât s-audă și baba surdă în favoarea “legitimității” Parlamentului și guvernului Ponta, de renume mondial , desigur, invocând sondajele de opinie în care, zice-se, încrederea “poporului” în Președintele Traian Băsescu e cantitate neglijabilă.

Se cunosc toate abuzurile ordinare pe care le-au făcut puciștii, toate “legitimate” de jurnaliști acoperiți, de rezultatele alegerilor locale și de sondaje.  Si jurnalistul C.T.Popescu i-a cerut Președintelui demisia, de mai multe ori, în baza acelorași sondaje. In sfârșit, lovitura de stat în desfășurare, care e atât de evidentă  încât a făcut înconjurul lumii, a atins și Curtea Constituțională pe care Parlamentul a reglementat-o nelegal prin ordonanță de urgență. Președintele a avut o luare de poziție și le-a cerut să înceteze atacurile la instituțiile statului.

Aseară, la PRO-TV, cel mai imparțial journalist al nației, a zis ceva de-am crezut că nu e adevărat, anume că, ceea ce scrie în cererea de suspendare a lui Traian Băsescu nu e sufficient pentru atenție!, “demitere”.  Niciodată nu s-a vorbit până acum de demitere!
Astăzi,  Președintele Traian Băsescu a venit la Parlament să dea față cu autoproclamata majoritate legitimată de alegerile locale și a fost întâmpinat de "autoproclamații" șefi de Camere. Deși se transmitea în direct evenimentul, dintr-un  studiou de televiziune s-a auzit remarca sub formă de exclamație a unui USL-ist : a dat mâna cu ei, deci i-a legitimat!

După  consumarea  evenimentului, Parlamentul și-a văzut de puci, adică a cerut Curții Constituționale să se pronunțe în 24 de ore că, dacă o lasă de capul ei poate să “dureze luni”și “noi vrem să terminăm cu starea de conflict”, zicea unul. PDL-ul a cerut, cum îi permitea regulamentul, o comisie care să analizeze “docomentul” dar i-a fost refuzată cererea. Evident, în afară de tot ce știm până acum, mai arde ceva, pe undeva.

Chiar și așa, e cam gata, pentru că “acoperiții”  n-au mai avut răbdare și au dat pe-afară. La Realitatea-Tv, Cristian Tudor Popescu  featuring Emil Hurezeanu,  au vorbit de parcă erau între patru ochi. La un moment dat, Hurezeanu l-a comparat pe Președintele Traian Băsescu cu Ceaușescu iar “imparțialul”, care acum își permite să fie “domn”,  l-a corectat de forma: totuși, Traian Băsescu n-a făcut ca Ceaușescu, adică  să nu recunoască “legitimitatea” Parlamentului  după  modelul : “nu răspund decât în fața Marii Adunări Naționale”. Da, da, a zis celalalt, împăciuitor, eu mă refeream la imagine adică, îi transpirau mâinile etc. și, în general, voia să spună gulerul alb și cinstit al presei românești, Traian Băsescu era “bătut”.

„Cred că a fost lipsit de înţelepciune să încercaţi să nu ţineţi cont de constituţie. Asta s-a întâmplat. Dacă preşedintele a fost ales, fie că e bun sau mai puţin bun, el a fost ales, oamenii l-au ales şi a fost aşa cum dictează constituţia."